Sinopsis

Pe data de 20 aprilie 1992, stadionul Wembley din Londra a găzduit spectacolul The Freddie Mercury Tribute Concert, dedicat memoriei celui care a fost liderul formației Queen, Freddie Mercury. Show-ul a reunit pe scenă nume importante ale industriei muzicale și a fost organizat de Jim Beach, managerul formației Queen împreună cu cei 3 membri ai acesteia : Roger Taylor, Brian May și John Deacon. Într-o atmosferă emoționantă și totodată de celebrare a vieții unui mare muzician, artiști ca : George Michael, David Bowie, Lisa Stansfield, Elton John, Annie Lennox, Guns N' Roses, Metallica, Extreme, Robert Plant, Paul Young, Def Leppard, Zucchero, Seal au interpretat melodii celebre din repertoriul formației și din cel propriu sau au ținut scurte cuvântări, cum a fost cazul actriței Elizabeth Taylor. Momentul final al spectacolului a constat în interpretarea melodiei We Are The Champions de către Liza Minelli, iar fondurile strânse în urma spectacolului au fost folosite în scopul înființării The Mercury Phoenix Trust, o organzație care luptă împotriva SIDA. Spectacolul a fost transmis în 76 de țări și a înregistrat o audiență de peste 1 miliard de telespectatori.

Freddie Mercury a murit la 24 noiembrie 1991. Cu o zi înainte de decesul său, din partea cântărețului a fost emis un comunicat de presă prin care acesta a recunoscut public faptul că este bolnav de SIDA.