Părerea criticului
SF-ul „Minți primejdioase”, în premieră pe marile noastre ecrane, începe într-o Americă aflată într-un moment de criză - copiii mor de o boală misterioasă iar cei care supraviețuiesc se comportă ciudat și sunt strânși de Guvern pentru evaluare, în efortul de a găsi un tratament. Inserţia elementului SF în zilele noastre aduce un plus de angoasă spectatorului. Cauzele transformării rămân până la final necunoscute, iar procesul de „îmbolnăvire” este insuficient motivat, ceea ce menține filmul în zona Soft SF. După acest prolog, evenimentele se precipită și ni se prezintă o lume de fallout. Cei 2% dintre copiii care au supraviețuit sunt împărțiți nu în facțiuni (ca în seria Divergent, de exemplu), ci pe culori, după abilitatea paranormală pe care o au, înregimentați în zone de maximă securitate. Acțiunea se concentrează pe evenimentele din Thurmond, una dintre taberele de „reabilitare” ale guvernului.
În vârstă de șaisprezece ani, Ruby (Amandla Stenberg) este clasificată ca o „persoană portocalie” - are capacitatea de a citi mințile, de a influența acțiunile și gândurile oamenilor. Datorită acestor capacități, Ruby este considerată unul dintre adolescenții periculoși. De partea cealaltă, a adulților, scenariul e mai puțin imaginativ - avem trei tipologii, toate negative: adulții răi, cu creierii terci (un fel de jandarmi), vânătorii de recompense („recuperatorii” - printre ei, Gwendoline Christie, într-o postură foarte îndârjită) și aia aparent buni, dar care au propria agendă.
Minți primejdioase îi va satisface pe iubitorii de filme de acțiune cu efecte speciale, va da porţia binemeritată de emoţii amatorilor de romantism, dar - în ultimă instanţă - rămâne un film despre maturizarea eroinei principale, un comentariu despre sacrificiul personal pentru binele general și un memento despre natura umană, în pofida unor protagoniști „mutanți”. Filmul oferă revelaţii despre adevărata condiţie a acestor eroi, relaţia cu societatea din jur, raporturile dintre puteri atunci când sunt folosite în scopuri pozitive sau malefice. Chiar dacă reambalează mitologia X-Men, filmul Minți primejdioase își merită propriul public și propriii fani. Harris Dickinson și Amandla Stenberg își fac persoanjele cuceritoare. Farmecul suav al protagonistei o face memorabilă.
Regizoarea Jennifer Yuh Nelson, cunoscută pentru munca ei în franciza Kung Fu Panda, face dramatice secvenţele-cheie, fiind de salutat relevarea târzie a mutanților cu abilități pirotehnice, acei adolescenți „roșii”, despre care mai tot filmul se vorbește, dar care nu sunt arătați decât spre final. Dezvăluirea acestor mutanți e spectaculoasă, neașteptată, de impact.
Pe de altă parte, este insuficient dezvoltat dramaturgic un element-cheie al filmului - confruntarea dintre cei doi adolescenți cu puteri telepatice. Exercițiile pe care le-au făcut împreună, pe când erau în aceeași echipă, cu sondarea amintirilor și ștergerea unora, puteau fi reluate în secvența de confruntare. Putea fi imaginat un „război al minților”, un duel imaginar foarte ofertant în privinţa elementelor surpriză şi a imaginii. Scenariștilor (Chad Hodge și Alexandra Bracken - aceasta fiind și autoarea cărții) nu le-a venit ideea ca şi în confruntarea finală să introducă un moment similar, cu mult peste cel anterior. Altfel spus, e un fel de puşcă cehoviană care nu trage.
O eroare a scenariului e dată de faptul că, pentru puterile telepatice ale copiilor, adulții nu au dezvoltat elemente de protecție, genul de cască pe care o are Magneto, de exemplu, pentru a se apăra de telepatul Profesor Charles Xavier, astfel încât să se evite situația de a li se induce sugestii de către adolescenții „portocalii”.
Filmul este o adaptare a cărții best-seller a Alexandrei Bracken, prima dintr-o trilogie „Young Adults” (Minți primejdioase, Never Fade și In the Afterlight).
În vârstă de șaisprezece ani, Ruby (Amandla Stenberg) este clasificată ca o „persoană portocalie” - are capacitatea de a citi mințile, de a influența acțiunile și gândurile oamenilor. Datorită acestor capacități, Ruby este considerată unul dintre adolescenții periculoși. De partea cealaltă, a adulților, scenariul e mai puțin imaginativ - avem trei tipologii, toate negative: adulții răi, cu creierii terci (un fel de jandarmi), vânătorii de recompense („recuperatorii” - printre ei, Gwendoline Christie, într-o postură foarte îndârjită) și aia aparent buni, dar care au propria agendă.
Minți primejdioase îi va satisface pe iubitorii de filme de acțiune cu efecte speciale, va da porţia binemeritată de emoţii amatorilor de romantism, dar - în ultimă instanţă - rămâne un film despre maturizarea eroinei principale, un comentariu despre sacrificiul personal pentru binele general și un memento despre natura umană, în pofida unor protagoniști „mutanți”. Filmul oferă revelaţii despre adevărata condiţie a acestor eroi, relaţia cu societatea din jur, raporturile dintre puteri atunci când sunt folosite în scopuri pozitive sau malefice. Chiar dacă reambalează mitologia X-Men, filmul Minți primejdioase își merită propriul public și propriii fani. Harris Dickinson și Amandla Stenberg își fac persoanjele cuceritoare. Farmecul suav al protagonistei o face memorabilă.
Regizoarea Jennifer Yuh Nelson, cunoscută pentru munca ei în franciza Kung Fu Panda, face dramatice secvenţele-cheie, fiind de salutat relevarea târzie a mutanților cu abilități pirotehnice, acei adolescenți „roșii”, despre care mai tot filmul se vorbește, dar care nu sunt arătați decât spre final. Dezvăluirea acestor mutanți e spectaculoasă, neașteptată, de impact.
Pe de altă parte, este insuficient dezvoltat dramaturgic un element-cheie al filmului - confruntarea dintre cei doi adolescenți cu puteri telepatice. Exercițiile pe care le-au făcut împreună, pe când erau în aceeași echipă, cu sondarea amintirilor și ștergerea unora, puteau fi reluate în secvența de confruntare. Putea fi imaginat un „război al minților”, un duel imaginar foarte ofertant în privinţa elementelor surpriză şi a imaginii. Scenariștilor (Chad Hodge și Alexandra Bracken - aceasta fiind și autoarea cărții) nu le-a venit ideea ca şi în confruntarea finală să introducă un moment similar, cu mult peste cel anterior. Altfel spus, e un fel de puşcă cehoviană care nu trage.
O eroare a scenariului e dată de faptul că, pentru puterile telepatice ale copiilor, adulții nu au dezvoltat elemente de protecție, genul de cască pe care o are Magneto, de exemplu, pentru a se apăra de telepatul Profesor Charles Xavier, astfel încât să se evite situația de a li se induce sugestii de către adolescenții „portocalii”.
Filmul este o adaptare a cărții best-seller a Alexandrei Bracken, prima dintr-o trilogie „Young Adults” (Minți primejdioase, Never Fade și In the Afterlight).
