Comentarii Comentează
  • petricaciobanu
    pe 13 Octombrie 2021 13:51
    Îți rămân în minte secvențele, "boule frumos", "ciugule găină" când pierde totul inclusiv banii din vânzarea casei cu care urma să plece în Franța (Ovidiu Schumacher), alegerea pânzelor pentru expoziția pariziană, disertația cu vrabia ucisă împăiată, soarta pictorului român, câmpeneasca cu masa aceea plină de bucate pe care burghezul umflat o cerea transpusă pe pânză, pentru gusturile sale, mireasa care înșelată fiind, se sinucide și e găsită înecată în dimineața rece și plină de ceață de doi pescari, pictarea bolții cu uleiul care-ți mâzgălește fața, legarea pensulei de mână, acuzele de plastografie, mutatul cu căruța prin noroaie, iubirea în pădure și acei copii care îi smulgeau câte un fragment din instrumentul de cântat, ploaia și adăpostirea în casa lui, refuzul de a rămâne cu ea din cauză că știa de ce boală suferă, și apoi, cea mai emoționantă scenă, privirea aceea prin gardul cu zăbrele, ea fericită, căsătorită, el un amărât bolnav, o privire pătrunzătoare, memorabilă secvență, venirea lui Enescu și cântatul la capătul muribundului. Un film de o emoție cinematografică nemaiîntâlnită în filmul românesc. De zece ori, zece. Omagiu răposatului Ion Caramitru, un mare, mare actor al scenei românești. Parcă nici nu-mi vine să cred c-a murit! Nu cumva e o greșeală? De fapt n-a murit și nu va muri niciodată!
  • balta67verde
    pe 24 Februarie 2019 12:40
    Un film interesant cu un Caramitru exceptional. Dar putin cam fad.
  • into_the_labyrinth
    pe 13 Aprilie 2014 21:50
    Un film foarte bine realizat, sensibil, veridic, într-o regie inspirată, despre viaţa marelui pictor Ştefan Luchian. Ne sunt prezentate măiestria, talentul, dar şi inadaptarea acestuia la o lume care nu se ridica la valoarea sa. Boala nemiloasă de care suferea şi-a pus şi ea amprenta asupra destinului unui om de geniu. (Remarcabilă interpretarea lui Ion Caramitru, care a intrat perfect în rol). PS. Nu aş vrea să fac aici o paralelă între, de pildă, acest film şi unele dintre producţiile româneşti contemporane. S-ar putea să spun lucruri care să îi deranjeze pe unii, s-ar putea să îi jignesc chiar şi fără să vreau. Mai bine tac :(
  • Vegetarian
    pe 13 Aprilie 2014 21:12
    Este un film potrivit si pt lista cu filme Deprinderi si investitii profitabile Afaceri si Calificari profitabile pt locuitorii oraselor din Europa , America de nord etc .
    Filme cu paralizati . Deobicei femeile care isi provoaca sotii cu diverse pretexte sa agreseze alti barbati , nu se gandesc ca sotii lor pot ajunge paralizati si comform legii trebuie sa aibe grija de ei kiar daca divorteaza . In acest film sunt prezentate printre altele si neplacerile pe care le suporta un paralizat datorita unor boli si cei care il ingrijesc . Paralizatii mai ales daca nu isi pot misca si mainile si picioarele , nu deranjeaza , sperie sau terorizeaza vecinii in blocuri cu trantituri de usi , usite , sertare , tras zgomoros de scaune , tropait pe scari , batut carne etc etc ..

    Acest film a fost difuzat online la TVR 2 in 13 aprilie 2014 . Putine filme sunt difuzate gratuit pe net de catre televiziuni si reluate dupa mai multe luni sau ani ..
  • cosmina_marcela_oltean
    pe 11 Aprilie 2014 12:19
    Un film nemaipomenit...
    Un actor inedit da viata unui pictor de o sensibilitate si forta novatoare neintalnite pana la el... !!!
  • cezarika21
    pe 28 Octombrie 2013 18:26
    Pictorul Ştefan Luchian este cunoscut după nume de multă lume, dar puţini sunt cei care au aflat de viaţa chinuită pe care a dus-o, de lipsurile în care a trăit, de invidia colegilor de breaslă, de iubita care l-a trădat şi s-a măritat cu altul, de boala cruntă care l-a silit să stea o lungă perioadă imobilizat la pat şi să picteze cu penelul legat de antebraţ din cauza paraliziei. Lumea îl cunoaşte astăzi ca pictor de flori (renumitele Anemone) şi de oameni săraci (ţărani necăjiţi, muncitori amărâţi şi trişti etc.).

    Acest film prezintă viaţa pictorului, fără a insista pe detalii biografice, ci concentrându-se pe condiţiile grele în care talentatul pictor a fost silit să-şi creeze opera artistică. Un merit important îl are desigur operatorul Călin Ghibu care transmite prin imagini ceea ce pictorul nu reuşeşte să exprime prin propriile sale cuvinte. Interpretul principal, Ion Caramitru, parcurge în mod admirabil o gamă variată de stări sufleteşti care reuşesc să redea cu veridicitate şi sensibilitate chinurile prin care a trecut pictorul.

    Am reţinut din acest film o minunată parabolă cu privire la condiţia artistului în societate, prezentată de mai tânărul pictor Nicolae Tonitza (interpretat admirabil, deşi episodic, de Adrian Pintea). "O privighetoare cade ostenită şi omul o încuie într-o colivie. În noaptea aceea privighetoarea n-a mai cântat. Jignit în aşteptările lui, omul o dă pradă pisicii. Dinţii animalului pătrund voluptuos în ţeasta tânără, dar cuprins subit de remuşcări omul alungă felina şi împăiază stârvul cu stupidă religiozitate. Aceasta este povestea artistului în societatea noastră."
  • ciprian34
    pe 22 Septembrie 2013 15:07
    Un film si plictisitor la inceput dar si tulburator la sfarsit,meritul il are Ion Caramitru.
  • Iulidesprefilme
    pe 09 Martie 2013 09:56
    Ion Caramitru l-a întruchipat pe Ştefan Luchian cu sensibilitate şi pasiune...La mulţi ani, domnule actor!
  • xerses
    pe 17 Mai 2012 19:38
    Chiar mi-a placut filmul.M-as bucura sa mai fie redifuzat.
  • cetateanu
    pe 10 Septembrie 2010 19:26
    Unul din cele mai bune roluri al viitorului ministru al culturi Domnul Ion Caramitru despre viata marelui pictor roman Stefan Luchian.
  • pe 27 Ianuarie 2007 12:14
    www.luchian.edituratim.ro este pagina web a Fundatiei "Stefan Luchian" Botosani. Fundatia se adreseaza tuturor celor care indragesc pictura, arta populara, arta contemporana si care pretuiesc opera pictorului Stefan Luchian, sub semnul caruia doresc sa activeze. Puteti sprijini aceasta fundatie. Cum? Din 1 februarie, la rubrica de NOUTATI, din cadrul site-ului www.luchian.edituratim.ro puteti afla mai multe informatii. Daca aveti posibilitatea de a promova pagina web, va rugam mult sa o faceti! Va multumim!!!