Părerea criticului
În lumea întunecată a basmelor și a povestirilor cu monștri, există o creatură care înfioară dintotdeauna inimile copiilor. Acest personaj legendar capătă o nouă viață în "Baubaul", un film de groază lansat în România pe 2 iunie 2023, care încearcă să redefinească frica însăși.
Regizat de Rob Savage, cineast cunoscut pentru abilitatea sa de a transforma banalul în terifiant, filmul este bazat pe scenariul scris de trio-ul Scott Beck, Bryan Woods și Mark Heyman. Adaptarea este inspirată de nuvela cu același nume a celebrului Stephen King, publicată în 1973. De-a lungul timpului, această povestire a devenit emblematică pentru genul horror, fiind recunoscută pentru abordarea sa inovativă asupra temei fricii umane.
În această nouă reimaginare, rolul principal îi revine Sophiei Thatcher, o actriță tânără și talentată, care interpretează alături de Chris Messina, Vivien Lyra Blair și David Dastmalchian. Acest grup eclectic de actori este chemat să dea viață unui scenariu îndrăzneț, care încearcă să îmbine elementele clasice ale genului horror cu o abordare proaspătă și contemporană.
Povestea filmului ne introduce în lumea familiei Harper, un tată și cele două fiice ale sale, care se confruntă cu o tragedie familială - moartea mamei lor într-un accident de mașină. În ciuda atmosferei sumbre, ei încearcă să își găsească un echilibru în această viață nouă, marcată de absență și durere. Totuși, casa lor pare să fie bântuită de o prezență întunecată, un monstru nocturn care se hrănește cu teama și paranoia lor.
Rob Savage, regizorul care și-a câștigat faima datorită unor producții avangardiste precum "Host" și "Dashcam", își îndreaptă atenția către o nouă provocare, propunându-și să schimbe percepția audienței în privința a ceea ce înseamnă un film de groază. În acest sens, el reușește să creeze o atmosferă apăsătoare, în care culorile întunecate domină fiecare cadru, chiar și pe timp de zi.
Personajele filmului se luptă cu propria lor frică și cu prezența înspăimântătoare a Omului Negru. În acest proces însă, filmul pare să cadă în capcana unei formule repetitive, care se bazează pe o serie de sperieturi previzibile și pe un final care lasă mult de dorit.
Unul dintre cele mai interesante aspecte ale filmului este interpretarea lui David Dastmalchian, care aduce o nouă dimensiune personajului Lester. În povestirea originală, Lester este un personaj secundar, dar Dastmalchian îl transformă într-o prezență memorabilă și îngrozitoare.
"Baubaul" pare să sufere de o lipsă de coerență în ton și în abordarea sa asupra genului horror. Pe de o parte, Savage încearcă să își lase amprenta personală, încorporând elemente moderne și inovatoare. Pe de altă parte, filmul pare să fie prins într-un ciclu de repetiții și clișee, care subminează inovația și curajul pe care le propune.
Cu toate imperfecțiunile sale, " Baubaul " reușește să păstreze publicul într-o tensiune constantă, grație abilității regizorale a lui Rob Savage. Maestrul folosește într-un mod expert tehnica spațiului negativ și alterează perspectiva, urmărind mereu momentul perfect pentru a izbi cu cel mai intens moment de groază.
Punctul de plecare al filmului este moartea tragică a mamei familiei Harper. Într-un mod trist, dar elegant, Savage și echipa sa de producție reușesc să creeze un sentiment palpabil de pierdere care persistă de-a lungul întregului film. Culorile întunecate și atmosfera sumbră accentuează această senzație de deznădejde și tristețe.
Însă, în centrul acestei tragedii, se află personajele. Harper, un terapeut, jucat cu multă sensibilitate de Chris Messina, încearcă să își consoleze fiicele, interpretate de talentatele Sophie Thatcher și Vivien Lyra Blair. Această dinamică familială aduce o complexitate și o adâncime în poveste care merg dincolo de obișnuitul scenariu de film de groază.
Totuși, cea mai mare slăbiciune a filmului constă în prezentarea antagonistului său principal - Baubaul. Deși acest personaj mitic are potențialul de a fi cu adevărat înfricoșător, abordarea lui Savage pare să fie limitată de o serie de clișee și prevederi de gen. În ciuda acestor neajunsuri, David Dastmalchian își face treaba foarte bine în rolul lui Lester, oferind o interpretare enigmatică și convingătoare.
Una dintre cele mai mari provocări pentru orice film de groază este să creeze un echilibru între teroarea viscerală și elementele de poveste și personaj. " Baubaul " se străduiește să găsească acest echilibru și, deși nu reușește întotdeauna, efortul său este admirabil. Mai mult, filmul se remarcă prin jocul inteligent cu lumină și întuneric, reușind să creeze o atmosferă de groază profundă. Acest joc de umbre, amplificat de designul de producție semnat de Jeremy Woodward și cinematografia captivantă a lui Eli Born, transformă întunericul într-un personaj propriu-zis.
Dar, adevărata forță a filmului nu constă în elementele sale de groază, ci în abordarea sensibilă a subiectelor de pierdere și doliu. Rob Savage folosește structura narativă a scenariului pentru a sublinia aceste teme, tratându-le într-un mod matur și contemplativ.
Cu toate acestea, în ciuda eforturilor sale artistice, filmul pare să se complacă în utilizarea excesivă a clișeelor genului, recurgând prea des la tehnici de sperietură trase la indigo și excesiv de convenționale. Această dependență de convențiile genului împiedică filmul să-și atingă adevăratul potențial, rezultând o experiență care poate părea superficială și redundantă.
În plus, utilizarea tehnologiei în film pare să fie neglijată. Cu toate acestea, deși filmul nu se bucură de un succes unanim, reprezintă un exemplu al modului în care poveștile de groază pot servi ca un vehicul pentru explorarea unor teme mai profunde.
"Baubaul" este o experiență provocatoare, care reușește să surprindă complexitatea fricii umane și a doliului.
Cu toate defectele sale, filmul merită să fie vizionat pentru angajamentul său față de genul horror și pentru modul în care ne provoacă să ne confruntăm cu propriile noastre temeri. În cele din urmă, el servește drept un memento puternic al puterii poveștilor de a ne înfricoșa, dar și de a ne vindeca.
Regizat de Rob Savage, cineast cunoscut pentru abilitatea sa de a transforma banalul în terifiant, filmul este bazat pe scenariul scris de trio-ul Scott Beck, Bryan Woods și Mark Heyman. Adaptarea este inspirată de nuvela cu același nume a celebrului Stephen King, publicată în 1973. De-a lungul timpului, această povestire a devenit emblematică pentru genul horror, fiind recunoscută pentru abordarea sa inovativă asupra temei fricii umane.
În această nouă reimaginare, rolul principal îi revine Sophiei Thatcher, o actriță tânără și talentată, care interpretează alături de Chris Messina, Vivien Lyra Blair și David Dastmalchian. Acest grup eclectic de actori este chemat să dea viață unui scenariu îndrăzneț, care încearcă să îmbine elementele clasice ale genului horror cu o abordare proaspătă și contemporană.
Povestea filmului ne introduce în lumea familiei Harper, un tată și cele două fiice ale sale, care se confruntă cu o tragedie familială - moartea mamei lor într-un accident de mașină. În ciuda atmosferei sumbre, ei încearcă să își găsească un echilibru în această viață nouă, marcată de absență și durere. Totuși, casa lor pare să fie bântuită de o prezență întunecată, un monstru nocturn care se hrănește cu teama și paranoia lor.
Rob Savage, regizorul care și-a câștigat faima datorită unor producții avangardiste precum "Host" și "Dashcam", își îndreaptă atenția către o nouă provocare, propunându-și să schimbe percepția audienței în privința a ceea ce înseamnă un film de groază. În acest sens, el reușește să creeze o atmosferă apăsătoare, în care culorile întunecate domină fiecare cadru, chiar și pe timp de zi.
Personajele filmului se luptă cu propria lor frică și cu prezența înspăimântătoare a Omului Negru. În acest proces însă, filmul pare să cadă în capcana unei formule repetitive, care se bazează pe o serie de sperieturi previzibile și pe un final care lasă mult de dorit.
Unul dintre cele mai interesante aspecte ale filmului este interpretarea lui David Dastmalchian, care aduce o nouă dimensiune personajului Lester. În povestirea originală, Lester este un personaj secundar, dar Dastmalchian îl transformă într-o prezență memorabilă și îngrozitoare.
"Baubaul" pare să sufere de o lipsă de coerență în ton și în abordarea sa asupra genului horror. Pe de o parte, Savage încearcă să își lase amprenta personală, încorporând elemente moderne și inovatoare. Pe de altă parte, filmul pare să fie prins într-un ciclu de repetiții și clișee, care subminează inovația și curajul pe care le propune.
Cu toate imperfecțiunile sale, " Baubaul " reușește să păstreze publicul într-o tensiune constantă, grație abilității regizorale a lui Rob Savage. Maestrul folosește într-un mod expert tehnica spațiului negativ și alterează perspectiva, urmărind mereu momentul perfect pentru a izbi cu cel mai intens moment de groază.
Punctul de plecare al filmului este moartea tragică a mamei familiei Harper. Într-un mod trist, dar elegant, Savage și echipa sa de producție reușesc să creeze un sentiment palpabil de pierdere care persistă de-a lungul întregului film. Culorile întunecate și atmosfera sumbră accentuează această senzație de deznădejde și tristețe.
Însă, în centrul acestei tragedii, se află personajele. Harper, un terapeut, jucat cu multă sensibilitate de Chris Messina, încearcă să își consoleze fiicele, interpretate de talentatele Sophie Thatcher și Vivien Lyra Blair. Această dinamică familială aduce o complexitate și o adâncime în poveste care merg dincolo de obișnuitul scenariu de film de groază.
Totuși, cea mai mare slăbiciune a filmului constă în prezentarea antagonistului său principal - Baubaul. Deși acest personaj mitic are potențialul de a fi cu adevărat înfricoșător, abordarea lui Savage pare să fie limitată de o serie de clișee și prevederi de gen. În ciuda acestor neajunsuri, David Dastmalchian își face treaba foarte bine în rolul lui Lester, oferind o interpretare enigmatică și convingătoare.
Una dintre cele mai mari provocări pentru orice film de groază este să creeze un echilibru între teroarea viscerală și elementele de poveste și personaj. " Baubaul " se străduiește să găsească acest echilibru și, deși nu reușește întotdeauna, efortul său este admirabil. Mai mult, filmul se remarcă prin jocul inteligent cu lumină și întuneric, reușind să creeze o atmosferă de groază profundă. Acest joc de umbre, amplificat de designul de producție semnat de Jeremy Woodward și cinematografia captivantă a lui Eli Born, transformă întunericul într-un personaj propriu-zis.
Dar, adevărata forță a filmului nu constă în elementele sale de groază, ci în abordarea sensibilă a subiectelor de pierdere și doliu. Rob Savage folosește structura narativă a scenariului pentru a sublinia aceste teme, tratându-le într-un mod matur și contemplativ.
Cu toate acestea, în ciuda eforturilor sale artistice, filmul pare să se complacă în utilizarea excesivă a clișeelor genului, recurgând prea des la tehnici de sperietură trase la indigo și excesiv de convenționale. Această dependență de convențiile genului împiedică filmul să-și atingă adevăratul potențial, rezultând o experiență care poate părea superficială și redundantă.
În plus, utilizarea tehnologiei în film pare să fie neglijată. Cu toate acestea, deși filmul nu se bucură de un succes unanim, reprezintă un exemplu al modului în care poveștile de groază pot servi ca un vehicul pentru explorarea unor teme mai profunde.
"Baubaul" este o experiență provocatoare, care reușește să surprindă complexitatea fricii umane și a doliului.
Cu toate defectele sale, filmul merită să fie vizionat pentru angajamentul său față de genul horror și pentru modul în care ne provoacă să ne confruntăm cu propriile noastre temeri. În cele din urmă, el servește drept un memento puternic al puterii poveștilor de a ne înfricoșa, dar și de a ne vindeca.
