Comentarii Comentează
  • Dragos.87
    pe 17 Aprilie 2024 06:52
    Mi-a plăcut mult, faze funny care fac deliciul privitorului dar oarecum denotă realitatea zilelor acelor vremuri..Îl pot recomanda cu încredere.
  • cezarika21
    pe 07 Ianuarie 2017 12:07
    Stațiunile balneare au fost în perioada antebelică un loc în care membrii claselor medii și înalte mergeau pentru a-și trata diferite boli, reale sau închipuite. Aici ajunge și bețivul Charlot, dependent de consumul de băuturi alcoolice. Directorul stabilimentului îl depistează rapid că nu a sosit cu mâna goală și-i ordonă unui angajat să arunce băutura din bagajele lui Charlot. Angajatul, aflat el-însuși în stare de ebrietate, aruncă sticlele cu băutură în fântâna cu apă vindecătoare, iar rezultatul e unul previzibil: toți pacienții încep să meargă pe patru cărări.

    Chaplin revine în acest scurtmetraj la rolul bețivului pe care-l interpretase cu destul succes în spectacolele teatrale din Anglia și din SUA. Împleticindu-se, dornic să se ia la harță cu oricine, Charlot produce hohote de râs prin figura sa inocentă și prin comportamentul absent pe care-l afișează. Nu înțelege mai nimic din ceea ce i se întâmplă și lasă în urma sa un adevărat dezastru. Viața sa pare un chef continuu.

    Ideile amuzante ale lui Chaplin și marea sa experiență în interpretarea unor roluri comice înscriu ”The Cure” în lista celor mai amuzante scurtmetraje ale epocii filmului mut. Filmul nu e perimat nici astăzi, producând aceeași satisfacție cinefilă ca în vremurile apariției sale.
  • cosmin_kedii
    pe 16 Martie 2013 18:35
    Cum să spun acest film 31de minute este o capodopera in sine demnă de filmele lui Chaplin . Acest lucru este cu siguranță, dacă nu cel mai bun, cel mai amuzant film de scurt metraj pe care Charlie Chaplin la făcut. Evident, datorită ideilor geniale și glumelor care sunt utilizate pe tot parcursul filmului
  • cetateanu
    pe 02 Octombrie 2010 18:03
    Film care il are in rol principal pe celebrul actor de comedie Charles Chaplin in plus el asigurand si regia.Un actor care pe langa mimica specifica avea o mobilitate extraordinara putand face ce vrea cu corpul sau.