Părerea criticului
Filmul lui Craig Lucas atrage atentia prin concentrarea pe detalii. Este un film al senzatiilor; dincolo de vaz si auz experimentam, ca spectatori, si alt tip de senzatii datorita close-up-urilor cu care ne obisnuieste regizorul: varsarea paharului, unghiile murdare ale scenaristului, vomatul radacinii otravite, esarfa rosie intinsa la picioarele lui Jeff, asemenea unei pete de sange, imediat ce afla de fatalul accident de masina, scenele explicite de sex dintre barbati provoaca in noi stari complexe. Traim prin acest film o experienta ce ne obliga la o participare afectiva, la o mobilizare senzoriala.
“The Dying Gaul” (tradus la noi prin “Scenariul otravit”) este o poveste despre alegere. Talentatul scenarist Robert Sandrich ( interpretat de Peter Sarsgaard ) trebuie sa decida intre a pastra nealterata povestea de iubire dintre el si Malcolm, prietenul pierdut in moarte, si a accepta ca aceasta poveste, facuta scenariu foarte apreciat de producatori, sa fie modificata pentru a avea valoare comerciala, pentru a fi vandabila. Miza este uriasa: un milion de dolari. Naratiunea se construieste in jurul acestei alegeri si ale celor care vor decurge din ea.
Insa in acest film regizorul Craig Lucas parca nu-si poate stapani personajele; acestea o iau inaintea parcursului care li s-a repartizat; filmul “gandeste” inaintea noastra prin personaje, care surprind; nu anticipam, deci nu stapanim filmul. (Ideea dupa care filmul, in general, gandeste este impartasita de Eisenstein, Epstein).
Robert, talentatul scenarist, este construit ca un personaj plin de remuscari, plin de regrete pentru moartea iubitului, dar mai ales pentru ca a grabit aceasta moarte, curmand suferinta lui Malcolm. Sirul intamplarilor il arata din nou vinovat; remuscarile cumulate il aduc in pragul sinuciderii; acesta a fost primul gest, dar, contrar profilului construit pana atunci, se razgandeste: ajunge sa pedepseasca prin crima.
Elaine, sotia lui Jeff, directorul de studio, manifesta dorinta de a cunoaste pe scenaristul foarte talentat, de a intelege mecanismele mintii lui frante intre iubirea pentru un barbat si durerea pierderii in moarte a acestuia- fapt ce o determina sa patrunda pe un chat frecventat de scenarit si sa intre in discutie cu el sub o alta identitate; incepe sa-i placa jocul. Incearca sa isi asume rolul de entitate omniscienta: foloseste nickname-ul ArckAngel pretinzand ca este Malcolm- totul din dorinta de a-l face pe Robert sa se impace cu moartea iubitului sau, sa depaseasca drama.
Jeffrey Tishop (interpretat de Campbell Scott), director de studio si producator, este un personaj care parca se sustrage destinului conturat de regizorul si scenaristul Craig Lucas. Desi isi insala nevasta cu Robert, el are nevoie de familia lui; isi iubeste si apreciaza sotia, e fericit langa copiii sai. Si totusi, arunca – asa intr-o doara- un gand parca urzit de alta minte: sa-si omoare nevasta, pe Elaine (interpretata de Patricia Clarkson)
Culorile in “The Dying Gaul”
Sirul senzatiilor in “The Dying Gaul” este sustinut de culoare; e vorba de efecte de caldura: rosul (febrei lui Malcolm ) apare pe fondul curmarii suferintei acestuia de catre Robert; aparitiile lui Malcom sunt psihedelice; strangerea de mana- primul act al cunoasterii dintre Robert si Jeff, confesiunea lui Jeff- cum ca una dintre fanteziile sale este uciderea sotiei si primul act sexual intre cei doi barbati se desfasoara in penumbra sau ca joc de umbre- deci intr-o “lumina depresiva” (Jacques Aumont). Contraplonjeul in care este filmata Elaine si radiatia de lumina ce o inconjoara in momentul in care isi asuma postura de ArckAngel in discutia cu Robert, dau senzatia omniscientei personajului.
In “The Dying Gaul” totul trece prin miscari, prin gesturi; percepem global- din culoare, din sunete, din close-up-uri mesajul filmului. Prin aceasta “The Dying Gaul” se apropie de filmul fenomenologie, semanand prin efecte filmelor lui Scorsese (Taxi Driver) si ale lui Wong Ka Wai (Happy Together).
“The Dying Gaul” (tradus la noi prin “Scenariul otravit”) este o poveste despre alegere. Talentatul scenarist Robert Sandrich ( interpretat de Peter Sarsgaard ) trebuie sa decida intre a pastra nealterata povestea de iubire dintre el si Malcolm, prietenul pierdut in moarte, si a accepta ca aceasta poveste, facuta scenariu foarte apreciat de producatori, sa fie modificata pentru a avea valoare comerciala, pentru a fi vandabila. Miza este uriasa: un milion de dolari. Naratiunea se construieste in jurul acestei alegeri si ale celor care vor decurge din ea.
Insa in acest film regizorul Craig Lucas parca nu-si poate stapani personajele; acestea o iau inaintea parcursului care li s-a repartizat; filmul “gandeste” inaintea noastra prin personaje, care surprind; nu anticipam, deci nu stapanim filmul. (Ideea dupa care filmul, in general, gandeste este impartasita de Eisenstein, Epstein).
Robert, talentatul scenarist, este construit ca un personaj plin de remuscari, plin de regrete pentru moartea iubitului, dar mai ales pentru ca a grabit aceasta moarte, curmand suferinta lui Malcolm. Sirul intamplarilor il arata din nou vinovat; remuscarile cumulate il aduc in pragul sinuciderii; acesta a fost primul gest, dar, contrar profilului construit pana atunci, se razgandeste: ajunge sa pedepseasca prin crima.
Elaine, sotia lui Jeff, directorul de studio, manifesta dorinta de a cunoaste pe scenaristul foarte talentat, de a intelege mecanismele mintii lui frante intre iubirea pentru un barbat si durerea pierderii in moarte a acestuia- fapt ce o determina sa patrunda pe un chat frecventat de scenarit si sa intre in discutie cu el sub o alta identitate; incepe sa-i placa jocul. Incearca sa isi asume rolul de entitate omniscienta: foloseste nickname-ul ArckAngel pretinzand ca este Malcolm- totul din dorinta de a-l face pe Robert sa se impace cu moartea iubitului sau, sa depaseasca drama.
Jeffrey Tishop (interpretat de Campbell Scott), director de studio si producator, este un personaj care parca se sustrage destinului conturat de regizorul si scenaristul Craig Lucas. Desi isi insala nevasta cu Robert, el are nevoie de familia lui; isi iubeste si apreciaza sotia, e fericit langa copiii sai. Si totusi, arunca – asa intr-o doara- un gand parca urzit de alta minte: sa-si omoare nevasta, pe Elaine (interpretata de Patricia Clarkson)
Culorile in “The Dying Gaul”
Sirul senzatiilor in “The Dying Gaul” este sustinut de culoare; e vorba de efecte de caldura: rosul (febrei lui Malcolm ) apare pe fondul curmarii suferintei acestuia de catre Robert; aparitiile lui Malcom sunt psihedelice; strangerea de mana- primul act al cunoasterii dintre Robert si Jeff, confesiunea lui Jeff- cum ca una dintre fanteziile sale este uciderea sotiei si primul act sexual intre cei doi barbati se desfasoara in penumbra sau ca joc de umbre- deci intr-o “lumina depresiva” (Jacques Aumont). Contraplonjeul in care este filmata Elaine si radiatia de lumina ce o inconjoara in momentul in care isi asuma postura de ArckAngel in discutia cu Robert, dau senzatia omniscientei personajului.
In “The Dying Gaul” totul trece prin miscari, prin gesturi; percepem global- din culoare, din sunete, din close-up-uri mesajul filmului. Prin aceasta “The Dying Gaul” se apropie de filmul fenomenologie, semanand prin efecte filmelor lui Scorsese (Taxi Driver) si ale lui Wong Ka Wai (Happy Together).
