Părerea criticului
Nu te duce la Cutia cu gândul că vei vedea un thriller horror în stare să te scurtcircuiteze pentru două ore, pentru ca apoi să te întorci la existenţa ta (să sperăm) "roză". Ca şi cu Donnie Darko sau Southland Tales, regizorul Richard Kelly reuşeşte (deşi poate că şi aici ar fi trebuit nişte ghilimele) un film cu totul şi cu totul neîncadrabil şi cu un subiect atât de incomprehensibil încât mai că te întrebi dacă nu cumva îţi poate da răspunsul la întrebarea supremă a vieţii, a universului şi a tot restul. Sau ceva de genul acesta...
Ca să începem cu concluzia, NU, acest film nu mi-a plăcut. Este un compromis între un film cu substanţă (iar premisa avea toate motivele să se transforme într-un film cu substanţă) şi unul aşa-zis "de public", la care să mergi şi să comentezi cu prietenii. Kelly reuşeşte un echilibru atât de perfect între cele două, că The Box se rostogoleşte în cutia cu eşecuri, compromis de... compromis. Cu toate acestea, regizorul reuşeşte ceea ce puţine premiere din ultima vreme au reuşit: să te ţină în priză pe toată durata celor 110 de minute. Chiar dacă mai chicoteşti din când în când...
Avem un cuplu, Norma şi Arthur (Cameron Diaz şi James Marsden), care primesc o ofertă neaşteptată. Un bărbat (Frank Langella) cu faţa oribil desfigurată (aminteşte-ţi de Two Face!) în urma unui accident, le spune că dacă apasă pe butonul cutiei pe care le-o dă tot el două lucruri se vor întâmpla. Primul, vor primi un milion de dolari neimpozabili. Al doilea, cineva din lume, o persoană cu totul şi cu totul necunoscută lor, va muri. Norma şi Arthur au doar 24 de ore pentru a apăsa butonul, după care aceasta se întoarce la misteriosul ei posesor. Nu mai este nevoie să spunem că Norma şi Arthur au o disperată nevoie de bani. Ea tocmai a fost dată afară de la şcoală, el tocmai a pierdut un post extrem de atractiv la NASA, prin urmare un milion de dolari li se pare că le-ar rezolva toate problemele prezente şi viitoare.
Pe lângă această dilemă (să ucizi - pentru că până la urmă despre asta e vorba, chiar dacă nu vei afla niciodată cine ţi-a fost victima - pentru un milion de dolari), în care cei doi protagonişti se aruncă plini de aplomb, suportând aiuritoare consecinţe, The Box mai ridică o serie de probleme foarte interesante, dar se pierde irecuperabil într-o combinaţie de SF, film poliţist, thriller şi film de groază. Aceasta arată foarte bine, dar nu te convinge că în spatele extravaganţelor vizuale şi al scurtcircuitelor din scenariu există, ei bine, ceva, ORICE. Categoric va stârni controverse (exact ca Donnie Darko şi Southland Tales), categoric va provoca formarea unor tabere de susţinători (şi, desigur, detractori), pentru că este exact genul de film pe care-l iubeşti sau urăşti. Totul e să ştii pentru ce.
Excelent Frank Langella în rolul lui Arlington Steward, punctul de pornire al suprinzătorului traseu al cutiei cu buton roşu, iar Cameron Diaz şi James Marsden se achită onorabil de sarcini, fără să te facă să le uiţi periplurile prin genul comediei romantice sau al filmului de acţiune. Până la urmă The Box merită văzut măcar pentru faptul că te uimeşte la tot pasul cu deraierile, astfel încât la sfârşit te întrebi: "bine, bine, şi asta ce-a fost?"
Ca să începem cu concluzia, NU, acest film nu mi-a plăcut. Este un compromis între un film cu substanţă (iar premisa avea toate motivele să se transforme într-un film cu substanţă) şi unul aşa-zis "de public", la care să mergi şi să comentezi cu prietenii. Kelly reuşeşte un echilibru atât de perfect între cele două, că The Box se rostogoleşte în cutia cu eşecuri, compromis de... compromis. Cu toate acestea, regizorul reuşeşte ceea ce puţine premiere din ultima vreme au reuşit: să te ţină în priză pe toată durata celor 110 de minute. Chiar dacă mai chicoteşti din când în când...
Avem un cuplu, Norma şi Arthur (Cameron Diaz şi James Marsden), care primesc o ofertă neaşteptată. Un bărbat (Frank Langella) cu faţa oribil desfigurată (aminteşte-ţi de Two Face!) în urma unui accident, le spune că dacă apasă pe butonul cutiei pe care le-o dă tot el două lucruri se vor întâmpla. Primul, vor primi un milion de dolari neimpozabili. Al doilea, cineva din lume, o persoană cu totul şi cu totul necunoscută lor, va muri. Norma şi Arthur au doar 24 de ore pentru a apăsa butonul, după care aceasta se întoarce la misteriosul ei posesor. Nu mai este nevoie să spunem că Norma şi Arthur au o disperată nevoie de bani. Ea tocmai a fost dată afară de la şcoală, el tocmai a pierdut un post extrem de atractiv la NASA, prin urmare un milion de dolari li se pare că le-ar rezolva toate problemele prezente şi viitoare.
Pe lângă această dilemă (să ucizi - pentru că până la urmă despre asta e vorba, chiar dacă nu vei afla niciodată cine ţi-a fost victima - pentru un milion de dolari), în care cei doi protagonişti se aruncă plini de aplomb, suportând aiuritoare consecinţe, The Box mai ridică o serie de probleme foarte interesante, dar se pierde irecuperabil într-o combinaţie de SF, film poliţist, thriller şi film de groază. Aceasta arată foarte bine, dar nu te convinge că în spatele extravaganţelor vizuale şi al scurtcircuitelor din scenariu există, ei bine, ceva, ORICE. Categoric va stârni controverse (exact ca Donnie Darko şi Southland Tales), categoric va provoca formarea unor tabere de susţinători (şi, desigur, detractori), pentru că este exact genul de film pe care-l iubeşti sau urăşti. Totul e să ştii pentru ce.
Excelent Frank Langella în rolul lui Arlington Steward, punctul de pornire al suprinzătorului traseu al cutiei cu buton roşu, iar Cameron Diaz şi James Marsden se achită onorabil de sarcini, fără să te facă să le uiţi periplurile prin genul comediei romantice sau al filmului de acţiune. Până la urmă The Box merită văzut măcar pentru faptul că te uimeşte la tot pasul cu deraierile, astfel încât la sfârşit te întrebi: "bine, bine, şi asta ce-a fost?"
