Părerea criticului
Jeremy Renner nu te lasă să-i duci prea mult dorul lui Matt Damon: actorul nominalizat la Oscar pentru The Town este de o eficienţă extremă în Moştenirea lui Bourne, cea de-a patra parte a seriei inspirate de romanele lui Robert Ludlum, şi nici înlocuirea lui Paul Greengrass cu Tony Gilroy nu a fost o mişcare neinspirată. Moştenirea îţi dă exact ceea ce ar trebui să aştepţi de la acest gen de filme, adică adrenalină, urmăriri şi schimburi de focuri.
Este adevărat, Moştenirea lui Bourne pare a reduce din ambiţia filmelor anterioare ale seriei, care încercau să îmbine acţiunea cu politicul şi drama (până la urmă amnezicul Bourne nu voia doar să supravieţuiască, ci şi să-şi recupereze identitatea). În premiera de vineri miza este ciudat de simplă, aşa că Tony Gilroy se concentrează pe ceea ce ştie că trebuie să existe din plin pe marele ecran pentru a atrage spectatorii la cinema: cascadele şi tensiunea extremă.
Iar de acestea o să ai parte din plin, timp de 135 de minute. Gilroy păstrează realismul extrem al filmelor anterioare, doar că umblă la capitolul genetică şi explică întrucâtva forţa, inteligenţa şi inventivitatea ieşite din comun ale lui Aaron Cross (e un pseudonim), agentul programului Outcome care trebuie să facă orice pentru a rămâne în viaţă după ce autorităţile decid închiderea lui şi eliminarea tuturor participanţilor.
Scenarist al părţilor anterioare, Tony Gilroy reuşeşte să păstreze coerenţa cu acestea: o să-l vezi pe ecran şi pe Jason Bourne, iar faptul că evenimentele din film se petrec simultan cu o parte a aventurilor lui Bourne nu face decât să accentueze senzaţia de realism şi de univers coerent, în care toate lucrurile se leagă. Nu poţi să nu te gândeşti că acolo, în lumea largă, există astfel de programe şi să nu te înfiori întrebându-te câte atentate au putut fi împiedicate cu ajutorul spionajului la nivel înalt, dar şi câte imixtiuni abuzive şi dezastruoase pentru politica locală a ţărilor în care SUA au interese au loc chiar în timp ce citeşti aceste rânduri.
Ce i se poate reproşa filmului este faptul că într-adevăr simţi că încă din scenariu nu s-a ţinut deloc cont de durată. Practic trebuie să te pregăteşti psihologic pentru 135 de minute de zgomote asurzitoare, însoţite adesea de o muzică care nu face decât să crească tensiunea. Uneori dialogurile sunt prea lungi, astfel de scene fiind urmate de un sfert de oră plin de acţiune, iar acest dezechilibru ajunge să fie întrucâtva obositor la un moment dat.
Gilroy a plusat inspirat şi în ceea ce priveşte actorii. Cum spuneam la început, Jeremy Renner face toţi banii în rolul noului agent încolţit de autorităţi, dar în jurul său se află şi Rachel Weisz (o evoluţie binevenită în comparaţie cu neinteresanta Julia Stiles), dar şi Edward Norton, în rolul intensului colonel Eric Byer, care trebuie să se asigure că Cross nu scapă viu şi că nicio informaţie despre operaţiunea Outcome nu ajunge la marele public. În film mai apar şi cunoştinţe vechi ale seriei Bourne: Joan Allen în rolul Pamelei Landy şi David Strathairn în cel al lui Noah Vosen. Vei mai avea ocazia să-i revezi pe Scott Glenn şi Albert Finney, amândoi foarte îmbătrâniţi.
În loc de concluzie, Moştenirea lui Bourne este o ocazie bună să-ţi duci prietenii la cinema şi să staţi două ore şi ceva urmărind aventurile extreme ale lui Aaron Cross. Nu am putea băga mâna în foc că, ani mai târziu, vei dori să revezi filmul sau că îţi mai aminti ceva din el, dar la capitolul escapism de weekend cu greu poţi găsi o soluţie mai bună.
Este adevărat, Moştenirea lui Bourne pare a reduce din ambiţia filmelor anterioare ale seriei, care încercau să îmbine acţiunea cu politicul şi drama (până la urmă amnezicul Bourne nu voia doar să supravieţuiască, ci şi să-şi recupereze identitatea). În premiera de vineri miza este ciudat de simplă, aşa că Tony Gilroy se concentrează pe ceea ce ştie că trebuie să existe din plin pe marele ecran pentru a atrage spectatorii la cinema: cascadele şi tensiunea extremă.
Iar de acestea o să ai parte din plin, timp de 135 de minute. Gilroy păstrează realismul extrem al filmelor anterioare, doar că umblă la capitolul genetică şi explică întrucâtva forţa, inteligenţa şi inventivitatea ieşite din comun ale lui Aaron Cross (e un pseudonim), agentul programului Outcome care trebuie să facă orice pentru a rămâne în viaţă după ce autorităţile decid închiderea lui şi eliminarea tuturor participanţilor.
Scenarist al părţilor anterioare, Tony Gilroy reuşeşte să păstreze coerenţa cu acestea: o să-l vezi pe ecran şi pe Jason Bourne, iar faptul că evenimentele din film se petrec simultan cu o parte a aventurilor lui Bourne nu face decât să accentueze senzaţia de realism şi de univers coerent, în care toate lucrurile se leagă. Nu poţi să nu te gândeşti că acolo, în lumea largă, există astfel de programe şi să nu te înfiori întrebându-te câte atentate au putut fi împiedicate cu ajutorul spionajului la nivel înalt, dar şi câte imixtiuni abuzive şi dezastruoase pentru politica locală a ţărilor în care SUA au interese au loc chiar în timp ce citeşti aceste rânduri.
Ce i se poate reproşa filmului este faptul că într-adevăr simţi că încă din scenariu nu s-a ţinut deloc cont de durată. Practic trebuie să te pregăteşti psihologic pentru 135 de minute de zgomote asurzitoare, însoţite adesea de o muzică care nu face decât să crească tensiunea. Uneori dialogurile sunt prea lungi, astfel de scene fiind urmate de un sfert de oră plin de acţiune, iar acest dezechilibru ajunge să fie întrucâtva obositor la un moment dat.
Gilroy a plusat inspirat şi în ceea ce priveşte actorii. Cum spuneam la început, Jeremy Renner face toţi banii în rolul noului agent încolţit de autorităţi, dar în jurul său se află şi Rachel Weisz (o evoluţie binevenită în comparaţie cu neinteresanta Julia Stiles), dar şi Edward Norton, în rolul intensului colonel Eric Byer, care trebuie să se asigure că Cross nu scapă viu şi că nicio informaţie despre operaţiunea Outcome nu ajunge la marele public. În film mai apar şi cunoştinţe vechi ale seriei Bourne: Joan Allen în rolul Pamelei Landy şi David Strathairn în cel al lui Noah Vosen. Vei mai avea ocazia să-i revezi pe Scott Glenn şi Albert Finney, amândoi foarte îmbătrâniţi.
În loc de concluzie, Moştenirea lui Bourne este o ocazie bună să-ţi duci prietenii la cinema şi să staţi două ore şi ceva urmărind aventurile extreme ale lui Aaron Cross. Nu am putea băga mâna în foc că, ani mai târziu, vei dori să revezi filmul sau că îţi mai aminti ceva din el, dar la capitolul escapism de weekend cu greu poţi găsi o soluţie mai bună.
