Sinopsis

Jeff și Samantha Jasinski (Neil Patrick Harris și Bonnie Somerville) un cuplu căsătorit, modest, se mută de la Delaware în New York cu fiica lor de cinci ani, pentru o ultimă șansă la o viață mai bună. Odată ajunși acolo, realizează că există o problemă uriașă: nu pot să-și înscrie fetița la nicio grădiniță privată, fiindcă toate înscrierile fuseseră făcute cu luni de zile înainte.

Văzând că sunt luați în râs de fiecare administrator de grădiniță din New York, vor folosi alte metode pentru a reuși înscrierea fetiței. Așa că apelează la un consultant care îi va cere lui Jeff să se treacă ca poet în cererea de înscriere (în realitate fiind informatician), pentru a-i fi acceptat copilul.

Jeff va încerca să demonstreze tuturor calitățile lui de scriitor, așa că folosește emailurile și mesajele obscene ale prietenului său ca fiind propriile-i creații poetice, pe care directorul grădiniței le îndrăgește. Prin șantaj sexual și cu convingere creativă, familia Jasinski se luptă pentru a dobândi un loc la grădiniță în semestrul din toamnă.