Sinopsis

După cel de-al Doilea Război Mondial, trei foști combatanți, un marinar, un pilot de bombardier și un sergent, revin în America. Poveștile lor se întrețesc în canavaua adaptării și reintegrării într-o societate de care s-au rupt brusc. Fiecare din ei trece printr-o criză, o zguduire a propriului univers odată cu întoarcerea în paradisul de „acasă” după iadul războiului. Evoluția fiecăruia a ieșit din făgașul normal, valorile pe care și le-au însușit pentru a supraviețui neavand relevanță în timp de pace.

Sergentul Al, revenit în mediul bancar, își șochează colegii cu propunerile sale privind împrumuturile către veterani; Fred, fost pilot și erou, se vede silit să se întoarcă la slujba sa de duzină, în vreme ce soția lui se dovedește a fi fost îndrăgostită nu de el, ci de uniforma lui; în fine, Homer, care și-a pierdut ambele mîini, trece printr-o puternică criză interioară, nedorind să vadă milă în ochii celorlalți, îndeosebi ai logodnicei sale. Drumul spre depășirea crizei și găsirea căminului, a sentimentului apartenenței, poate fi făcut doar împreună.