Finale-ul de sezon a trecut destul de repede pentru mine, si nu pot decat sa spun ca nu stiu ce sa scriu despre el. Inceputul este unul foarte reusit, care te prinde imediat, si care, mai important, se ocupa cu urmarile imediate ale episodului trecut. Iar dupa ce am respirat linistit ca Tom e bine, cum era si normal, am avut surpriza sa mai primesc o lovitura puternica in aceeasi parte a episodului, si anume mica epidemie cauzata de Danny in spital.
Nu sunt multe de spus despre actiunea episodului, totul a fost foarte scurt si direct, nu s-a pierdut timp cu revenirea lui Tom sau cu planuri elaborate de atac, lucru care mi-a placut tare mult si a dat episodului o atmosfera adevarata de criza. Raspandirea rapida a virusului cu Promicin a impins starea lucrurilor mult mai departe intr-un timp foarte scurt, si in ciuda multimilor de morti, sunt multumit de directia in care merg lucrurile. Desi am fost destul de neimpacat cu moartea lui Danny, care ar fi putut deveni un personaj destul de interesant, pe masura lui Shawn, daca si-ar fi putut controla abilitatea, jocul lui Patrick Flueger a fost excelent si am acceptat situatia. Mi s-a parut totusi o evadare, atat din partea scenaristilor care scapa de o problema (si un element destul de bun pentru un cliffhanger), cat si a personajului, care de cand a inceput serialul acum patru ani ii cauzeaza numai probleme lui Shawn. Nu pot sa spun ca imi placea, dar abilitatea lui ar fi putut schimba jocul mult mai mult decat atat.
Moartea de care sunt extraordinar de multumit, insa, este cea al celui mai enervant personaj din ultimii cinci ani (alaturi de Ana Lucia, desigur). Ati ghicit, banuiesc, ca e vorba de Isabelle, care s-a eliberat de Marked si de destinul planificat de acestia, dupa ce a incercat sa-si spele pacatele prin eliberarea lui Tom si Collier. Spun a incercat pentru ca ar mai fi avut de platit destul, dar asta e, nu mi-as dori sa se intoarca pentru a o face. A avut un sfarsit destul de ok din punctul meu de vedere, potrivit pentru personaj.
Tin sa imi exprim totusi nemultumirea de o a treia moarte, desi nu foarte semnificativa, tare intristatoare. Prietenul lui Marco, al carui nume din pacate nici nu il stiu, a dat glas in mijlocul haosului unei probleme care ni s-a tot pus de la inceputul sezonului: nu-i corect, el nu a luat injectia, nu a ales asta. Alegerea care era oferita la sfarsitul sezonului trecut, de a risca moartea pentru un dar extraordinar, a fost acum zdrobita. Desi este o adevarata tragedie, care a cuprins intreg orasul si i-a injumatatit populatia, nu pot decat sa ma gandesc la parerea lui Collier, sacrificiile nu sunt pentru nimic, iar evolutia ii lasa intotdeauna pe cei neadaptati in urma. Desi as fi fost multumit cu un efect mai global, nu schimba cu nimic lucrurile faptul ca momentan este doar un oras; cu cateva episoade in urma era doar un mic perimetru, in sezoanele trecute erau doar 4400 impotriva restului rasei umane. Acum rasa umana va fi reinventata, cei lasati in urma vor muri mai devreme sau mai tarziu, iar cealalta jumatate, printre care se numara si personajele principale, ale caror puteri au fost aratate in montajul reusit de la sfarsit (pe cantecul Where is my Mind de The Pixies), va trebui sa se adapteze.
Desi imi doresc sa cred ca viitorul lui Collier va fi unul luminos, incurajat chiar si de asigurarea Maiei, care acum se pare ca se identifica cu miscarea si cu ‘cei buni’, imi este teama ca lucrurile o vor lua pe un drum intunecat, dupa cum prevesteste semnul de bun venit de la sfarsit. Ma intreb cat de departe poate merge reinventarea rasei umane, si daca nu cumva tocmai umanitatea si lipsurile ei va distruge viziunea lui Jordan. Acesta a oferit odata cu elixirul salvarii si arme groaznice aceleiasi rasei care a conceput bomba cu hidrogen. Sper ca va fi un al cincilea sezon pentru o serie atat de puternica, si mai sper ca vom vedea fata lui Dumnezeu si cat de diferit va fi viitorul fata de ceea ce a vazut Collier. In sfarsit va fi vremea sa vedem in care jumatate este mai bine.
Nu sunt multe de spus despre actiunea episodului, totul a fost foarte scurt si direct, nu s-a pierdut timp cu revenirea lui Tom sau cu planuri elaborate de atac, lucru care mi-a placut tare mult si a dat episodului o atmosfera adevarata de criza. Raspandirea rapida a virusului cu Promicin a impins starea lucrurilor mult mai departe intr-un timp foarte scurt, si in ciuda multimilor de morti, sunt multumit de directia in care merg lucrurile. Desi am fost destul de neimpacat cu moartea lui Danny, care ar fi putut deveni un personaj destul de interesant, pe masura lui Shawn, daca si-ar fi putut controla abilitatea, jocul lui Patrick Flueger a fost excelent si am acceptat situatia. Mi s-a parut totusi o evadare, atat din partea scenaristilor care scapa de o problema (si un element destul de bun pentru un cliffhanger), cat si a personajului, care de cand a inceput serialul acum patru ani ii cauzeaza numai probleme lui Shawn. Nu pot sa spun ca imi placea, dar abilitatea lui ar fi putut schimba jocul mult mai mult decat atat.
Moartea de care sunt extraordinar de multumit, insa, este cea al celui mai enervant personaj din ultimii cinci ani (alaturi de Ana Lucia, desigur). Ati ghicit, banuiesc, ca e vorba de Isabelle, care s-a eliberat de Marked si de destinul planificat de acestia, dupa ce a incercat sa-si spele pacatele prin eliberarea lui Tom si Collier. Spun a incercat pentru ca ar mai fi avut de platit destul, dar asta e, nu mi-as dori sa se intoarca pentru a o face. A avut un sfarsit destul de ok din punctul meu de vedere, potrivit pentru personaj.
Tin sa imi exprim totusi nemultumirea de o a treia moarte, desi nu foarte semnificativa, tare intristatoare. Prietenul lui Marco, al carui nume din pacate nici nu il stiu, a dat glas in mijlocul haosului unei probleme care ni s-a tot pus de la inceputul sezonului: nu-i corect, el nu a luat injectia, nu a ales asta. Alegerea care era oferita la sfarsitul sezonului trecut, de a risca moartea pentru un dar extraordinar, a fost acum zdrobita. Desi este o adevarata tragedie, care a cuprins intreg orasul si i-a injumatatit populatia, nu pot decat sa ma gandesc la parerea lui Collier, sacrificiile nu sunt pentru nimic, iar evolutia ii lasa intotdeauna pe cei neadaptati in urma. Desi as fi fost multumit cu un efect mai global, nu schimba cu nimic lucrurile faptul ca momentan este doar un oras; cu cateva episoade in urma era doar un mic perimetru, in sezoanele trecute erau doar 4400 impotriva restului rasei umane. Acum rasa umana va fi reinventata, cei lasati in urma vor muri mai devreme sau mai tarziu, iar cealalta jumatate, printre care se numara si personajele principale, ale caror puteri au fost aratate in montajul reusit de la sfarsit (pe cantecul Where is my Mind de The Pixies), va trebui sa se adapteze.
Desi imi doresc sa cred ca viitorul lui Collier va fi unul luminos, incurajat chiar si de asigurarea Maiei, care acum se pare ca se identifica cu miscarea si cu ‘cei buni’, imi este teama ca lucrurile o vor lua pe un drum intunecat, dupa cum prevesteste semnul de bun venit de la sfarsit. Ma intreb cat de departe poate merge reinventarea rasei umane, si daca nu cumva tocmai umanitatea si lipsurile ei va distruge viziunea lui Jordan. Acesta a oferit odata cu elixirul salvarii si arme groaznice aceleiasi rasei care a conceput bomba cu hidrogen. Sper ca va fi un al cincilea sezon pentru o serie atat de puternica, si mai sper ca vom vedea fata lui Dumnezeu si cat de diferit va fi viitorul fata de ceea ce a vazut Collier. In sfarsit va fi vremea sa vedem in care jumatate este mai bine.