Există comedii bune cu Eddie Murphy și filme SF excelente, fără Eddie Murphy. Din păcate o comedie SF bună cu Eddie Murphy nu există, deși s-a încercat. Aventurile lui Pluto Nash, în original „The Adventures of Pluto Nash”, a fost o încercare de a uni cele două părți fără nici o scofală, cum s-ar zice. Replicile, scheciurile, situațiile nici nu te fac să râzi, nici să trăiești emoțiile unor aventuri ca în Indiana. Tipul e la fel de haios ca o lămâie stoarsă, poți cel mult să dai din cap a compătimire. Ah ah, Murphy ce ai ajuns.
Ca prăpădul să fie și mai și în film joacă alți câțiva actori buni Randy Quaid (nominalizat Oscar) ce-l interpretează pe simpaticul Bruno un bodyguard de generație mai veche, Alec Baldwin (nominalizat Oscar), regretatul James Rebhorn, Peter Boyleși, Rosario Dawson (una din bunăciunile din Sin City I) și mulți alții. O galerie impresionantă! Degeaba s-au încordat, scenariul este previzibil, recuzita sărăcuță, dar mai ales, mai ales, replicile și jocul lui Donkey este lamentabil. Toată aceea limbariță, tonalitate și gestică ce l-au făcut celebru dispare aici ca prin farmec. De multe ori ai impresia că vezi o scenă din Liceenii cu un Murphy scos de Isoscel la tablă. Patetic.
Că tot am pomenit de recuzită, atmosfera se dorea una de tip lunară ca în Total Recall-ul cu Arnold Schwarzenegger, dar deși pe filme le desparte o distanță de 12 ani, serios, parcă Total Recalll e mai SF. În plus față de filmul cu marele Arnold, atmosfera aduce ceva și din Futurama și nu doar tema muzicală (modificată, dar sesizabilă), găsești aceleași fantezii zburătoare, culori tari și reclame luminoase. Mai sunt faze care te trimit cu gândul la alte filme celebre, cum ar fi urmărirea printr-un canion care seamănă cu celebra urmărire de pe steaua morții. Ah, dacă tot am pomenit de chestii zburătoare, e ciudat cum în unele filme SF (dar nu și în Star Wars) mașinile zburătoare păstrează locașurile roților. Cum ar fi ca săniile sau snowboard-urile să aibă locuri pentru roți… vizibile? Sau o povestire SF să conțină un pasaj de genul: „o mașină pe pernă magnetică a oprit lângă noi, i-am admirat fake-ul roților”. Și o altă chestie ciudată, tot filmul se trage în draci cu lasere, dar la sfârșit se dovedesc că sunt pistoale obișnuite cu plumbi. WTF?
Din toată treaba asta cel mai rău îmi pare de Ron Underwood, acum ocupat să regizeze episoade din seriale la modă. Underwood a regizat celebrul Tremors care pe mine m-a înspăimântat pe bune. Brrrr.
Și acum povestea. Pluto, despre care ni se spune că tocmai a ieșit din închisoare aparent putred de bogat (pe bani apare chipul lui Hillary Clinton) din contrabandă cu produse interzise pe lună aduse de pe pământ (și probabil și invers), preia datoria unui amic și implicit un bar care ajunge în curând cel mai cel de pe stația lunară Little America. Asta e introducerea. Intriga e dată de apariția lui Gail, pardon Dina Lake, o câtăreață, chelnăriță fără prea multă substanță și a unor indivizi care vor să pună mâna sau laba pe club. În spatele lor stă un misterios mafioso interpretat de Baldwin care omoară, spintecă, aruncă în aer și, pe tot parcursul filmului, face pe dracu’n patru să pună mâna pe club. Of course, mereu pe fază Pluto Nash îi desjoacă toate comploturile, nu fără cadavre, explozii (foarte faină aruncarea în „aer” a depozitului clandestin) și multe faze cu pac pac, dar fără ha ha ha și ho ho ho. Adică fără umor.
Nici nu prea mai e ceva de povestit, filmul se încheie cu happy end, eroul pupă eroina și piața independenței… lunare.
Sfatul meu: merită văzut dacă sunteți la pat sau ați depășit termenul de finalizare a unui proiect și vreți să vă convingeți că și alții o dau în bară. Însă mare atenție, Pluto e genul de film în urmă căruia și un puști amețit de malț fermentat va putea spune că înțelege conceputul de relativitate a timpului. Așa că vedeți cum vă petreceți cele 102 ore ale filmului.
xerses
pe 04 Iulie 2013 11:33
Chiar daca mi s-a parut o prostioara de film, recunosc ca au fost cateva scene la care am zambit.
cosmin_kedii
pe 07 Februarie 2013 08:19
Randy Quaid a fost hilar el a fost preferatul meu. Muzica a fost, de asemenea fantastica. Filmul a fost distractiv
alex_il_fenomeno
pe 18 Februarie 2012 09:27
Eddie Murphy a aratat ca este un comediat de mare clasa in numeroase filme , iar cu acesta nu face altceva decat sa intareasca acest lucru ! desi filmul este S.F. ( nu am de ce sa ma plang nici din perspectiva povestii , nici din cea a efectelor speciale ) , comediantul american a avut numeroase poante si fapte foarte hilare , care te aduceau in pragul unui ras nebun ! de fiecare data cand il revad ma binedispune la fel ca prima oara ! nu merita sa ratati acest film pentru nimic in lume , chiar daca l-ati mai urmarit .
zeki
pe 30 Ianuarie 2011 18:59
E bun filmu , mie unu chiar mia placut foarte mult , merita vazut !!! Nota 8
Mihai2508
pe 29 August 2010 13:46
Nu e un film chiar asa de rau precum o arata nota, insa se putea mult mai bine, dar presupun ca era nevoie de un buget mai mare. Oricum, mie filmul mi-a placut destul de mult, avand suficiente faze reusite.
paser
pe 28 Iulie 2009 13:52
Filmul nu este rau, decorul si povestea par solide. Pana la un punct, la faza cu duplicarea si spectacolul au exagerat mult.
mu_zz_i
pe 18 Ianuarie 2007 00:27
Ca un SF ii dau 4 stele dar ca o comedie ii dau 2 stele. Imi pare rau pt ca Eddie Murphy e unul dintre favoritii mei. Cred ca povestea in sine a stricat filmul.
mihai770
pe 15 Iulie 2004 03:41
korect....dupa mine e nasol rau filmul, cu mici exceptii!
Matrix
pe 13 Iulie 2004 09:08
Cred ca este singurul film cu Murphy care nu m-a plictisit, dar asta nu inseamna ca si mi-a placut foarte mult. Scenariul este o tampenie dar e salvat de cateva poante subtile.
Ca prăpădul să fie și mai și în film joacă alți câțiva actori buni Randy Quaid (nominalizat Oscar) ce-l interpretează pe simpaticul Bruno un bodyguard de generație mai veche, Alec Baldwin (nominalizat Oscar), regretatul James Rebhorn, Peter Boyleși, Rosario Dawson (una din bunăciunile din Sin City I) și mulți alții. O galerie impresionantă! Degeaba s-au încordat, scenariul este previzibil, recuzita sărăcuță, dar mai ales, mai ales, replicile și jocul lui Donkey este lamentabil. Toată aceea limbariță, tonalitate și gestică ce l-au făcut celebru dispare aici ca prin farmec. De multe ori ai impresia că vezi o scenă din Liceenii cu un Murphy scos de Isoscel la tablă. Patetic.
Că tot am pomenit de recuzită, atmosfera se dorea una de tip lunară ca în Total Recall-ul cu Arnold Schwarzenegger, dar deși pe filme le desparte o distanță de 12 ani, serios, parcă Total Recalll e mai SF. În plus față de filmul cu marele Arnold, atmosfera aduce ceva și din Futurama și nu doar tema muzicală (modificată, dar sesizabilă), găsești aceleași fantezii zburătoare, culori tari și reclame luminoase. Mai sunt faze care te trimit cu gândul la alte filme celebre, cum ar fi urmărirea printr-un canion care seamănă cu celebra urmărire de pe steaua morții. Ah, dacă tot am pomenit de chestii zburătoare, e ciudat cum în unele filme SF (dar nu și în Star Wars) mașinile zburătoare păstrează locașurile roților. Cum ar fi ca săniile sau snowboard-urile să aibă locuri pentru roți… vizibile? Sau o povestire SF să conțină un pasaj de genul: „o mașină pe pernă magnetică a oprit lângă noi, i-am admirat fake-ul roților”. Și o altă chestie ciudată, tot filmul se trage în draci cu lasere, dar la sfârșit se dovedesc că sunt pistoale obișnuite cu plumbi. WTF?
Din toată treaba asta cel mai rău îmi pare de Ron Underwood, acum ocupat să regizeze episoade din seriale la modă. Underwood a regizat celebrul Tremors care pe mine m-a înspăimântat pe bune. Brrrr.
Și acum povestea. Pluto, despre care ni se spune că tocmai a ieșit din închisoare aparent putred de bogat (pe bani apare chipul lui Hillary Clinton) din contrabandă cu produse interzise pe lună aduse de pe pământ (și probabil și invers), preia datoria unui amic și implicit un bar care ajunge în curând cel mai cel de pe stația lunară Little America. Asta e introducerea. Intriga e dată de apariția lui Gail, pardon Dina Lake, o câtăreață, chelnăriță fără prea multă substanță și a unor indivizi care vor să pună mâna sau laba pe club. În spatele lor stă un misterios mafioso interpretat de Baldwin care omoară, spintecă, aruncă în aer și, pe tot parcursul filmului, face pe dracu’n patru să pună mâna pe club. Of course, mereu pe fază Pluto Nash îi desjoacă toate comploturile, nu fără cadavre, explozii (foarte faină aruncarea în „aer” a depozitului clandestin) și multe faze cu pac pac, dar fără ha ha ha și ho ho ho. Adică fără umor.
Nici nu prea mai e ceva de povestit, filmul se încheie cu happy end, eroul pupă eroina și piața independenței… lunare.
Sfatul meu: merită văzut dacă sunteți la pat sau ați depășit termenul de finalizare a unui proiect și vreți să vă convingeți că și alții o dau în bară. Însă mare atenție, Pluto e genul de film în urmă căruia și un puști amețit de malț fermentat va putea spune că înțelege conceputul de relativitate a timpului. Așa că vedeți cum vă petreceți cele 102 ore ale filmului.