Sinopsis
Acțiunea serialului este plasată în continuarea întâmplărilor din Terminatorul 2: Ziua judecății și transformă personajul feminin al seriei, Sarah Connor, într-un nou erou principal. Dacă la sfârșitul ultimei sale aventuri pe marele ecran, Sarah (Lena Headey) reușise să elimine Terminatorul care amenința viața fiului ei John (Thomas Dekker), cei doi se găsesc acum într-o nouă lume foarte complicată și periculoasă. Urmăriți de oamenii legii, ei trebuie să facă față unei realități în care dușmani veniți din prezent, trecut și viitor pot ataca în orice moment. Sarah va descoperi acum că pentru a proteja viața fiului ei și a împiedica supremația roboților, trebuie să ducă o luptă mai dură decât și-ar fi putut vreodată imagina.