Într-o bună zi,. adolescentul Donny Berger (interpretat de Adam Sandler) o întâlnește pe iubirea vieții sale. Singura problemă este faptul că femeia visurilor sale este chiar profesoara lui, Mary McGarricle. Cu toții știm ce înseamnă marea iubire din liceu, însă Donny merge mult mai departe, ajungând în pat cu ea și lăsând-o însărcinată. Cum era de așteptat, povestea lor de dragoste se termină prost - doamna McGarricle ajunge la închisoare, lăsându-l pe Donny, în vârstă de 14 ani, să-l crească pe Todd, băiețelul născut din relația lor plină de pasiune.
Deși Donny se străduie din răsputeri să fie un bun tată, sarcina îl depășește și eșuează. Acum, 30 de ani mai târziu, Todd (interpretat de Andy Samberg) este un investitor de succes și lucrează pe Wall Street. Plecând de la tatăl său imediat ce avusese ocazia, Todd nu-l mai văzuse de ani de zile. Însă Donny are probleme cu Fiscul și mari datorii, prin urmare se gândește că singura salvare poate veni de la fiul său, de la care să obțină banii și să-și plătească datoriile pentru a nu ajunge la închisoare.
Revederea dintre cei doi are loc chiar în ajunul nunții lui Todd cu Jamie (interpretată de Leighton Meester). Donny debarcă intempestiv, provocând stupoare și dând peste cap toate pregătirile și petrecerea de nuntă. Pentru Donny, aceasta ar putea fi o șansă de a se reconcilia cu fiul său, însă va fi oare el capabil să se comporte ca un adevărat tată ?
Columbia Pictures, în asociere cu Relativity Media prezintă filmul That's My Boy / Băiatu' tatii, o producție Happy Madison, în regia lui Sean Anders. Scenariul este semnat de David Caspe. Producătorii filmului sunt Adam Sandler, Jack Giarraputo, Heather Parry și Allen Covert, iar producători executivi Barry Bernardi, John Morris, Dennis Dugan și Tim Herlihy. Imaginea este semnată de Brandon Trost, iar scenografia de Aaron Osborne. Montajul este realizat de Tom Costain. Costumele sunt create de Ellen Lutter, iar coloana sonoră este compusă de Rupert Gregson-Williams.
Din distribuție mai fac parte: James Caan, Vanilla Ice, Will Forte, Ciara, Milo Ventimiglia, Rachel Dratch, Eva Amurri Martino și Tony Orlando.