Părerea criticului
Bine-ar face Keira Knightley sa revina la actualitate cu rolurile ei, pentru ca cele de epoca incep sa-i poarte ghinion. Dupa Ducesa, probabil cea mai celebra actrita britanica a momentului se intoarce, dupa Atonement/Remuscare, in perioada celui de-al doilea razboi mondial. Knightley este Vera Philips, o cantareata in a carei viata reapare prima ei dragoste, poetul Dylan Thomas. Bineinteles, ca traducerea in romana a titlului sa fie si ea justificata, acesta nu vine fara o "remorca", frumoasa lui sotie Caitlin (Sienna Miller). Daca te astepti sa vezi vreo lupta in noroiul vremurilor intre Knightley si Miller, muta-ti gandul: Vera si Caitlin devin prietene la catarama, luandu-i fata (cel putin in ceea ce priveste scenariul) sarmanului Dylan.
Filmul regizat de John Maybury nu arata deloc rau (si aici nu ma refer doar la cele doua actrite), suna bine (cu vocea lui Knightley cantand despre "luna albastra din Tahiti" sau "saruturi de ramas bun") si ofera cateva surprize, dar tot nu-i poti ierta lungimea si faptul ca, in afara de lungi discutii in pat (in tinute decente), multe pahare de bautura, tigari fumate una dupa celalalta si Sienna Miller cu geniunchiul ranit dupa o cazatura cu bicicleta, The Edge of Love nu prea-ti lasa despre ce sa povestesti prietenilor. Scenariul scris de insasi mama Keirei Knightley, desi inspirat din viata reala a poetului Dylan Thomas, e departe de a fi o biografie a acestuia: se concentreaza pe nesimtite pe relatia tot mai zbuciumata dintre Vera si Caitlin.
Desi este considerat un film de razboi, Maybury se tine, cu putine exceptii, departe de front, caci The Edge of Love foloseste razboiul doar ca fundal tragic pentru o poveste de dragoste atipica, un triunghi care incepe sa scartaie exact in momentul cand ar trebui sa devina patrat (Vera se casatoreste cu un vajnic soldat interpretat de Cillian Murphy). Astfel, razboiul lui Maybury este unul de dormitor saracacios, iar ofensivele si contra-ofensivele, nu mai putin distrugatoare decat in cazul omologului sau mondial, sunt versurile lui Dylan, dansul lui Caitlin, cantecele Verei. "Dragostea este razboi", pare sa spuna Maybury inca de la genericul pe care Keira Knightley canta, cu o ghirlanda de flori de hibiscus la gat.
Filmul regizat de John Maybury nu arata deloc rau (si aici nu ma refer doar la cele doua actrite), suna bine (cu vocea lui Knightley cantand despre "luna albastra din Tahiti" sau "saruturi de ramas bun") si ofera cateva surprize, dar tot nu-i poti ierta lungimea si faptul ca, in afara de lungi discutii in pat (in tinute decente), multe pahare de bautura, tigari fumate una dupa celalalta si Sienna Miller cu geniunchiul ranit dupa o cazatura cu bicicleta, The Edge of Love nu prea-ti lasa despre ce sa povestesti prietenilor. Scenariul scris de insasi mama Keirei Knightley, desi inspirat din viata reala a poetului Dylan Thomas, e departe de a fi o biografie a acestuia: se concentreaza pe nesimtite pe relatia tot mai zbuciumata dintre Vera si Caitlin.
Desi este considerat un film de razboi, Maybury se tine, cu putine exceptii, departe de front, caci The Edge of Love foloseste razboiul doar ca fundal tragic pentru o poveste de dragoste atipica, un triunghi care incepe sa scartaie exact in momentul cand ar trebui sa devina patrat (Vera se casatoreste cu un vajnic soldat interpretat de Cillian Murphy). Astfel, razboiul lui Maybury este unul de dormitor saracacios, iar ofensivele si contra-ofensivele, nu mai putin distrugatoare decat in cazul omologului sau mondial, sunt versurile lui Dylan, dansul lui Caitlin, cantecele Verei. "Dragostea este razboi", pare sa spuna Maybury inca de la genericul pe care Keira Knightley canta, cu o ghirlanda de flori de hibiscus la gat.
