Părerea criticului
Teenage Mutant Ninja Turtles: Mutant Mayhem, acum pe marile noastre ecrane, este cel mai nou lungmetraj de animație din seria Țestoaselor Ninja (este și prima animație din seria Țestoaselor timp de 16 ani, din 2007 încoace). Ceea ce frapează la această animație este stilul vizual, ce apropie producția de filmul de autor, aerul de bandă desenată, unul care iese în evidență în comparație cu fotorealismul ce a dominat animațiile de la Toy Story (1995) încoace. Desenul de mână, făcut parcă cu creioane colorate, contururile tremurate oferă o contrapondere fericită la stilul calofil al animațiilor create pe calculator cu care ne-am obișnuit până acum. Este o gură de aer proaspăt în peisajul animațiilor acestui deceniu. Tratarea jucăușă a esteticii de ansamblu a filmului e în mod cert memorabilă.
Mai surprinde plăcut distribuția de voci de adolescenți în rolul țestoaselor, și în varianta dublată în română și în cea originală, și faptul că testoasele vorbesc unele peste altele, ca în curtea școlii sau în parc ori în fața blocului, când sunt împreună liceenii.
Povestea este cea arhi-cunoscută, a testoaselor care trăiesc în canale și au nevoie să fie acceptate, nu văzute ca niște mutante, poveste care - prin recognoscibilitate - ne-a făcut nostalgici față de vremea când ne uitam la acești eroi, copii fiind. În cuvintele lui Seth Rogen, „povestea lor este că sunt țestoase adolescenți, tatăl lor este un șobolan, locuiesc în canale, pentru că tatăl lor i-a învățat că oamenii nu îi vor accepta și că îi vor urî. I-a învățat arte mațiale ca să se apere. Dar ei sunt totuși adolescenți și vor să facă lucrurile pe care adolescenții obișnuiți le fac. Sunt influențați de cultura pop și vor să facă aceleași lucruri pe care le fac adolescenții obișnuiți. Au nevoie să fie acceptați, au nevoie să ducă o viață normală. Și apoi, după ce o întâlnesc pe April O'Neill, le vine ideea că dacă îl vor opri pe eroul negativ, Superfly, vor dovedi oamenilor că sunt buni și că ar trebui să fie acceptați, așadar pentru ei este o motivație foarte personală să îl învingă pe acest mutant”.
Villainul, Superfly, este șeful unei trupe vesele de antieroi, nici răi până în măduva oaselor, nici cu un palmares de fapte bune, iar modul în care sunt construiți îi scoate, culmea, din sfera eroilor din desene animate, care sunt fie buni, fie răi, construiți în alb și negru, fără nuanțe. În plus, sunt villainii care au populat, de-a lungul timpului, universul țestoaselor, așa încât - văzându-i pe toți laolaltă - este o supriză plăcută pentru fani.
Sunt câteva elemente caracteristice umorului (pe care noi nu prea îl gustăm al) lui Seth Rogen (rol de voce, dar și producător al filmului), ca de pildă drama lui April O'Neil - aceea că a vomat în fața camerei de filmat în timpul unui reportaj video la liceu, faza cu voma reluându-se și mai târziu în film. Scenariștii îi face pe eroi să uite în mod nepermis de un villain încă și mai mare decât Superfly, dar per total filmul este o bucurie și plăcere de urmărit.
Mai surprinde plăcut distribuția de voci de adolescenți în rolul țestoaselor, și în varianta dublată în română și în cea originală, și faptul că testoasele vorbesc unele peste altele, ca în curtea școlii sau în parc ori în fața blocului, când sunt împreună liceenii.
Povestea este cea arhi-cunoscută, a testoaselor care trăiesc în canale și au nevoie să fie acceptate, nu văzute ca niște mutante, poveste care - prin recognoscibilitate - ne-a făcut nostalgici față de vremea când ne uitam la acești eroi, copii fiind. În cuvintele lui Seth Rogen, „povestea lor este că sunt țestoase adolescenți, tatăl lor este un șobolan, locuiesc în canale, pentru că tatăl lor i-a învățat că oamenii nu îi vor accepta și că îi vor urî. I-a învățat arte mațiale ca să se apere. Dar ei sunt totuși adolescenți și vor să facă lucrurile pe care adolescenții obișnuiți le fac. Sunt influențați de cultura pop și vor să facă aceleași lucruri pe care le fac adolescenții obișnuiți. Au nevoie să fie acceptați, au nevoie să ducă o viață normală. Și apoi, după ce o întâlnesc pe April O'Neill, le vine ideea că dacă îl vor opri pe eroul negativ, Superfly, vor dovedi oamenilor că sunt buni și că ar trebui să fie acceptați, așadar pentru ei este o motivație foarte personală să îl învingă pe acest mutant”.
Villainul, Superfly, este șeful unei trupe vesele de antieroi, nici răi până în măduva oaselor, nici cu un palmares de fapte bune, iar modul în care sunt construiți îi scoate, culmea, din sfera eroilor din desene animate, care sunt fie buni, fie răi, construiți în alb și negru, fără nuanțe. În plus, sunt villainii care au populat, de-a lungul timpului, universul țestoaselor, așa încât - văzându-i pe toți laolaltă - este o supriză plăcută pentru fani.
Sunt câteva elemente caracteristice umorului (pe care noi nu prea îl gustăm al) lui Seth Rogen (rol de voce, dar și producător al filmului), ca de pildă drama lui April O'Neil - aceea că a vomat în fața camerei de filmat în timpul unui reportaj video la liceu, faza cu voma reluându-se și mai târziu în film. Scenariștii îi face pe eroi să uite în mod nepermis de un villain încă și mai mare decât Superfly, dar per total filmul este o bucurie și plăcere de urmărit.
