Netflix
×
Utilizator
×
Sinopsis

Inspirat din romanul "Badfellas" al autorului Tonino Benacquista, thriller-ul cu accente de comedie neagră "Malavita" relatează povestea lui Giovanni Manzoni, un gangster pensionat, care perfectează o înțelegere cu FBI-ul și se refugiază împreună cu soția într-un sat din Franța, ascunzându-și adevărata identitate sub numele de Fred Blake. Giovanni începe să se simtă confortabil și în siguranță în Europa, mai ales că este primit cu brațele deschise de localnicii pe care i-a mințit că se află acolo pentru a scrie despre debarcarea trupelor aliate în Normandia în timpul celui de-al doilea Război Mondial. Familia Manzoni se integrează în comunitatea de francezi, dar nu reușește să se debaraseze complet de vechile obiceiuri și continuă să rezolve problemele cu care se confruntă prin tactici de modă veche specifice mafioților. Deși încearcă să ducă un trai tihnit și să se țină departe de numeroșii dușmani, Giovanni este prins de fiecare dată din urmă de trecutul lui întunecat, ca să nu mai vorbim de faptul că trebuie să o tempereze pe impulsiva lui nevastă, care are tendința de a incendia obiecte atunci când se simte trădată.