Un film care ajunge sa te faca sa-ti suspenzi neincrederea si sa crezi in magie sau cel putin intr-o lume mai buna. Cary Grant in rolul unui inger poate parea putin neobisnuit pentru cei ce l-au vazut in roluri de cuceritor sau de personaj a la James Bond, insa Grant reuseste sa fie credibil si, bineinteles, deosebit de sarmant. E credibila si apropierea dintre el si personajul Lorettei Young, desi actorii, in realitatea din culise, nu s-au inteles deloc.
Primeaza valorile familiei, modestiei si omeniei, nu cele ale unei iubiri nebune. Apropierea dintre Dudley si Julia Brougham nu merge mai departe de cateva remarci nevinovate, culminand spre sfarsit cu una ce da de inteles ca un inger poate ajunge sa tanjeasca dupa viata unui muritor. Sunt cateva scene care confera filmului acea atmosfera inconfundabila de Craciun, desi pelicula se concentreaza in primul rand asupra instrainarii dintre soti din cauza muncii: scena la patinoar, cea in care Dudley impodobeste un brad folosindu-si puterile ... ingeresti. Mi s-a parut foarte amuzanta scena din casa profesorului cand sticla si paharele raman intr-un mod misterios pline, oricat ar consuma cei prezenti din licoarea bahica turnata.
La final ramane acel sentiment de joie de vivre, transmis pe tot parcursul filmului iar ideea unui Cary Grant in rol de inger apeland la tot felul de subterfugii pentru a-si indeplini misiunea de a-l ghida pe episcop inapoi spre cei ce il iubesc si spre principiile date uitarii pentru construirea unei catedrale lasa un zambet pe buze mult dupa lasarea cortinei. Si dat fiind faptul ca Dudley reuseste sa starneasca revelatii si altor personaje din film, cred ca acest lucru se transmite si spectatorilor astfel incat o singura vizionare sa nu fie de ajuns.
Sylvester77
pe 31 Octombrie 2013 12:14
Situatii neprevazute in urma unor actiuni filantropice au aparut intotdeauna, dar Gary Grant, romanticul caritabil, ne uimeste placut in acest film sacrificand iubirea care trece si contribuind tot mai bine la construirea catedralei din sufletul unei familii.
cosmin_kedii
pe 02 Aprilie 2013 15:23
o poveste de dragoste între un înger și un muritor
Primeaza valorile familiei, modestiei si omeniei, nu cele ale unei iubiri nebune. Apropierea dintre Dudley si Julia Brougham nu merge mai departe de cateva remarci nevinovate, culminand spre sfarsit cu una ce da de inteles ca un inger poate ajunge sa tanjeasca dupa viata unui muritor. Sunt cateva scene care confera filmului acea atmosfera inconfundabila de Craciun, desi pelicula se concentreaza in primul rand asupra instrainarii dintre soti din cauza muncii: scena la patinoar, cea in care Dudley impodobeste un brad folosindu-si puterile ... ingeresti. Mi s-a parut foarte amuzanta scena din casa profesorului cand sticla si paharele raman intr-un mod misterios pline, oricat ar consuma cei prezenti din licoarea bahica turnata.
La final ramane acel sentiment de joie de vivre, transmis pe tot parcursul filmului iar ideea unui Cary Grant in rol de inger apeland la tot felul de subterfugii pentru a-si indeplini misiunea de a-l ghida pe episcop inapoi spre cei ce il iubesc si spre principiile date uitarii pentru construirea unei catedrale lasa un zambet pe buze mult dupa lasarea cortinei. Si dat fiind faptul ca Dudley reuseste sa starneasca revelatii si altor personaje din film, cred ca acest lucru se transmite si spectatorilor astfel incat o singura vizionare sa nu fie de ajuns.