Părerea criticului
Poate că este despre ciocnirile dintre romani şi "barbarii" britoni din secolul al doilea, dar nu te aştepta ca Acvila legiunii a IX-a/The Eagle să aibă scenele de luptă din Gladiatorul. Este mai degrabă un film despre prietenie, încredere, datorie şi onoare, mult mai lent şi contemplativ (ca să nu folosim cuvântul "inert") decât te-ai putea aştepta de la un film cu Channing Tatum în rolul principal.
Kevin MacDonald, regizorul scoţian celebru pentru The Last King of Scotland, a pornit de la o sursă istorică mult mai puţin de încredere în cazul lui The Eagle: legenda acvilei legiunii a IX-a, simbolul Romei şi motivul pentru care 5000 de soldaţi, cât număra legiunea, şi-ar fi putut da viaţa în luptă. Când acvila dispare în ţinuturile necunoscute din nordul Britaniei, cu tot cu legiune, politicienii dau vina pe liderul acesteia, iar fiul lui, ofiţerul Marcus Flavius Aquila (Tatum), încearcă două decenii mai târziu să descopere misterul din spatele dispariţiei.
Ajutat de sclavul său briton, Esca (apreciatul Jamie Bell), Marcus călătoreşte dincolo de Zidul lui Hadrian, care delimitează ţinuturile controlate de romani de cele aflate încă în stăpânirea "barbarilor". Noi vă spunem deja că nu va descoperi mare lucru acolo şi că principalul atu al filmului, pe lângă peisaje, este relaţia dintre cei doi tovarăşi de călătorie, care evoluează neaşteptat, transformându-i în adevăraţi camarazi. MacDonald brodează prea puţin pe ideea "civilizaţie versus cucerire" pentru ca mesajul lui The Eagle să capete şi o substanţă politică (deşi mulţi s-au grăbit să-i pună eticheta de critică la adresa imperialismului american).
Fără să vrei, la final te întrebi ce s-o fi întâmplat cu această producţie, care ar fi avut şanse să fie pe cât de antrenantă pe atât de diferită de alte filme ale genului, de a eşuat pe nesimţite, lăsându-te o dată cu genericul de final să observi că cel puţin câteva zeci din cele 114 de minute ar fi putut fi lăsate fără probleme pe masa de montaj.
Dar, oricât de inert, filmul lui Kevin MacDonald reuşeşte, cu ajutorul unor scene puternice şi interpretări reţinute, să-ţi arate adevărata faţă a onoarei şi-a camaraderiei, două valori care nu ţin cont de statut, limbă, origine sau orice astfel de variabilă socială. Unicul merit al acestei producţii ratate este prietenia dintre Marcus şi Esca, una dintre cele mai frumoase şi pline de miez văzute în ultimul timp la cinema.
Kevin MacDonald, regizorul scoţian celebru pentru The Last King of Scotland, a pornit de la o sursă istorică mult mai puţin de încredere în cazul lui The Eagle: legenda acvilei legiunii a IX-a, simbolul Romei şi motivul pentru care 5000 de soldaţi, cât număra legiunea, şi-ar fi putut da viaţa în luptă. Când acvila dispare în ţinuturile necunoscute din nordul Britaniei, cu tot cu legiune, politicienii dau vina pe liderul acesteia, iar fiul lui, ofiţerul Marcus Flavius Aquila (Tatum), încearcă două decenii mai târziu să descopere misterul din spatele dispariţiei.
Ajutat de sclavul său briton, Esca (apreciatul Jamie Bell), Marcus călătoreşte dincolo de Zidul lui Hadrian, care delimitează ţinuturile controlate de romani de cele aflate încă în stăpânirea "barbarilor". Noi vă spunem deja că nu va descoperi mare lucru acolo şi că principalul atu al filmului, pe lângă peisaje, este relaţia dintre cei doi tovarăşi de călătorie, care evoluează neaşteptat, transformându-i în adevăraţi camarazi. MacDonald brodează prea puţin pe ideea "civilizaţie versus cucerire" pentru ca mesajul lui The Eagle să capete şi o substanţă politică (deşi mulţi s-au grăbit să-i pună eticheta de critică la adresa imperialismului american).
Fără să vrei, la final te întrebi ce s-o fi întâmplat cu această producţie, care ar fi avut şanse să fie pe cât de antrenantă pe atât de diferită de alte filme ale genului, de a eşuat pe nesimţite, lăsându-te o dată cu genericul de final să observi că cel puţin câteva zeci din cele 114 de minute ar fi putut fi lăsate fără probleme pe masa de montaj.
Dar, oricât de inert, filmul lui Kevin MacDonald reuşeşte, cu ajutorul unor scene puternice şi interpretări reţinute, să-ţi arate adevărata faţă a onoarei şi-a camaraderiei, două valori care nu ţin cont de statut, limbă, origine sau orice astfel de variabilă socială. Unicul merit al acestei producţii ratate este prietenia dintre Marcus şi Esca, una dintre cele mai frumoase şi pline de miez văzute în ultimul timp la cinema.
