Sinopsis

Filmul Ucigașul ABC este un triller, al cărui scenariu este inspirat din cartea celebrei Agatha Christie, care se referă la un criminal în serie, odios, malefic, ce oferă indicii detectivului Hercule Poirot (excelent interpretat de John Malkovich) despre locurile și datele comiterii crimelor abominabile... Ce legătură există între cei doi bărbați, detectiv și asasin, în periculosul joc vânător-vânat, pe ce motive monstrul își alege victimele (care nu sunt doar femei ce păcătuiesc), cine este tânărul epileptic, (bine jucat de Eamon Farren), de ce Hercule Poirot nu se bucură de încrederea celorlalți anchetatori, sunt câteva din întrebările la care spectatorul, atent la detalii, poate găsi răspunsuri urmărind acest film încărcat de tensiune si mister.