Sinopsis

Cathy Jamison este o soție și mamă perfectă ce locuiește într-un mic orășel. Întotdeauna a fost o fire conservatoare și organizată. Viața ei, cât și a celor din familie, este condusă după reguli bine definite. Până în ziua când află că are cancer. Primirea acestei vești de la tânărul medic oncolog Todd, aflat la primul lui pacient diagnosticat cu cancer, nu o demoralizează, ci acționează ca un catalizator pentru schimbare.

Pentru prima dată în viața ei, ea are de gând să facă ceea ce dorește, atunci când își dorește, fără să o intereseze dacă ceilalți o văd ca pe o ciudată. Toate inhibițiile și "bunul simț" pe care cândva le avea, vor dispărea rând pe rând. Toate regulile cad.