Părerea criticului
Dorind să aflu părerea a cât mai multor oameni asupra mesajului transmis de film, asta în condiţiile în care oricât ai fi de atent tot îţi scapă vreun aspect, iar acel aspect poate face diferenţa când vine vorba să notezi un film, m-am pus pe căutat. În mod clar, primul critic al cărui review îl citesc este Roger Ebert, din punctul meu de vedere cel mai bun critic de filme din lume. Ce mă bucură este faptul că deseori mi-am pus nişte probleme în aceeaşi manieră în care şi le-a pus şi el însă cu toate astea nu pot să acopăr toate aspectele unui film de unul singur.

Tot citind reviewuri scrise de el m-am întrebat cum arată în realitate, ce voce are şi cine e. Răspunsul la întrebările respective m-a şocat şi m-a întristat deopotrivă. Timp de mai bine de 40 de ani Ebert a scris mai bine de 10.000 de cronici de filme… 10.000, vede zilnic cam cinci filme, asta în cazul în care credeaţi că eu aş fi obsedat de filme, a avut o emisiune de critică cinematografică alături de Gene Siskel. Dacă vi se pare de apreciat contribuţia pe care a adus-o cinematografiei… condiţiile în care a realizat toate acestea din 2002 încoace or să vi se pară tulburătoare. În 2002 a fost diagnosticat cu cancer tiroidian, iar efectele bolii au fost devastatoare. Pe lângă aptul că din omul ce era odată a mai rămas doar un sfert, în urma a zeci de intervenţii chirurgicale a rămas efectiv fără maxilar, nemaiputând vorbi sau mânca. Tot respectul pentru un om care nu s-a lăsat învins de cancer şi îşi continuă activitatea de critic exact ca înainte însă nu şi viaţa…

Filmul „The Circus” este unul din cele şase cele mai celebre filme ale lui Charlie Caplin. În funcţie de ordinea în care le vedeţi o să vi se pară un film foarte bun sau doar bun. În cazul în care aţi văzut deja înainte City Lights din 1931 vi se va părea că filmul acesta nu acceptă comparaţie. În cazul în care vedeţi acest film prima dată, veţi fi uimiţi de uşurinţa prin care Chaplin îl transpune pe privitor printr-un caleidoscop de stări: de la un zâmbet direct la o lacrimă… asta a făcut ca Chaplin să fie un zeu pentru cinema. În ceea ce mă priveşte pe mine, cel ce a văzut City Lights înaintea acestuia, pot să spun că prin City Lights, Chaplin a ridicat ştacheta într-atâta de sus încât egalarea ei este imposibilă.

Filmul îl are ca protagonist principal pe vagabondul cel făr’ de nume cu a cărui năzdrăvănii ne-am obişnuit deja. Situaţia face ca acum, vagabondul să stârnească involuntar râsete într-o reprezentaţie a unui circ, ceea ce îl face pe director să îl angajeze. Cum socotelile de-acasă nu se potrivesc cu cele de la târg, directorul îşi dă seama că de fapt umorul vagabondului este unul involuntar şi lipseşte cu desăvârşire atunci când acesta îl caută. Circumstanţele în are îl întâlnim pe vagabond sunt aceleaşi… pe străzile - probabil - Londrei plimbându-se agale şi realizând că îi este foame.

Asupra percepţiei vagabondului se pot face multe dezbateri. Dacă unii îl critică cum că este mereu un singuratic eu zic că este izolat de societate, datorită aspectului fizic, în condiţiile în care în fiecare film care îl are ca protagonist este dornic de sentimente mai călduroase decât cele cu care este tratat. În fiecare film soluţionarea problemei vine atâta timp cât reuşeşte să se dezică de aspectul său. În „The Gold Rush” ajunge să se bucure de compania femei iubite în momentul în care devine milionar, în „The Great Dictator” nu suntem informaţi dacă idila lui are finalitate, însă în cazul în care are motivul este faptul că el îi ia locul lui Her Fuhrer iar în filmul meu preferat, „City Lights” ajung să îşi găsească alinarea în braţele unei fete iniţial oarbe. Aceste aspecte nu sunt altceva decât o palmă dată societăţii care pune mare mare preţ pe aparenţe.

Dacă vă aşteptaţi să găsiţi solemnitatea din „The Great Dictator” n-o veţi găsi, dacă vă aşteptaţi să găsiţi umorul din „City Lights” nu îl veţi găsi ci va fi un mix bunicel din ambele. În „Modern Times”-ul curent dorinţa vreunui tânăr de a vedea vreun film mut şi alb negru e la fel de mare cu dorinţa mea de a şti pe unde e Elodia. Din moment ce piaţa e acaparată de non-calitate şi cerinţele se vor îndrepta către ce oferă piaţa. De ce să vezi un film cu Chaplin, zeul cinematografiei, când sunt atâţia vampiri vegetarieni sau zburători pe mătură (la filme mă refer, nu la cărţi)ce joacă vâjthaţ?