Părerea criticului
Nenumărate cronici pozitive şi recorduri la încasări (în 10 zile The Avengers ar putea ajunge la 600 de milioane de dolari în toată lumea) n-au făcut decât să ne stârnească în ceea ce priveşte această nouă producţie Marvel atât de aşteptată. Dacă te gândeai că Joss Whedon nu poate să jongleze cu şapte supereroi suficient de interesanţi pentru a avea fiecare propriul film, iată că suntem nevoiţi să te contrazicem: poate că filmul este departe de a fi perfect, dar categoric este spectaculos şi distractiv. Practic nu o să simţi cum trec cele două ore şi 25 de minute ale mega-producţiei.
Să începem cu două recomandări: dacă eşti fan Iron Man, căpitanul America, Hulk sau Thor, poate că ar fi o idee bună să-i vezi în cel mai fericit context cu putinţă, şi anume în cinematograful IMAX din capitală. Filmul este special adaptat pentru acest ecran şi parcă pe suprafaţa lui generoasă încap mai bine nişte ego-uri precum cele ale protagoniştilor. În al doilea rând, nu te grăbi să ieşi din sală când începe genericul de final, căci după ce se derulează numele actorilor începe o secvenţă care îţi spune cine este villain-ul din The Avengers 2. Dacă nu-l recunoşti, întreabă-ne şi o să-ţi spunem.
Nu vrem să te facem să pierzi vremea, prin urmare iată concluzia: Răzbunătorii merită o vizită la cinema, pentru că e melanj inteligent între umor, poveste şi acţiune. Chiar dacă unii dintre protagonişti nu ies în evidenţă (nu ne-am dat în vânt după Hawk-Eye şi nici Căpitanul America nu a strălucit în vreun fel), chimia dintre ei, înţepăturile şi modul ciudat de credibil în care un zeu, un geniu afemeiat, o bestie verde şi o super-spioană ajung să sudeze o echipă în stare să salveze omenirea de la sclavia eternă sub călcâiul maleficului Loki, fratele lui Thor, nu au cum să nu-ţi atragă atenţia.
Poate că Răzbunătorii pare pe alocuri haotic, poate că este prea lung, poate că anumite replici sunt exagerate, dar aceste defecte ajung să se piardă ca crăpăturile din faţada unei clădiri care-ţi place în întregul ei. Iron Man este la fel de ironic ca şi până acum, Mark Ruffalo îi dă o faţă foarte umană şi convingătoare lui The Hulk, iar Scarlett Johansson are două secvenţe excelente în care-şi face adversarii din vorbe şi nu din coate şi genunchi.
Noi spunem că cea mai tare fază îi aparţine lui The Hulk, totuşi, şi dacă nu râzi în hohote şi nu tropăi din picioare la ea, atunci probabil că ai intrat la un film care nu ţi se potriveşte. Mark Ruffalo este atât de bun în rolul gigantului dezlănţuit (Hulk nu a fost creat pe calculator, ci a fost interpretat tot de Ruffalo cu ajutorul tehnologiei motion capture), încât nu ar trebui să te mire deloc dacă unul dintre proiectele-surpriză anunţate de Marvel pentru următorii ani i-ar fi dedicat în exclusivitate.
Per total, filmul este o odă adusă prieteniei legate în ciuda tuturor obstacolelor şi-a colaborării pentru care orgoliul trebuie dat la o parte. Chiar dacă principalul antagonist este Loki (Tom Hiddleston), care visează să domnească peste un Pământ în sclavie, cele mai interesante efecte speciale sunt folosite în lupta supereroilor împotriva aliaţilor lui Loki, o armată de fiinţe monstruoase. Aceştia sunt o ameninţare pentru omenire doar prin numărul lor colosal, astfel încât lupta supereroilor împotriva lor ajunge la un moment să fie repetitivă. Cu siguranţă această problemă se va rezolva în sequel, căci peste câţiva ani supereroii vor avea de-a face cu o ameninţare mult mai insidioasă, dacă e să ne luăm după ce ni se sugerează în final.
Să începem cu două recomandări: dacă eşti fan Iron Man, căpitanul America, Hulk sau Thor, poate că ar fi o idee bună să-i vezi în cel mai fericit context cu putinţă, şi anume în cinematograful IMAX din capitală. Filmul este special adaptat pentru acest ecran şi parcă pe suprafaţa lui generoasă încap mai bine nişte ego-uri precum cele ale protagoniştilor. În al doilea rând, nu te grăbi să ieşi din sală când începe genericul de final, căci după ce se derulează numele actorilor începe o secvenţă care îţi spune cine este villain-ul din The Avengers 2. Dacă nu-l recunoşti, întreabă-ne şi o să-ţi spunem.
Nu vrem să te facem să pierzi vremea, prin urmare iată concluzia: Răzbunătorii merită o vizită la cinema, pentru că e melanj inteligent între umor, poveste şi acţiune. Chiar dacă unii dintre protagonişti nu ies în evidenţă (nu ne-am dat în vânt după Hawk-Eye şi nici Căpitanul America nu a strălucit în vreun fel), chimia dintre ei, înţepăturile şi modul ciudat de credibil în care un zeu, un geniu afemeiat, o bestie verde şi o super-spioană ajung să sudeze o echipă în stare să salveze omenirea de la sclavia eternă sub călcâiul maleficului Loki, fratele lui Thor, nu au cum să nu-ţi atragă atenţia.
Poate că Răzbunătorii pare pe alocuri haotic, poate că este prea lung, poate că anumite replici sunt exagerate, dar aceste defecte ajung să se piardă ca crăpăturile din faţada unei clădiri care-ţi place în întregul ei. Iron Man este la fel de ironic ca şi până acum, Mark Ruffalo îi dă o faţă foarte umană şi convingătoare lui The Hulk, iar Scarlett Johansson are două secvenţe excelente în care-şi face adversarii din vorbe şi nu din coate şi genunchi.
Noi spunem că cea mai tare fază îi aparţine lui The Hulk, totuşi, şi dacă nu râzi în hohote şi nu tropăi din picioare la ea, atunci probabil că ai intrat la un film care nu ţi se potriveşte. Mark Ruffalo este atât de bun în rolul gigantului dezlănţuit (Hulk nu a fost creat pe calculator, ci a fost interpretat tot de Ruffalo cu ajutorul tehnologiei motion capture), încât nu ar trebui să te mire deloc dacă unul dintre proiectele-surpriză anunţate de Marvel pentru următorii ani i-ar fi dedicat în exclusivitate.
Per total, filmul este o odă adusă prieteniei legate în ciuda tuturor obstacolelor şi-a colaborării pentru care orgoliul trebuie dat la o parte. Chiar dacă principalul antagonist este Loki (Tom Hiddleston), care visează să domnească peste un Pământ în sclavie, cele mai interesante efecte speciale sunt folosite în lupta supereroilor împotriva aliaţilor lui Loki, o armată de fiinţe monstruoase. Aceştia sunt o ameninţare pentru omenire doar prin numărul lor colosal, astfel încât lupta supereroilor împotriva lor ajunge la un moment să fie repetitivă. Cu siguranţă această problemă se va rezolva în sequel, căci peste câţiva ani supereroii vor avea de-a face cu o ameninţare mult mai insidioasă, dacă e să ne luăm după ce ni se sugerează în final.
