Părerea criticului
Filmul britanic The Bike Thief, scris şi regizat de Matt Chambers, îi are în rolurile principale pe actorii români Anamaria Marinca şi Alec Secăreanu (foto) şi a avut zilele trecute premiera mondială în competiţia festivalului de film de la Tokio. Povestea a doi soţi care înfruntă o viaţă la limita sărăciei la Londra, The Bike Thief nu are încă un distribuitor român, dar cu siguranţă se va putea vedea şi la noi, măcar în selecţia unor festivaluri.
Premisa similară celei din celebrul Hoţii de biciclete al lui Vittorio De Sica, considerat de mulţi una dintre capodoperele cinema-ului, este adaptată la contextul imigraţiei, context atât de relevant pentru societatea românească. În centrul atenţiei este un livrator de pizza (Secăreanu) din Londra, a cărui viaţă se dă peste cap când scooterul cu care face livrările îi este furat. Când bunăstarea şi aşa precară a familiei depinde de acel scooter, eroul se va trezi alungat din zona de confort pentru a-şi recupera puţinul avut.
Cu o durată de doar 80 de minute, filmul nu pierde timpul, iar are atât de puţine elemente încât nu lasă loc pentru intrigi secundare. Asta i se şi poate reproşa, faptul că îşi împinge inexorabil protagonistul către o decizie reprobabilă, dar interpretările convingătoare şi analiza unei situaţii imposibile transformă The Bike Thief într-o experienţă cinematografică mai mult decât relevantă.
Nu ştim multe despre trecutul familiei şi, având în vedere abordarea minimalistă a lui Chambers, nu putem spune de ce anume eroul acceptă un trai la limită în Londra, alături de soţie (Marinca), fiica Miri (debutanta Alexia Maria Proca) şi fiul nou-născut. Dar aspecte ale vieţii lor ne fac să ne întrebăm, ca spectatori, cât de rea să fi fost viaţa lor din România dacă au ales să plece şi să locuiască într-un oraş care nu-i vrea şi în care li se reaminteşte zi de zi că nu sunt decât nişte intruşi.
Românii au în general o imagine idealizată a imigraţiei şi ca societate ne captivează poveştile de succes ale celor care aleg să plece şi să-şi facă un rost în altă parte. Dar oare câţi dintre noi, care nu avem poate în cercul apropiat de cunoştinţe vreum român emigrat, ne gândim oare cât de greu este să rezişti într-un loc cu alte reguli, alt ritm, altă limbă decât cele cu care te-ai născut. Discriminarea şi respingerea au nenumărate feţe şi pot chiar să nu fie explicite, dar acumularea lor poate fi ucigătoare...
Eroul din The Bike Thief nu vrea decât să muncească cinstit pentru a-şi întreţine familia, dar ce te faci când hazardul ţi se pune de-a curmezişul? The Bike Thief explorează această formă modernă de sclavie, aceea a celor lipsiţi de resurse, pentru care un nou obstacol sau un nou ghinion pot fi fatale, ceea ce îi determină să ia decizii pe care altfel nu le-ar fi luat niciodată.
The Bike Thief invită ataşant la empatie. Este o scenă în film când eroul ar putea lua nişte chei de scooter de pe masă, dar alege să nu o facă. Sforţarea sa de a fi bun atunci când totul îl îndeamnă să fie rău ţi-l apropie mult pe acest protagonist fără nume şi fără istorie, invitându-te să i te pui în loc şi să te întrebi ce ai face într-un astfel de impas. Şi să te întrebi şi câte momente asemănătoare au fost nevoiţi să înfrunte imigranţii din realitate în drumul lor spre bunăstare...
Premisa similară celei din celebrul Hoţii de biciclete al lui Vittorio De Sica, considerat de mulţi una dintre capodoperele cinema-ului, este adaptată la contextul imigraţiei, context atât de relevant pentru societatea românească. În centrul atenţiei este un livrator de pizza (Secăreanu) din Londra, a cărui viaţă se dă peste cap când scooterul cu care face livrările îi este furat. Când bunăstarea şi aşa precară a familiei depinde de acel scooter, eroul se va trezi alungat din zona de confort pentru a-şi recupera puţinul avut.
Cu o durată de doar 80 de minute, filmul nu pierde timpul, iar are atât de puţine elemente încât nu lasă loc pentru intrigi secundare. Asta i se şi poate reproşa, faptul că îşi împinge inexorabil protagonistul către o decizie reprobabilă, dar interpretările convingătoare şi analiza unei situaţii imposibile transformă The Bike Thief într-o experienţă cinematografică mai mult decât relevantă.
Nu ştim multe despre trecutul familiei şi, având în vedere abordarea minimalistă a lui Chambers, nu putem spune de ce anume eroul acceptă un trai la limită în Londra, alături de soţie (Marinca), fiica Miri (debutanta Alexia Maria Proca) şi fiul nou-născut. Dar aspecte ale vieţii lor ne fac să ne întrebăm, ca spectatori, cât de rea să fi fost viaţa lor din România dacă au ales să plece şi să locuiască într-un oraş care nu-i vrea şi în care li se reaminteşte zi de zi că nu sunt decât nişte intruşi.
Românii au în general o imagine idealizată a imigraţiei şi ca societate ne captivează poveştile de succes ale celor care aleg să plece şi să-şi facă un rost în altă parte. Dar oare câţi dintre noi, care nu avem poate în cercul apropiat de cunoştinţe vreum român emigrat, ne gândim oare cât de greu este să rezişti într-un loc cu alte reguli, alt ritm, altă limbă decât cele cu care te-ai născut. Discriminarea şi respingerea au nenumărate feţe şi pot chiar să nu fie explicite, dar acumularea lor poate fi ucigătoare...
Eroul din The Bike Thief nu vrea decât să muncească cinstit pentru a-şi întreţine familia, dar ce te faci când hazardul ţi se pune de-a curmezişul? The Bike Thief explorează această formă modernă de sclavie, aceea a celor lipsiţi de resurse, pentru care un nou obstacol sau un nou ghinion pot fi fatale, ceea ce îi determină să ia decizii pe care altfel nu le-ar fi luat niciodată.
The Bike Thief invită ataşant la empatie. Este o scenă în film când eroul ar putea lua nişte chei de scooter de pe masă, dar alege să nu o facă. Sforţarea sa de a fi bun atunci când totul îl îndeamnă să fie rău ţi-l apropie mult pe acest protagonist fără nume şi fără istorie, invitându-te să i te pui în loc şi să te întrebi ce ai face într-un astfel de impas. Şi să te întrebi şi câte momente asemănătoare au fost nevoiţi să înfrunte imigranţii din realitate în drumul lor spre bunăstare...
