Un film provocator despre semnificatia omului-n sine. Ce ar fi daca am fi doar fiinte animate de instincte primare si nu am avea nici suflet, nici constiinta ? Cand te uiti la microscop, la o fibra de carne umana, gasi-vei si altceva decat celule ? Mai este ceva la specia umana, in afara de carne, sange si oase ?
Radiografia carnii speciei numita "om". Si cum gandirea lor nu se aplica biologiei, fiziologiei si morfologiei acestora.
Mi-a placut mult finalul - raspunsul la intrebarea "Care-i alternativa unei vieti traite-n barbarism?" - civilizatia, sau, macar aparenta unei civilizatii.
klute
pe 06 Iulie 2017 03:26
Un film greu de văzut, dar și mai greu de uitat, Tenemos la carne conține destule scene șocante, care ar fi pur și simplu nedigerabile dacă n-ar fi realizate cu talent artistic și n-ar avea o idee de transmis. Idee nu tocmai reconfortantă, dar asupra căreia merită reflectat, lungmetrajul de debut al lui Emiliano Rocha Minter, dincolo de elementele de critică socială, conturîndu-se treptat ca o parabolă (contra)inițiatică despre decăderea spirituală la care a ajuns omul contemporan.
Cea mai mare parte a acțiunii se desfășoară într-o clădire dezafectată, iar acolo într-o construcție din lemn și carton (încăpere în încăpere), care simbolizează pîntecul matern. Numai că revenirea la starea prenatală (regressus ad uterum), sinonimă în toate tradițiile cu moartea inițiatică și condiție necesară a renașterii spirituale, echivalează aici cu o regresiune în infrauman, urmată de o renaștere de sorginte demonică, pentru care beatitudinea și mîntuirea rezidă în amoralitate.
Incestul, necrofilia, homosexualitatea, crima, canibalismul și blasfemia (într-o scenă care amintește de Viridiana, marele film al lui Bunuel, este parodiată Cina cea de Taină) sînt aduse la suprafață și puse în practică, tot ce constituie tendință perversă și impuls transgresiv fiind proclamat ca legitim. Granița dintre conștient și subconștient dispare, cei care erau odată oameni umblă acum în patru labe, iar "carnea" devine realitatea ultimă în acest sinistru microcosm de "dincoace" de bine și de rău.
Radiografia carnii speciei numita "om". Si cum gandirea lor nu se aplica biologiei, fiziologiei si morfologiei acestora.
Mi-a placut mult finalul - raspunsul la intrebarea "Care-i alternativa unei vieti traite-n barbarism?" - civilizatia, sau, macar aparenta unei civilizatii.
Cea mai mare parte a acțiunii se desfășoară într-o clădire dezafectată, iar acolo într-o construcție din lemn și carton (încăpere în încăpere), care simbolizează pîntecul matern. Numai că revenirea la starea prenatală (regressus ad uterum), sinonimă în toate tradițiile cu moartea inițiatică și condiție necesară a renașterii spirituale, echivalează aici cu o regresiune în infrauman, urmată de o renaștere de sorginte demonică, pentru care beatitudinea și mîntuirea rezidă în amoralitate.
Incestul, necrofilia, homosexualitatea, crima, canibalismul și blasfemia (într-o scenă care amintește de Viridiana, marele film al lui Bunuel, este parodiată Cina cea de Taină) sînt aduse la suprafață și puse în practică, tot ce constituie tendință perversă și impuls transgresiv fiind proclamat ca legitim. Granița dintre conștient și subconștient dispare, cei care erau odată oameni umblă acum în patru labe, iar "carnea" devine realitatea ultimă în acest sinistru microcosm de "dincoace" de bine și de rău.