Părerea criticului
Vara acesta - de câteva zile deja caniculară - se poate lăuda cu titluri de filme cu supereroi, animații, acţiune explozivă, horror ce dă fiori, plus câteva reveniri la francize de succes, așadar suficiente motive pentru a ne delecta în răcoarea sălii de cinema.
Dintre titluri, The Flash se remarcă prin faptul că propune o anume umanizare a superereroului, apoi prin nota de auto-ironie și componenta de comic relief, noi râzând în hohote în mai multe rânduri pe parcursul filmului, după care prin aceea că ni-i aduce iar pe marele ecran pe Michael Keaton și Ben Affleck ca Batman, pe Gal Gadot - ca Wonder Woman, în cameo-uri pe care le-am urmărit cu mare plăcere și care subliniază efortul DC de a se alătura trendului de interconectare a universurilor cinematografice.
(Cum știm deja, Michael Keaton îşi reia în The Flash poate cel mai popular rol al carierei în franciza „Universul Extins DC”; l-a interpretat pe supererou în 1989 şi 1992, în Batman, respectiv Batman Returns, ambele în regia lui Tim Burton. Iar Ben Affleck l-a jucat în Batman v Superman (2016) și Justice League (2017), plus versiunea montată de Zack Snyder din 2020).
Am citit despre rezultatele slabe la box office ale filmului The Flash (săracii supereroi!), cel mai probabil o amendare a derapajelor actorului Ezra Miller, dar filmul oferă cam tot ce îți poți dori de la o producție cu supereroi, poate chiar mai mult - de la revelaţiile despre adevărata condiţie a supereroilor, ce salvează lumea, dar oare se pot salva pe ei înșiși ori pe cei dragi ai lor?; la „sedința” de psihoterapie pe care o oferă lui The Flash un Batman flegmatic, în interpretarea lui Ben Affleck, care parcă le-a văzut pe toate, mult mai „bătrân” sufletește decât mai vârstnicul, dar tonicul Batman al lui Michael Keaton, gata să se ia în piept cu lucrurile „ce o iau razna”; până la faptul că Ezra Miller are de jucat în două registre diferite (și se achită onorabil) - cel din prezent, cu antiteze lăuntrice, oscilaţii şi indecizii, un tânăr cu frământări, dileme şi alegeri; şi cel din trecut - la care se relevă destul de nemilos schematismul (insclusiv scenaristic): un tânăr superficial, infantil, un adolescent cu comportament imatur, de elev de clasa a V-a. Ezra Miller nu este, totuși, la prima intrare în rol: l-a interpretat deja pe The Flash în trei filme: Batman V Superman: Dawn of Justice, Suicide Squad şi Justice League.
Pe de altă parte, călătoria în timp din The Flash este nu lipsită de idei originale (lecţia cu spaghetti dată de Batman-ul jucat de Michael Keaton), iar intrarea în multivers reia abil diverse elemente definitorii din estetica benzilor desenate. Spectacolul vizual este antrenant, în ton cu nivelul de azi al spectacolului cinematografic şi al viziunii asupra genului cu supereroi.
Fanii avizi (și avizați) ai ecranizărilor după benzi desenate nu vor fi la fel de entuziaști de propunerea din The Flash prin care supereroul explorează alt multivers (The Flash îl întâlneşte pe Batman-ul lui Michael Keaton, noi văzând deja ceva similar în Spider-Man: No Way Home). De asemenea, o scenă de acțiune de proporții plasată în prima jumătate a filmului, în care sunt implicați bebelușii unei secții de neonatologie, ne-a făcut să ne întrebăm cum de filmul a primit un rating permisiv. Secvența este greu de privit, nu în ultimul rând pentru efectele speciale ce fac bebelușii să zâmbească înfricoșător, pe social media comparându-se CGI-ul cu cel din saga Twilight realizat pentru Renesmee, fiica lui Bella și Edward Cullen.
Povestea transformării lui Barry Allen în The Flash o cunoaștem deja, este reluată și în film - în timp ce lucra în laboratorul său din Dapartamentul de Criminalistică, în timpul unei furtuni, într-o noapte, un fulger lovește o tavă de produse chimice iar substanțele se impregnează în hainele omului de știința Barry Allen. Acum, capabil să se deplaseze cu super-viteză, Barry devine The Flash și protejează Central City de amenințările cu care se confruntă.
În The Flash joacă Ezra Miller în rolul Barry Allen/The Flash alături de Ben Affleck (Batman) și Kiersey Clemons (Iris West), cu Andy Muschietti (It) semnând regia. The Flash îi mai are în distribuție pe Ron Livingston (Office Space) în rolul Henry Allen, Maribel Verdú (Pan’s Labyrinth) în rolul mamei lui The Flash și Sasha Calle (The Young and the Restless) în rolul Supergirl. Michael Shannon și Antje Traue își reiau rolurile din Man of Steel: Generalul Zod și Faora-Ul.
Scenariul este scris de Christina Hodson, la a doua experiența DC după Birds of Prey. În rolul supereroului în stare să se mişte cu viteza fulgerului este în continuare Ezra Miller. Mai există o versiune a supereroului: în serialul CW omonim, unde interpret este Grant Gustin.