Părerea criticului
Sunt luni bune de când ne-a frapat eticheta de "comedie financiară" trântită în mai toate prezentările lui The Big Short/Brokerii apocalipsei. Ei bine da, filmul regizat de Adam McKay îşi merită cu prisosinţă eticheta, pentru că explorează cu aplomb şi claritate un melanj absurd de situaţii imposibile care au dus la marea criză financiară din 2008. The Big Short oferă o combinaţie rară pe entertainment, informaţie şi educaţie (numită în manualele de jurnalism edinfotainment) pe care îţi recomandăm să nu o ratezi la cinema. Este un film dificil, dar care ridică vălul de pe mister de pe cruntul moment finaciar pe care l-au înţeles puţini, dar l-au resimţit extrem de mulţi.
Christian Bale, Brad Pitt, Steve Carrell, Ryan Gosling şi mulţi alţii îi interpretează pe brokerii, analiştii şi vrăjitorii pieţei financiare din Statele Unite care, după ce au studiat piaţa imobiliară şi au remarcat contrastul dintre valoarea ei şi modul cum marile bănci folosesc o bombă cu ceas pentru a câştiga şi mai mulţi bani, au început să parieze împotriva pieţei. Este descrirea într-o frază a unui film de peste două ore care reuşeşte să aducă pe ecran frustranta combinaţie de lăcomie, indiferenţă, impostură şi cumplită prostie a băncilor, dar şi a instituţiilor statului american destinate să le controleze.
Nu încercăm prin nimic să-ţi "vindem" acest film. Îţi spunem de la început că e unul dificil şi că, dacă vrei doar să te relaxezi la cinema, The Big Short nu este pentru tine. În acelaşi timp, este un film pe care, alături de echivalentul său documentar Capitalism: A Love Story, de Michael Moore, l-am proiecta în toate şcolile din România. Şi apoi l-am proiecta în toate băncile din România, pentru că povestea ne e înspăimântător de familiară, deşi nu cunoşteam îndeaproape fenomenul care a împins întreaga lume în colaps financiar.
Nominalizat la cinci Oscaruri, The Big Short a câştigat duminică premiul cel mare al Asociaţiei producătorilor de la Hollywood. Nu e puţin lucru, pentru că în ultimii opt acest premiu a prevestit fără greş câştigătorul Oscarului pentru Cel mai bun film. Şi The Big Short chiar reuşeşte să le ia faţa celorlalte filme nominalizate. Nu am văzut Brooklyn şi Room (producţii mici, cu şanse la fel de mici să impresioneze un număr semnificativ de membri votanţi ai Academiei, dar The Big Short dă de pământ şi cu The Revenant (citeşte cronica noastră deloc entuziastă), şi cu modestele, deşi excelent realizatele Spotlight şi Bridge of Spies. Într-un an cu o cursă atât de strânsă, chiar că se poate întâmpla orice, dar de marţi seara noi ţinem cu The Big Short.
Ce impresionează la filmul lui Mckay este că, deşi The Big Short ar fi putut uşor deveni o dare seamă aridă, cinică şi sarcastică a crizei financiare, regizorul filmându-şi antieroii aşa cum Martin Scorsese îşi filma gangsterii, premiera de vineri nu uită niciodată că victimele fraudelor şi ale jocurilor finaciare sunt tot cei care stau în scaunul de cinema. Brad Pitt, în rolul lui Ben Rickert, un fost broker care revine în joc pentru a-şi ajuta doi discipoli, este protagonistul celui mai emoţionant moment al filmului, cel când eroii ajung să-şi dorească să nu fi avut dreptate, deşi intuiţia lor cu privire la soarta pieţei financiare americane i-a făcut bogaţi. Este unul din momentele reprezentative ale cinema-ului hollywoodian din 2016.
Christian Bale, Brad Pitt, Steve Carrell, Ryan Gosling şi mulţi alţii îi interpretează pe brokerii, analiştii şi vrăjitorii pieţei financiare din Statele Unite care, după ce au studiat piaţa imobiliară şi au remarcat contrastul dintre valoarea ei şi modul cum marile bănci folosesc o bombă cu ceas pentru a câştiga şi mai mulţi bani, au început să parieze împotriva pieţei. Este descrirea într-o frază a unui film de peste două ore care reuşeşte să aducă pe ecran frustranta combinaţie de lăcomie, indiferenţă, impostură şi cumplită prostie a băncilor, dar şi a instituţiilor statului american destinate să le controleze.
Nu încercăm prin nimic să-ţi "vindem" acest film. Îţi spunem de la început că e unul dificil şi că, dacă vrei doar să te relaxezi la cinema, The Big Short nu este pentru tine. În acelaşi timp, este un film pe care, alături de echivalentul său documentar Capitalism: A Love Story, de Michael Moore, l-am proiecta în toate şcolile din România. Şi apoi l-am proiecta în toate băncile din România, pentru că povestea ne e înspăimântător de familiară, deşi nu cunoşteam îndeaproape fenomenul care a împins întreaga lume în colaps financiar.
Nominalizat la cinci Oscaruri, The Big Short a câştigat duminică premiul cel mare al Asociaţiei producătorilor de la Hollywood. Nu e puţin lucru, pentru că în ultimii opt acest premiu a prevestit fără greş câştigătorul Oscarului pentru Cel mai bun film. Şi The Big Short chiar reuşeşte să le ia faţa celorlalte filme nominalizate. Nu am văzut Brooklyn şi Room (producţii mici, cu şanse la fel de mici să impresioneze un număr semnificativ de membri votanţi ai Academiei, dar The Big Short dă de pământ şi cu The Revenant (citeşte cronica noastră deloc entuziastă), şi cu modestele, deşi excelent realizatele Spotlight şi Bridge of Spies. Într-un an cu o cursă atât de strânsă, chiar că se poate întâmpla orice, dar de marţi seara noi ţinem cu The Big Short.
Ce impresionează la filmul lui Mckay este că, deşi The Big Short ar fi putut uşor deveni o dare seamă aridă, cinică şi sarcastică a crizei financiare, regizorul filmându-şi antieroii aşa cum Martin Scorsese îşi filma gangsterii, premiera de vineri nu uită niciodată că victimele fraudelor şi ale jocurilor finaciare sunt tot cei care stau în scaunul de cinema. Brad Pitt, în rolul lui Ben Rickert, un fost broker care revine în joc pentru a-şi ajuta doi discipoli, este protagonistul celui mai emoţionant moment al filmului, cel când eroii ajung să-şi dorească să nu fi avut dreptate, deşi intuiţia lor cu privire la soarta pieţei financiare americane i-a făcut bogaţi. Este unul din momentele reprezentative ale cinema-ului hollywoodian din 2016.
