Plan de rezervă este o comedie care explorează întâlnirile amoroase, dragostea, căsătoria și familia, numai că… în ordine inversă.
După ani de întâlniri amoroase, Zoe (Jennifer Lopez) s-a gândit că așteptarea bărbatului potrivit durează prea mult. Hotărâtă să devină mamă, ea pune în aplicare un plan, se duce la doctor și pornește singură la drum. În aceeași zi, Zoe îl întâlnește pe Stan (Alex O’Loughlin) – un bărbat care promite.
Încercarea lui Zoe de a încuraja relația aflată la început dar și de a ascunde primele semne ale sarcinii, conduce la o comedie de situație care-i transmite semnale false lui Stan. Când Zoe îi dezvăluie, într-un acces de nervi, motivul comportării ei imprevizibile, Stan cade pe gânduri în legătură cu viitorul neobișnuit care se profilează; totuși, el spune da. Nu s-a mai pomenit să faci curte unei fete si să petreci o noapte de sex nebun într-un pat unde se găsesc trei persoane – Stan, Zoe și bebelușul încă în fază de embrion.
Încercarea cea mare vine abia când cei doi își dau seama că de fapt, luați de valurile hormonilor și ale pregătirilor pentru naștere, n-au avut timp să se cunoască cu adevărat. Cele nouă luni se vor scurge repede, așa că cei doi încep să simtă fiori pe șira spinării. Oricine se poate îndrăgosti, se poate căsători și poate avea un copil, dar să faci lucrurile astea în ordine inversă, și încă în mare viteză, asta poate fi un semn că cei doi parteneri sunt făcuți unul pentru celălalt.
Jennifer Lopez (Monster-In-Law, Maid In Manhattan) și Alex O’Loughlin (“Three Rivers,” August Rush) interpretează rolurile principale din filmul Plan de rezervă pentru CBS Films, diviziunea cinematografică a CBS Corporation. Sony Pictures Releasing International va distribui filmul la nivel internațional.
Filmul este regizat de Alan Poul (“Swingtown,” “Six Feet Under”) după un scenariu de Kate Angelo (“Will & Grace,” “What About Brian”). Todd Black, Jason Blumenthal și Steve Tisch (The Pursuit of Happyness, The Taking of Pelham 123) au produs filmul sub egida Escape Artists. Rodney Liber și David Bloomfield sunt producătorii executivi. Chris Coggins și Lance Johnson sunt co-producătorii. Directorul de imagine este Xavier Pérez Grobet, A.S.C. Scenariul este asigurat de Alec Hammond. Montajul filmului este realizat de Priscilla Nedd-Friendly, A.C.E. iar muzica a fost compusă de Stephen Trask.