Părerea criticului
Rachel Weisz, Adrien Brody (hm, deja două Oscaruri) şi Mark Ruffalo sunt protagoniştii unui amuzant heist movie, care funcţionează perfect la nivel de secvenţă, dar nu ajunge să se închege până la final. Poveste a doi fraţi (Brody, Ruffalo) specialişti în jafuri şi escrocherii de toate felurile, care cooptează în "grupul" lor o plictisită moştenitoare (Weisz) cu reşedinţa la... Peleş, New Jersey, The Brothers Bloom te pocneşte cu o avalanşă de gaguri, aşa că merită să-l vezi măcar pentru improvizaţii, energie şi chimia dintre actori.
Dacă ţi-au plăcut Bandits (din care ia triunghiul şi spleen-ul protagonistei, dar nu şi relaţia bilaterală) sau Inside Man, îi cam reproşezi regizorului Rian Johnson faptul că a privilegiat umorul, dar nu şi spectaculosul în aventurile trioului de hoţomani. Stilul alert, dar foarte fragmentat al lui Johnson te face să pierzi "the big picture" şi chiar să-l bănuieşti pe regizor că s-a pierdut şi el în haosul de glumiţe. La două ore după genericul de final te chinui să-ţi aminteşti care era obiectul jafului, iar aceasta este o hibă cam mare în cazul unui heist movie, nu-i aşa?
Toate aprecierile pentru Weisz, Brody, Ruffalo, dar mai ales Rinko Kikuchi, japoneza nominalizată la Oscar pentru Babel, aici într-un rol de specialistă în explozibili la fel de zgârcită cu cuvintele ca şi personajul ei din apreciatul film al lui Gonzalez Inaritu. Pe lângă spectaculoasele intervenţii explozive ale personajului ei, Kikuchi e şi protagonista celor mai amuzante gaguri imaginate de Johnson, care lasă filozofia şi dragostea pe umerii mai puternici al lui Weisz şi Brody.
Problemele cele mai mari le are ultimul. Din frageda pruncie petrecută la Sankt Petersburg, Bloom (Brody) a fost încontinuu umbra fratelui său mai mare, Stephen (Ruffalo), care i-a inventat de fiecare dată identităţi abracadabrante pentru şirul lor de jafuri şi escrocherii. Hotărât să renunţe la această viaţă pentru a se redescoperi (în Muntenegru, printre pahare de băutură), Bloom îşi vede de propriul drum, dar este atras în joc pentru o "ultimă lovitură".
Victima ar trebui să fie Penelope (Weisz), o frumoasă, solitară şi uluitor de bogată moştenitoare. În singurătatea propriului castel din New Jersey (sau Sinaia, căci scenele au fost filmate la Peleş) Penelope moare de plictiseală în timp ce se îndeletniceşte cu activităţi dintre cele mai surprinzătoare. Ce altceva să se întâmple cu doi oameni fiecare aflat în căutarea propriei validări dacă nu o mare şi frumoasă poveste de dragoste? De aici la cooptarea moştenitoarei în "marea lovitură" propusă de Stephen nu mai e decât un pas.
Aparent rezultatul unor îndelungate certuri la masa de montaj, The Brothers Bloom este prea lung pentru cât vrea să spună şi în acelaşi timp prea scurt, altfel nu-ţi explici scenele cam fără legătură. Cu toate acestea, slalomul prin diverse capitale şi locuri exotice ale lumii (Muntenegru, Sankt Petersburg, Praga, Mexic) are farmec, iar anacronismele (fraţii poartă costume gen anii '30, trenurile arată ca pe vremea bunicii, dar se vorbeşte la mobil şi Penelope îşi face ucenicia într-ale hoţiilor şterpelind snacks-uri multicolore) aduc un plus de farmec acestei comedii trăsnite, pe care nu prea ştii de unde s-o iei.
Dacă ţi-au plăcut Bandits (din care ia triunghiul şi spleen-ul protagonistei, dar nu şi relaţia bilaterală) sau Inside Man, îi cam reproşezi regizorului Rian Johnson faptul că a privilegiat umorul, dar nu şi spectaculosul în aventurile trioului de hoţomani. Stilul alert, dar foarte fragmentat al lui Johnson te face să pierzi "the big picture" şi chiar să-l bănuieşti pe regizor că s-a pierdut şi el în haosul de glumiţe. La două ore după genericul de final te chinui să-ţi aminteşti care era obiectul jafului, iar aceasta este o hibă cam mare în cazul unui heist movie, nu-i aşa?
Toate aprecierile pentru Weisz, Brody, Ruffalo, dar mai ales Rinko Kikuchi, japoneza nominalizată la Oscar pentru Babel, aici într-un rol de specialistă în explozibili la fel de zgârcită cu cuvintele ca şi personajul ei din apreciatul film al lui Gonzalez Inaritu. Pe lângă spectaculoasele intervenţii explozive ale personajului ei, Kikuchi e şi protagonista celor mai amuzante gaguri imaginate de Johnson, care lasă filozofia şi dragostea pe umerii mai puternici al lui Weisz şi Brody.
Problemele cele mai mari le are ultimul. Din frageda pruncie petrecută la Sankt Petersburg, Bloom (Brody) a fost încontinuu umbra fratelui său mai mare, Stephen (Ruffalo), care i-a inventat de fiecare dată identităţi abracadabrante pentru şirul lor de jafuri şi escrocherii. Hotărât să renunţe la această viaţă pentru a se redescoperi (în Muntenegru, printre pahare de băutură), Bloom îşi vede de propriul drum, dar este atras în joc pentru o "ultimă lovitură".
Victima ar trebui să fie Penelope (Weisz), o frumoasă, solitară şi uluitor de bogată moştenitoare. În singurătatea propriului castel din New Jersey (sau Sinaia, căci scenele au fost filmate la Peleş) Penelope moare de plictiseală în timp ce se îndeletniceşte cu activităţi dintre cele mai surprinzătoare. Ce altceva să se întâmple cu doi oameni fiecare aflat în căutarea propriei validări dacă nu o mare şi frumoasă poveste de dragoste? De aici la cooptarea moştenitoarei în "marea lovitură" propusă de Stephen nu mai e decât un pas.
Aparent rezultatul unor îndelungate certuri la masa de montaj, The Brothers Bloom este prea lung pentru cât vrea să spună şi în acelaşi timp prea scurt, altfel nu-ţi explici scenele cam fără legătură. Cu toate acestea, slalomul prin diverse capitale şi locuri exotice ale lumii (Muntenegru, Sankt Petersburg, Praga, Mexic) are farmec, iar anacronismele (fraţii poartă costume gen anii '30, trenurile arată ca pe vremea bunicii, dar se vorbeşte la mobil şi Penelope îşi face ucenicia într-ale hoţiilor şterpelind snacks-uri multicolore) aduc un plus de farmec acestei comedii trăsnite, pe care nu prea ştii de unde s-o iei.
