Filmele mele Inchide
Comentarii Comentează
  • ElizaTh
    pe 06 Mai 2026 12:50
    E un echilibru foarte greu de menținut între a te bucura de roadele muncii și a face un cult ,o obsesie a muncii. Scena cu Irv prabusindu-se peste masa festivă, plină de bunătăți la care oamenii simpli nici nu îndrăznesc să viseze, mi-a reamintit ce goană după vânt este dorința de a "stăpâni pământul". Și răceala cu care însăși familia l-au înlăturat și au reconfigurat jocul de parcă era o piesă ce nu a mai funcționat ,iar mașinăria trebuia menținută în mișcare ..
    In principiu,munca înseamnă responsabilizare, un pas spre discriminarea sufletească,muncim rugandu-ne pentru pâinea cea de toate zilele.
    Să devii workaholic ca să-ți justifici scopul in viață,toate relațiile, norme morale, educația, însăși existența ta sunt reduse la un singur scop: Cariera!!
    Dezastrul sufletesc al omului ajuns in acest punct are ca final exact prăbușirea lui Irv - chinuindu-te sa devii cineva , ceva mare ,devii bolnav ,pierzi enorm sufletește și pleci în veșnicie mai gol decât la momentul nașterii (atunci te aștepta familia cu "covorul roșu"), dincolo te așteaptă...jalea!!
  • user-698a746092839
    pe 05 Mai 2026 01:34
    Tema corporației din zilele noastre, lupta dintre print și online. Printul în zilele noastre e pe moarte, se schimbă lumea. Miranda, regina "faraoancă" a revistelor de modă joacă bine dar Andy e magistrală in rolul noii angajate. Filmul te trece prin toate stările de la ură, simpatie, neutralitate. Bonus, Nigel, genul angajatului bun la toate dar care nu e băgat în seamă, e tot timpul acolo dar fără să fie remarcat.
  • hitman78
    pe 02 Mai 2026 20:03
    Foarte bun și energic ca și primul nu este o continuare(dupa 20 de ani)inutilă ba din contra.Actritele chiar daca vizibil îmbătrânite își păstrează tonusul in special Merryl Streep întruchipând o Miranda la fel de despotică și sarcastică scenele cu ea sunt priceless.Filmul binedispune dacă ți-a plăcut primul poți să mergi și la asta cu încredere.
  • R_Afc
    pe 02 Mai 2026 10:00
    Scenariul reia povestea la 20 de ani după prima parte. Este genul de continuare care nu își restabilește fundamentul, ci pur și simplu merge mai departe, ca și cum spectatorii ar cunoaște deja toate personajele. Este un fel de adio frumos, dar inutil, o reuniune de clasă, pe care e mai bine să ți-o imaginezi decît să o trăiești. Decît să mănânce mici de ziua omului muncii, femeile vor fi mai cîștigate dacă își vor pierde vremea vizionând la acest film. Acțiunea ne spune că industria editorială este sub amenințarea inteligenței artificiale, iar oamenii cu care ne-am obișnuit pe ecran devin rapid niște dinozauri.

    Miranda (Streep) este în continuare la conducerea revistei „Runway”, dar lumea s-a schimbat complet. Presa tipărită și revistele sînt o industrie pe moarte, iar cine este Miranda fără Runway? În perioada care a trecut de cînd a fost asistenta Mirandei, Andy Sachs (Hathaway) și-a făcut un nume în cercurile jurnalistice serioase. Desigur, asta nu înseamnă prea mult atunci cînd ziarele și revistele își reduc personalul.

    Meryl Streep revine în rolul Mirandei Priestly. Prestația batrînei doamne este aceeași cu care ne-a obișnuit de peste 40 de ani. Nu a reușit vreodată să fie memorabilă, dar nici nu te face să ieși din sală. Este aceeași tocilară care memorează comentariul literar fără să citească romanul și să-i dea propria interpretare, dar este de ajuns să iei note mari, chiar dacă nu ai înțeles nimic. Este nominalizată din oficiu la toate premiile. Longevitate fără sclipire. Cu toate acestea, trebuie să remarc că reușește să ridice puțin nivelul. Streep pare să lucreze împotriva scenariului pentru a o menține pe Miranda misterioasă și rece. Dar asta înseamnă multă muncă, deoarece eu am avut impresia că regizorul a vrut cu disperare să o transforme pe Miranda în Andreea Marin sau Albă ca Zăpada.

    Cît despre Anne Hathaway, nu cred că există în acest moment vreo actriță căreia să-i stea mai bine cu ochelari de soare. Este ca Jack Nicholson din acest punct de vedere. Din păcate personajul Andy este foarte puțin dezvoltat după 20 de ani, așa că Hathaway trebuie să se descurce cu asta. Cum a trăit în ultimele două decenii? Cum a fost angajată brusc din nou la Runway? Greu de privit, pentru că Anne Hathaway este un vulcan care fierbe sub o pălărie de zăpadă. Tot aștept un regizor care să nu vrea doar s-o pupe pe frunte și să o îmbrace frumos, ci unul care să-i sufle în ceafă și să-i șoptească: „Dă-ți foc, fato, arde tot!”

    Filmul este suficient de plin de viață încît, pe jumătate din durata sa de două ore, este plăcut. Însă încercările de a lega firul narativ își pierd rapid avîntul, iar nicio apariție specială, nici măcar prestația Lady Gaga nu îl pot salva.
  • Mikumiai
    pe 23 Aprilie 2026 04:45
    Mi-a placut prima parte sà vedem cu ce ne surprinde a 2 a