Părerea criticului
Unul din multele lungmetraje pregătite pentru lansare pe Netflix anul acesta, The Dig/Situl foloseşte doi actori excelenţi (Carey Mulligan şi Ralph - se pronunţă reif - Fiennes) pentru a spune o poveste extrem de britanică despre descoperirea echivalentului "cloştii cu puii de aur" în Anglia. Fără să-i lipsească problemele, filmul are un farmec aparte şi se transformă într-o odă adusă cunoaşterii, experienţei şi profesionalismului, odă cum nu se poate mai potrivită acum, când profesioniştii de toate felurile sunt contrazişi de păreriştii de serviciu pe la toate colţurile internetului.
Povestea începe în 1938, când Anglia începea să fie cuprinsă de febra celui de-Al Doilea Război Mondial, iar văduva Edith Pretty (Mulligan) se hotărăşte în sfârşit să se dedice unei activităţi ce o preocupa de mai multă vreme: excavarea unor misterioase movile de la marginea pământurilor ei. După o negociere cu Basil Brown (Fiennes), un arheolog fără studii, dar cu o viaţă întreagă petrecută pe diverse situri, acţiunea începe, deşi mai toată lumea din zonă este de părere că momentul nu-i deloc potrivit pentru aşa ceva. Evident, intuiţia lui Edith şi încrâncenarea lui Basil dau curând roade...
Ce ne-a plăcut nouă la acest film, în afară de câteva cadre superbe pe care le-am înrăma şi le-am pune pe perete, este ritmul său. Ne-am obişnuit prea mult cu poveşti hiperkinetice, a căror vizionare te lasă mai degrabă epuizat decât satisfăcut. Nicio grijă în această privinţă acum, căci The Dig se dezvăluie pe îndelete, aşa cum mâinile pricepute ale lui Basil Brown şi ale ajutoarelor sale au îndepărtat centimetru cu centimetru pământul de la Sutton Hoo, dezvăluind comorile de dedesubt.
Da, la un moment dat povestea îşi pierde concentrarea, iar personajele principale se pierd şi ele, de-a dreptul bizar, în fundalul evenimentelor, dar The Dig promovează nişte valori pe care nu e niciodată prea des să ni le reamintim. Mai întâi respectul pentru trecut şi cum ne pregăteşte el pentru un viitor mai bun. Dar şi perseverenţa, căci eroii îşi văd de treabă chiar şi când toţi cei din jur le spun că pierd vremea, şi mai ales fascinaţia cunoaşterii şi relevanţa efortului susţinut, acela de a îndepărta strat după strat vălul ignoranţei, ajungând în sfârşit la comorile din spatele lui. Povestea din The Dig este cu adevărat exemplară şi nu ar fi deloc rău să-i dai o şansă alături de întreaga familie.
Cei mai mici spectatori se vor identifica desigur cu fiul eroinei, Robert (Archie Barnes), şi entuziasmul acestuia pentru misterul din spatele săpăturilor, dar şi pentru prezenţa binevoitoare a lui Basil, pe care îl vede ca pe un locţiitor al tatălui decedat. Avem şi o poveste de dragoste, vorbim şi despre atotdistrugătorul război şi suntem şi martorii a ceea ce se întâmplă când, după ce Basil face toată treaba, un alai de arheologi de renume se reped ca uliii pentru a culege roadele efortului său.
Dar tema acestui efort este ceea ce rămâne din The Dig, în ciuda lungimii sale nejustificat de generoase. Desigur, nu ne putem apuca cu toţii de săpat movilele din curte, dar filmul lui Simon Stone este un îndemn deosebit de valoros în aceste vremuri când ne uităm la concursuri de gătit, dar nu gătim, ne uităm la diverşi meşteşugari pe youtube, dar nu le explorăm niciodată fizic meşteşugul şi în general ne lăsăm vieţile dominate de inactivitate. Nouă, tuturor, The Dig ne spune să trecem la treabă şi, chiar dacă rezultatul efortului nostru nu va fi la fel de spectaculos ca cel al săpăturilor de la Sutton Hoo, cu siguranţă vom vom învăţa întotdeauna mai mult făcând ceva, orice, decât nefăcând nimic.
Povestea începe în 1938, când Anglia începea să fie cuprinsă de febra celui de-Al Doilea Război Mondial, iar văduva Edith Pretty (Mulligan) se hotărăşte în sfârşit să se dedice unei activităţi ce o preocupa de mai multă vreme: excavarea unor misterioase movile de la marginea pământurilor ei. După o negociere cu Basil Brown (Fiennes), un arheolog fără studii, dar cu o viaţă întreagă petrecută pe diverse situri, acţiunea începe, deşi mai toată lumea din zonă este de părere că momentul nu-i deloc potrivit pentru aşa ceva. Evident, intuiţia lui Edith şi încrâncenarea lui Basil dau curând roade...
Ce ne-a plăcut nouă la acest film, în afară de câteva cadre superbe pe care le-am înrăma şi le-am pune pe perete, este ritmul său. Ne-am obişnuit prea mult cu poveşti hiperkinetice, a căror vizionare te lasă mai degrabă epuizat decât satisfăcut. Nicio grijă în această privinţă acum, căci The Dig se dezvăluie pe îndelete, aşa cum mâinile pricepute ale lui Basil Brown şi ale ajutoarelor sale au îndepărtat centimetru cu centimetru pământul de la Sutton Hoo, dezvăluind comorile de dedesubt.
Da, la un moment dat povestea îşi pierde concentrarea, iar personajele principale se pierd şi ele, de-a dreptul bizar, în fundalul evenimentelor, dar The Dig promovează nişte valori pe care nu e niciodată prea des să ni le reamintim. Mai întâi respectul pentru trecut şi cum ne pregăteşte el pentru un viitor mai bun. Dar şi perseverenţa, căci eroii îşi văd de treabă chiar şi când toţi cei din jur le spun că pierd vremea, şi mai ales fascinaţia cunoaşterii şi relevanţa efortului susţinut, acela de a îndepărta strat după strat vălul ignoranţei, ajungând în sfârşit la comorile din spatele lui. Povestea din The Dig este cu adevărat exemplară şi nu ar fi deloc rău să-i dai o şansă alături de întreaga familie.
Cei mai mici spectatori se vor identifica desigur cu fiul eroinei, Robert (Archie Barnes), şi entuziasmul acestuia pentru misterul din spatele săpăturilor, dar şi pentru prezenţa binevoitoare a lui Basil, pe care îl vede ca pe un locţiitor al tatălui decedat. Avem şi o poveste de dragoste, vorbim şi despre atotdistrugătorul război şi suntem şi martorii a ceea ce se întâmplă când, după ce Basil face toată treaba, un alai de arheologi de renume se reped ca uliii pentru a culege roadele efortului său.
Dar tema acestui efort este ceea ce rămâne din The Dig, în ciuda lungimii sale nejustificat de generoase. Desigur, nu ne putem apuca cu toţii de săpat movilele din curte, dar filmul lui Simon Stone este un îndemn deosebit de valoros în aceste vremuri când ne uităm la concursuri de gătit, dar nu gătim, ne uităm la diverşi meşteşugari pe youtube, dar nu le explorăm niciodată fizic meşteşugul şi în general ne lăsăm vieţile dominate de inactivitate. Nouă, tuturor, The Dig ne spune să trecem la treabă şi, chiar dacă rezultatul efortului nostru nu va fi la fel de spectaculos ca cel al săpăturilor de la Sutton Hoo, cu siguranţă vom vom învăţa întotdeauna mai mult făcând ceva, orice, decât nefăcând nimic.
