Comentarii Comentează
  • AdriAdrianna98
    pe 19 Noiembrie 2022 13:41
    Filmul suprinde multe planuri : Reflexii din trecut ale părinților asupra copiilor, traumele copilăriei, pedofilie, abuz, crime, tot ce e mai rău în lume într-un spațiu atât de mic și izolat. E un film sumbru și șocant, însă extrem de bine produs și jucat. Robert Pattison m-a suprins plăcut cu acest rol, dacă pe Bil l-as și văzut în acest rol, Robert chiar a fost o surpriză plăcută.
  • user-5e0d10d5e1d01
    pe 26 Aprilie 2021 08:59
    Filmul a fost bunicel dar mă așteptam la mai mult, mi se pare un pic prea deprimant și trist, nota mea pentru acest film este 7/10
  • liana10
    pe 28 Martie 2021 02:44
    Mișto film! Mi-a amintit de bancul ăla, când profesoara îl întreabă pe Bulă:"- Ce s-a întâmplat în Primul Război Mondial? -Au murit toți, doamna profesoară." Așa și-n filmul ăsta. Dar mult mai mișto.
  • Smrs
    pe 10 Ianuarie 2021 18:57
    Fac review-ul acestui film, din păcate, la 4 zile după vizionare și am mai uitat câteva detalii. Inițial, acesta pare fără o poveste clar definită, nu curge în nicio direcție deși începe cu o interpretare realmente dubioasă și extremistă a religiei din cauza unei drame care încă îl macină pe un fost soldat. Dramele se țin lanț - prin moartea soției, iar el devine și mai fanatic în fapte, dar paradoxal arată lipsa de esență a credinței sale când își pierde nădejdea și se sinucide. De acolo pornește aș zice, alt film, în care toată lumea face imoralități pornind de la încrederea celorlalți în ei, ca fiind oameni de bună-credință: pastorul cel tânăr obsedat sexual, cuplul criminal care se prezintă niște practicanți religioși constanți, etc. Aș fi mers în continuare pe un mindfuck semi-horror după cum începuse (altarul căinelui răstignit, imaginea generalului pe cruce), și cred că aveam mai mult succes. În rest, filmul chiar a părut o propagandă anti-creștină cum spune și userul Sabinalin, în sensul în care singurul rămas cu capul pe umeri și care repară ce strică ceilalți rămâne fix fiul sceptic-indiferent al răposatului soldat. Nu pierzi nimic dacă nu-l vezi, zic eu. Dar merită un 7, luat overall așa.
  • momo2494
    pe 28 Decembrie 2020 21:16
    Neașteptat de bun. Filmul cuprinde mai multe invelișuri și întâmplări care încheagă povestea prin repetiție: pretextul credinței pentru a-și justifica păcatele întâlnit la mai multe personaje, spovedania sub diferite forme (în natură, în biserică sub amenințarea armei), crucificarea, inclusiv ca ofrandă, idea ochi pentru ochi și dinte pentru dinte, păcatele părinților ce decid viitorul copiilor, răzbunarea. Deși par duse la extrem, prea șocante, prea tragice, prea multe, ele arată doar natura umană sub scuza falsă a diavolului.
  • Dragos1441
    pe 04 Octombrie 2020 16:39
    Actori faini, muzica buna, atmosfera sinistra si un thriller politist reusit.
  • Amarieiionut
    pe 23 Septembrie 2020 00:37
    Salut! Am facut recenzie la film pe blog. Va invit sa aruncati o privire.
    https://www.blogger.com/blog/posts/342515017494399589?hl=ro&tab=jj
  • sabinalin
    pe 21 Septembrie 2020 15:34
    America profunda a anilor 1950, pe vremea cand bunicii nostri ii mai asteptau inca pe americani sa vina sa ne scape de crancenul comunism de tip sovietic. America profunda de la razboiul din Pacificul de Sud pana la razboiul din Vietnam. America bantuita de toate tipurile de violenta: crime in serie, omoruri, violuri, batai din acelea care nu se termina pana nu curge sangele siroaie. America ultrareligioasa atunci cand vine vorba de cetateanul obisnuit, parca prea usor de prostit de aceia care pretind ca aduc in comunitate cuvantul Domnului. Am crezut initial ca am de-a face cu propaganda anti Trump insa romanul lui Donald Ray Pollock a fost publicat in premiera in urma cu aproape zece ani. Si chiar e un film de propaganda ca doar e la moda sa lovesti in crestinism in numele globalismului atotstapanitor. Actiunea e bine condusa, personajele vii reusesc sa trezeasca interesul insa mesajul e unul deficitar. L-am descoperit cu aceasta ocazie pe actorul de origine romana Sebastian Stan, nu l-am vazut pana acum in filmele Marvel, aici interpreteaza un rol negativ interesant si ofertant, un rol corect in care nu iese in evidenta precum colegii de platou Robert Pattinson si Tom Holland.
  • hitman78
    pe 17 Septembrie 2020 13:17
    Bun film fata de bazaconiile aparute in ultima vreme asta pare o capodoperă .Am fost captivat de poveste si de personaje e genul de film numai cu personaje secundare si fiecare are partea lui.Preferatii mei sunt Bill Skarsgaard si Sebastian Stan iar la polul opus Robert Pattinson.Urmariti-l cu incredere filmul e bine realizat muzica anilor 50,60 e superba necesita multa atentie dar filmul va v-a surprinde cu siguranta.
  • StefanDo
    pe 15 Septembrie 2020 17:59
    Având în vedere grămada de staruri de pe afiş, violenţa explicită şi povestea în care binele şi răul se confruntă sângeros, filmul The Devil All the Time/Întotdeauna diavolul are toate şansele să atragă atenţia românilor începând de miercuri, când se lansează pe platforma Netflix, la doar câteva zile după o lansare restrânsă în cinematografele americane. Cinemagia a văzut filmul şi îţi poate spune mai jos ce ne-a captivat pe noi la această poveste sumbră ce se desfăşoară la jumătatea secolului trecut într-o zonă săracă a statului Ohio.

    Este de ajuns să citeşte numele oraşului în care are loc acţiunea, Knockemstiff (în traducere foarte liberă, Trăsneşteiînmoalelecapului), ca să îţi dai seama că ce urmează s-ar putea să nu-ţi alimenteze speranţa în umanitate. Ignorăm pentru o clipă cronologia alambicată a filmului pentru a spune că totul începe când tânărul soldat Willard (Bill Skarsgård) se întoarce din Al Doilea Război Mondial şi îşi depăşeşte experienţele cumplite de pe front printr-o aplecare aproape obsesivă spre religie. Într-o zonă afectată de sărăcie cumplită, Willard pare să meargă pe calea cea bună când se însoară cu Charlotte (Haley Bennett) şi cuplul îl are pe micul Arvin. Ani mai târziu îl vom reîntâlni pe Arvin la adolescenţă, interpretat de un Tom Holland gata să uite de rolul lui Peter Parker şi exuberanţa sa blajină din producţiile Marvel.

    Problema noastră cu acest film este încăpăţânarea cu care foloseşte răutatea oamenilor pentru a-şi înconjura eroii pozitivi cu provocări mai mult decât sinistre. Această omniprezenţă a răului ar funcţiona mult mai bine într-un serial fantastic şi este de ajuns să ne uităm doar o clipă în filmografia lui Bill Skarsgård pentru a descoperi Castle Rock, serialul inspirat de scrierile lui Stephen King, unde actorul de origine suedeză interpretează un personaj mai mult decât misterios. Ceea ce funcţionează într-un astfel de serial doar cu greu poate fi convingător într-un film aşa-zis realist, unde răul de-abia aşteaptă să-şi ivească creştetul, cu diverse chipuri şi acţiuni meschine.

    Ce reuşeşte The Devil All the Time să facă este să sublinieze că nu diavolul este de vină pentru ororile care împânzesc ecranul, ci oamenii. Şi uneori nici măcar oamenii, ci mai degrabă sărăcia şi ignoranţa lor, gata să-i facă să caute alinare într-o religie înţeleasă prost, dominată de mentalităţi "ochi pentru ochi" şi răfuieli pornite din mai nimic. Violenţa şi abuzul de putere capătă atâtea feţe în acest film regizat de Antonio Campos, iar momentele de violenţă explicită se acumulează cu atâta rapiditate, încât aproape îşi copleşesc (dacă nu chiar resping) privitorul. Nu ajută deloc faptul că multe din aceste personaje sunt interpretate de actori cunoscuţi precum Robert Pattinson şi Sebastian Stan, Jason Clarke sau Riley Keough.

    Este simplu să te uiţi la The Devil All the Time doar pentru dozele de adrenalină şi răfuielile brutale. Poate că totul se întâmplă departe, atât în spaţiu cât şi în timp, dar este oare atât de greu să ni-l imaginăm pe poliţistul corupt interpretat de Sebastian Stan tăind şi spânzurând sub o altă înfăţişare în cine ştie ce sat din România? Sau pe preotul lui Robert Pattinson profesor în cine ştie ce seminar unde tineri care ar trebui să-şi cultive vocaţia preoţiei descoperă subit că superiorul lor are alte vocaţii? Sau predicatorul lui Harry Melling să fie atât de departe de România, ţara în care o tânără cu probleme psihice a fost exorcizată până a murit, subiect explorat de filmul lui Cristian Mungiu După dealuri?

    Poate că obsesia pentru rău a poveştii este neverosimilă, dar o dată ce începi să te gândeşti la ea descoperi că se poate întâmpla oriunde şi oricui, păstrând proporţiile. Asta a salvat filmul lui Campos de o respingere categorică, cel puţin din punctul nostru de vedere, mai ales când te gândeşti că o dată ce-ai dat "play" te aşteaptă nu mai puţin de 140 de minute (prea multe, dacă ne întrebi pe noi) de excese de toate felurile.