Un film bun si relaxant de familie cu un scenariu usor si bine pus in practica.Dwayne Johnson are o prestatie reusita si micuta care se descurca foarte bine.Pentru un sfarsit de saptamana relaxant,este o alegere potrivita!
spiritul
pe 05 Iulie 2016 23:56
Un film care prin morala lui iti demonstreaza cat de important este un copil in viata oricarui om, indiferent cat de dur este el. Chiar daca sportul iti poate aduce succese, familia este cea mai importanta pana la urma!
ralucan123
pe 13 Ianuarie 2016 21:33
Foarete frumos si o comedie reusita . care ii are in rol principal pe Dwayne Johnson si Madison Pettis de la mine nota 9
AdriAdrianna98
pe 13 Septembrie 2014 18:41
O comedie foarte draguta ce evidentiaza inca o data ca familia e mereu mai presus de toate: cariera, bani, imagine. :)
I-am dat totusi 7 fiidnca e foarte comun genului, n-am intalnit nimic original, din pacate dar totusi e perfect pentru o dupa-amiaza in care vrei sa te relaxezi cu-n film usor si simpatic.
Merita, vizionare placuta !
andy_svichi
pe 17 August 2014 14:40
un flm foarte frumos ....
cred ca este unul dintre cele mai bune filme a lui dwayne johnson pe langa gridiron gang- faster snitch si seria fast & furios :)
cosmin_kedii
pe 03 August 2013 14:23
Un moment bun garantat pentru tineri și bătrâni
Dar_kvampire
pe 07 Iulie 2013 08:07
Super comedia mia placut foarte mult am ras aprope la fiecare faza Dwayne Johnson joaca bine si in cele de actiune dar si in comedie e genial.
cezarika21
pe 07 Iulie 2013 07:46
Un film clişeistic realizat după un scenariu slab, banal şi sexist. După modul în care a fost conceput, puteam să jur (deşi nu ştiam la acel moment) că scenariul a fost scris de o femeie (de fapt de vreo trei) care voia să plătească o poliţă vreunui bărbat. Două scene m-au intrigat (chiar enervat) în mod deosebit:
* la un moment dat, profesoara de balet îl pune pe Kingman să aştepte vreo patru ore la cursuri, afirmând că baletul este un sport mai dur decât fotbalul american şi nepermiţându-i să se ducă la antrenament, deşi echipa lui Kingman urma să joace un meci foarte important care putea aduce echipei din Boston titlul de campioană naţională. Oricât de mult te deranjează un sport, nu poţi să-ţi baţi joc de aspiraţiile unui oraş irosindu-i timpul de antrenament al principalului component al echipei.
* La final, după ce Peyton a fost dusă la spital, apare brusc nu se ştie de unde o oarecare Karen care-i spune lui Kingman că ar trebui să-i fie recunoscătoare că nu l-a băgat la închisoare. Pentru ce a făcut o astfel de ameninţare? Pentru că a avut grijă (după cum s-a priceput şi el) de un copil de care nu ştia nimic şi pe care femeia îl abandonase singur într-un oraş străin. Părerea mea este că la închisoare trebuia să ajungă în primul rând acea Karen care lăsase singur un copil într-un oraş străin pentru o lună de zile, dar scenaristele au vrut ca bărbatul să fie cel considerat vinovat şi nu femeia. O soluţie ridicolă şi ticăloasă de a muta vina de la o femeie către un bărbat.
În rest, filmul curge banal (dar nu şi plictisitor datorită jocului spontan al fetiţei şi farmecului lui Dwayne Johnson), cu replici clişeistice pe care le veţi întâlni numai în filme, dar nu şi în realitate, cu secvenţe previzibile (după cum a remarcat şi Pitbull) şi cu un final la fel de previzibil.
RememberMe
pe 06 Iulie 2013 23:26
O comedie foarte haioasa si draguta..Iar micuta Madison Pettis (Peyton ) a jucat foarte bine ..A fost chiar dragalasa ..
tony_mondyalu
pe 26 Decembrie 2012 01:41
o comedia cu adevarat reusita unde Dwayne Johnson ne arata inca o data ce actor bun poate fi, chiar si in comedii nu doar in filme de actiune
emy_sinaia
pe 20 Mai 2012 18:51
o comedie de familie unde the rock cel dur .trebuie sa intoarca foaia si sa devina un tatic grijuliu cu fata lui.
nikkolle
pe 03 Mai 2012 18:51
Dwayne Johnson este la inaltime in acest rol ! :X:X:X:X:X!!!!!
Sorin87
pe 17 Noiembrie 2011 19:55
O realizare frumoasa a celor de la Disney...un film placut,amuzant,relaxant,usor de urmarit si un final chiar emotionant.
MNarcis
pe 11 Noiembrie 2011 21:15
Un film frumos, amuzant, relaxant, cu actori simpatici, genul de film usor care te va binedispune cu siguranta. Dwayne Johnson excelent, filmul este atat haios cat si emotionant, sau siropos (spre final) si chiar daca finalul este previzibil tot ramane un film dragut si placut de urmarit!
danymury
pe 06 Aprilie 2011 16:38
foarte dragut filmu...mi-a placut...copila face treaba buna
zeki
pe 01 Februarie 2011 22:15
O comedie relaxanta , un film bun , merita vazut ... The Rock joaca foarte bine ....
FuckOffn1
pe 04 Ianuarie 2011 01:03
un film exclusiv pentru o dupa amiaza in familie :)
Pitbull
pe 13 Decembrie 2010 11:02
Gâgâlicea şi macho-manu' - The Game Plan
Surprinzător fenomen! După ce o ţine dezastruos pe optzeci la sută din durată, filmul se înviorează brusc şi în final chiar te trage pe marginea scaunului, cu-o lacrimă-n colţ de ochi. Nu-mi amintesc să mai fi asistat vreodată la o răsturnare similară chiar de aceste proporţii.
Principala hibă se regăseşte încă la nivel de scenariu (Nichole Millard, Kathryn Price şi Audrey Wells), care e complet destructurat (bag mâna-n foc că Mara Nicolescu, Lia Bugnar şi Vali Florescu l-ar fi construit incomparabil mai bine - şi doar două din ele, doar una, darmite toate trei!) Din start, reţeta subiectului e de o banalitate crasă, târnosită pe ecrane de-a lungul deceniilor până la tocirea totală - de la Little Lord Fauntleroy încoace. Deci, unui macho-man îi intră-n viaţă o gâgâlice drăgălaşă. Macho-manu' poate fi conte englez, lord scoţian, mafiot de pe orice meridian, super agent secret 00-nuştiucât, robotoid pus să termineze pe toată lumea, etc., etc. Gâgâlicea, la rându-i, nu se supără dacă-i odraslă nelegitimă, nepoţel orfan, nevestică servită din raţiuni politice, femeie de serviciu sexy şi cu suflet mare, căţel pierdut de stăpâni, leopard fugit de sub tirania Ancăi Oprea de la Băneasa, şi altele la fel de inventive. Nici nu i-ai pus bine împreună, că deja ştii ce-o să se întâmple: faza-ntâi: macho-manu' zice nu, şi imediat constată că nu-i pe-a lui; faza doi: macho-manu' acceptă temporar compromisul, hotărât să nu se lase; faza trei: gâgâlicea face vraişte viaţa macho-manului, care începe să se ia cu mâinile de cap; faza patru: disperarea macho-manului atinge cote paroxistice, când constată căci, colac peste pupăză, s-a ataşat de gâgâlice; faza cinci: intră-n scenă The Element of Doom (care de obicei e un avocat, dar poate fi şi un escroc, impostor, ucigaş în serie, Mengele sau avatar al lui Shiva), fluturându-i pe la nas macho-manului o hârtie unde scrie că n-are dreptul la gâgâlice; faza şase: gâgâlicea i s-a dus, macho-manu' e distrus; faza şapte: macho-manu redevine ce-a fost şi mai mult decât atât (adică un fel de super-macho-man), se duce la mizerabil, în ovaţiile tuturor vecinilor şi colegilor, dă cu el de toţi pereţii (dar grijuliu să nu-i rupă ceva, căci a-nvăţat de la gâgâlice virtuţile compasiunii), şi-şi ia gâgâlicea-napoi; faza opt: ei cum trăiesc fericiţi până la adânci bătrâneţi.
E. În cazul de faţă, macho-manu' e un atacant de fotbal american d-ăla de rade tot şi marchează orice eseu, mulatru (evident!), ultra-bogat, hiper-sexos şi über-îndrăgostit-de-himself. Îl cheamă Joe Kingman (probabil au ezitat mult între "Kingman", "Champion", "Bester" şi "Hardestintheparking"). Îl joacă Dwayne "The Rock" Johnson. Gâgâlicea e fiica lui din flori de care el nu ştia (de ea, că florile le mai ţinea vag minte, de-acu' opt-nouă ani), Peyton pre numele ei, Madison Pettis pe-al interpretei. Ce se va-ntâmpla cu ei doi, v-am povestit în paragraful ăl-de-sus. Ar mai fi de adăugat, la nivel de story, că toată acea peltea curge parcă stă, compusă dintr-o înşiruire de momente disparate, toate menite să ne facă să ne râdem (n-am zâmbit nici măcar o dată - nici când gâgâlicea apasă pe butonul mixerului fără capac şi împrăştie pireul energizant al macho-manului prin toată bucătăria, nici când macho-manu' sare-mbrăcat s-o caute prin spuma care-a inundat toată baia lui cât o parcare subterană, nici chiar când redutabilul buldog al macho-manului apare înţolit c-un tutu roz de balet). Tot ce se-alege de-aici e că la un moment dat, exasperat cu legitimitate, macho-manu' îi scrie gâgâlicei un regulament cu ce să da şi ce să nu, care se cheamă "plan de joc". De unde şi titlul. Clar.
De remarcat că, pasă-mi-te simţind cât de stătătoare e dramaturgia, regizorul Andy Fickman se strofoacă s-o dinamizeze la nivel narativ, punând personajele să se zbânţuie ca mânate de draci, zbierând, sărind, tăvălindu-se pe jos, decupate-n cadre multe şi montate mai ceva ca-ntr-un videoclip hip-hop (drept e că Michael Jablow ştie să bage foarfeca la fix) - da' ce folos, când firul epic al filmului n-avea resurse pentru aşa ceva? Discrepanţa e şi mai mare, dând senzaţia ingrată că vezi un dulap jucând şotron - minus hazul aferent. Probabil din acelaşi efort disperat de a face bici dintr-un material cam impropriu, majoritatea personajelor sunt de o falsitate soră cu moartea. Cel mai deranjant se observă asta la micuţa Madison Pettis, o puştoaică realmente talentată, spontană şi expresivă, de un farmec incontestabil - care-i obligată, biata, să debiteze replici anost-sclipicioase de sitcom, potrivite cu psihologia unui copil de opt ani precum rochiţa aia roz pe buldog (exemplu - Macho-manu: "De ce nu-ţi cauţi tatăl?" Gâgâlicea: "Pentru că mă uit la el!"). Nici Dwayne Johnson n-ar fi rău, dacă tot rolul lui n-ar fi telefonat de la cap la coadă - apropo: în prima secvenţă, îşi priveşte autoadulator pe DVD-player un interviu înregistrat, rostindu-şi singur replicile în avans; acelaşi lucru se întâmplă şi la nivelul filmului în sine: ştim tot timpul şi ce va zice, şi ce va face, şi cum o să se-ncrunte sau o să zâmbească.
Nu ştiu pentru ce-o fi nominalizată Kyra Sedgwick la Emmy - ba... uite că acum ştiu, noroc cu IMDb-ul: pentru The Closer; cic-a mai luat pentru acelaşi serial şi Globul (ăla de nu i l-au dat lui Mungiu), anul trecut - dar în rolul Stellei Peck (agenta cinică şi scorpioasă a macho-manului) e atât de falsă, cabotină şi indigestă, încât îmi venea să dau cu ceva-n ecran. Noroc că mai salvează ceva Roselyn Sanchez (Monique Vasquez, profesoara de balet a gâgâlicei), care ştie să compună credibil şi cu bun-simţ un rol la fel de clişeatic ca toate celelalte. A treia femme-fatale care se preumblă prin cadru, deja apocaliptic de paralelă şi cu povestea, şi cu actoria, e Kate Nauta (Tatianna, o amantă de serviciu), iar Paige Turco, în rolul lui Karen (sus-menţionatul doom element care vine la sfârşit să-ncurce treburile, dar tot ea le descurcă, fiind fată bună finalmente) are şansa de a se suprapune peste singura parte cât de cât reuşită a filmului.
Şi ajungem, astfel, la trist-spectaculoasa răsturnare ce salvează The Game Plan într-al doisprezecelea ceas - taman la fel ca titlul de campion, pe teren, în ultimele patru secunde ale meciului.
Aşadar, în momentul când domnişoara doom factor intră-n scenă, avem în sfârşit surpriza unei lovituri de teatru la care nimeni nu se mai aştepta (nici ca substanţă, nici ca formulă) - şi, din acel moment, toate tentativele căznite de haz fără har sunt abandonate, slavă Domnului, în favoarea melodramei familiale. Chiar dacă haosul dramaturgic continuă şi aici (elemente ale unei poveşti complicate, îngrămădite de-a valma în ultimul sfert de oră, după ce nouăzeci de minute scenariul o lălăise copios), e limpede că acelaşi Andy Fickman anti-comic le are pe suflet cu genurile sentimentale. Dintr-o dată, cascadoriile de mizanscenă şi giumbuşlucurile de montaj încetează, şi filmul începe să respire. Culmea, deşi totul rămâne la fel de banal şi previzibil, abia acum ne implicăm alături de personaje, simţim disperarea lui Joe că o pierde pe Peyton, vibrăm alături de colegii de echipă care, din haidamaci plini de poante nesimţite s-au umanizat (tot pe nesimţite), ba chiar trepidăm în încleştarea finalei campionatului naţional de fotbal american, oricât am fi noi de europeni de pe Ghencea/Giuleşti/Ştefan-cel-Mare. Ştim că fata va reveni, ştim că apariţia îl va face pe Joe iarăşi om, ştim că vor lua cupa - ba chiar ştim şi că-n locul replicii de product placement în valoare de dooşcinci de milioane instant, Joe va trânti una de family placement de să te ungă pe suflet - şi totuşi... totuşi, da, te unge pe suflet, când mingea aia zboară în ralenti dirept spre fotbalistul care va marca eseul. Ceea ce nu-i tocmai egal cu zero.
Păcat, numai, de riscul ca, la ora acestor secvenţe finale, majoritatea spectatorilor cât de cât conştienţi, exigenţi şi cu gusturi cinematografice (dar nu şi culinare) mai educate să fie de mult la McDonald's-ul de la parter - se-aude? Băăă, ăia cu burgerii, aţi auzit ce-am zis? Păi daţi milioanele alea-ncoa', ce mai aşteptaţi?
22 ianuarie, 2007, h. 10:16-11:05
Bucureşti, România
Turi
pe 06 Septembrie 2010 19:44
Merita vazut! Este o comedie placuta, fara faze fortate si cu idei ingenioase( ma refer la amestecul dintre un sport dur si balet}. Cred ca nu m-as plictisi daca l-as revedea.
cireasa.de.iarna
pe 28 August 2010 17:02
o comedie foarte buna...mi-a placut......merita vazut....
cetateanu
pe 26 August 2010 17:35
Dwayne Johnson face un rol destul de bun mai ales ca nu este tocmai ce se astepta de la un asemenea dur.Bravo lui ca joaca roluri diverse si nu se limiteaza doar la un anumit tip de rol.
alex_il_fenomeno
pe 21 August 2010 22:01
foarte bun ! marea vedeta a fotbalului american , durul , se trezeste pe cap cu fetita lui , si trebuie sa devina mai sensibil , macar pentru ea ! este un film de 10+ !
someone_who_dares
pe 26 Iulie 2010 14:39
Simpatic, cu final previzibil :)).... Merita vazut de cei mici....
yullyana
pe 26 Iunie 2010 13:22
am vazut ca au fost multe note de 1,2,3, de ce? Genul filmului nu e de actiune, horror sau SF pentru a spune ca da, chiar nu a fost deloc bun si merita si mai putin de 1, desi nu tind sa cred ca sunt filme de actiune care nu merita nici macar nota 3-4, pentru ca e foarte mult de muncit, in fine....the game plan este un film pentru familie, o mica comedie, simpla ce te binedispune, si actorii au jucat foarte bine, in special personajele principale ca sa nu spuneti ca a fost vina lor, poate ati dat acele note doar din rautate si cred ca unii dintre voi nici nu ati vazut filmul.
rodriguez
pe 25 Mai 2010 20:50
superb filmul asta,l-am revazut si am ras k si atunci cand l-am vazut prima data!
RoxyD
pe 16 Mai 2010 15:49
... frumos filmul.... mie mi-a placut.... .
kakapiciu
pe 15 Mai 2010 11:56
mie mia placut filmul.....mia dat o alta stare sentimentala la final.....pe parcursul filmului au fost cateva faze super comica.....mai ales aia cu piscina:D:))=))
madalinamercioiu
pe 13 Mai 2010 16:27
Ha ha ! AM VAZUT FILMUL DE MAI MULT ORI FIINDCA ESTE CEL MAI FRUMOS FILM SI CEL MAI AMUZANT !
bogdi_07_yo
pe 20 Aprilie 2010 23:33
Mie mi-a placut ... Are faze amuzante si o poveste destul de faina
b79cez
pe 07 Februarie 2010 14:27
super tare filmul....
multe glume bune,fetita e super,the rock e super,balerina e super...si mai ales catelul e super....
film ce trebuie neaparat vazut....
Tim3a12
pe 30 August 2009 23:09
The Rock e ff comic in flimul asta.:))o ador pe fetita aia.:x e superba :xsunt niste faze mega-tari.cat de mult poate schimba un copil:x
FreakDoll
pe 15 August 2009 04:10
Super misto filmul . Bunaciunea de The Rock joaca foarte bine si in filme de genul asta , fetitza e geniala , iar Roselyn e hooot .
Radu1711
pe 04 August 2009 13:40
frumoasa comedie mai ales daca ii cu The Rock, imi place mult actorul ala
pe 04 Aprilie 2008 15:23
Un film placut d vazut in weekend . O comedioara care te relaxeaza;)
pe 10 Februarie 2008 22:05
E un film super super tare.Daca ar fi toate la fel ca acesta ce bn ar fi.10 din partea mea.
pe 10 Februarie 2008 16:32
genial.pct
pe 29 Ianuarie 2008 14:56
Slabut film... Uneori aveam impresia k filmu a fost filmat non stop, fara vreo dubla sau alte efecte...
pe 22 Ianuarie 2008 13:35
Film de cuplu/famile.
L-am vazut cu sotia, ne-am tinut in brate, am ras si am avut o seara placuta.
Nimic revolutionar, dar nici nu cred ca asta se asteapta de la o comedie de familie.
e Ok.
pe 22 Decembrie 2007 01:11
Off doamne ii vad cariera lu "The Rock" ca a lui Arnold Scwarzenegger pe apa sambetei, adika face greselile care le-a facut si terminatorul (joaca in filme despre si cu copii). Cand defapt el si-a facut o imagine de om dur si a jucat in filme de actiune da in fine eu cred ca muschiulosi astia nu prea au multe rotite prin cap.
I-am dat totusi 7 fiidnca e foarte comun genului, n-am intalnit nimic original, din pacate dar totusi e perfect pentru o dupa-amiaza in care vrei sa te relaxezi cu-n film usor si simpatic.
Merita, vizionare placuta !
cred ca este unul dintre cele mai bune filme a lui dwayne johnson pe langa gridiron gang- faster snitch si seria fast & furios :)
* la un moment dat, profesoara de balet îl pune pe Kingman să aştepte vreo patru ore la cursuri, afirmând că baletul este un sport mai dur decât fotbalul american şi nepermiţându-i să se ducă la antrenament, deşi echipa lui Kingman urma să joace un meci foarte important care putea aduce echipei din Boston titlul de campioană naţională. Oricât de mult te deranjează un sport, nu poţi să-ţi baţi joc de aspiraţiile unui oraş irosindu-i timpul de antrenament al principalului component al echipei.
* La final, după ce Peyton a fost dusă la spital, apare brusc nu se ştie de unde o oarecare Karen care-i spune lui Kingman că ar trebui să-i fie recunoscătoare că nu l-a băgat la închisoare. Pentru ce a făcut o astfel de ameninţare? Pentru că a avut grijă (după cum s-a priceput şi el) de un copil de care nu ştia nimic şi pe care femeia îl abandonase singur într-un oraş străin. Părerea mea este că la închisoare trebuia să ajungă în primul rând acea Karen care lăsase singur un copil într-un oraş străin pentru o lună de zile, dar scenaristele au vrut ca bărbatul să fie cel considerat vinovat şi nu femeia. O soluţie ridicolă şi ticăloasă de a muta vina de la o femeie către un bărbat.
În rest, filmul curge banal (dar nu şi plictisitor datorită jocului spontan al fetiţei şi farmecului lui Dwayne Johnson), cu replici clişeistice pe care le veţi întâlni numai în filme, dar nu şi în realitate, cu secvenţe previzibile (după cum a remarcat şi Pitbull) şi cu un final la fel de previzibil.
Surprinzător fenomen! După ce o ţine dezastruos pe optzeci la sută din durată, filmul se înviorează brusc şi în final chiar te trage pe marginea scaunului, cu-o lacrimă-n colţ de ochi. Nu-mi amintesc să mai fi asistat vreodată la o răsturnare similară chiar de aceste proporţii.
Principala hibă se regăseşte încă la nivel de scenariu (Nichole Millard, Kathryn Price şi Audrey Wells), care e complet destructurat (bag mâna-n foc că Mara Nicolescu, Lia Bugnar şi Vali Florescu l-ar fi construit incomparabil mai bine - şi doar două din ele, doar una, darmite toate trei!) Din start, reţeta subiectului e de o banalitate crasă, târnosită pe ecrane de-a lungul deceniilor până la tocirea totală - de la Little Lord Fauntleroy încoace. Deci, unui macho-man îi intră-n viaţă o gâgâlice drăgălaşă. Macho-manu' poate fi conte englez, lord scoţian, mafiot de pe orice meridian, super agent secret 00-nuştiucât, robotoid pus să termineze pe toată lumea, etc., etc. Gâgâlicea, la rându-i, nu se supără dacă-i odraslă nelegitimă, nepoţel orfan, nevestică servită din raţiuni politice, femeie de serviciu sexy şi cu suflet mare, căţel pierdut de stăpâni, leopard fugit de sub tirania Ancăi Oprea de la Băneasa, şi altele la fel de inventive. Nici nu i-ai pus bine împreună, că deja ştii ce-o să se întâmple: faza-ntâi: macho-manu' zice nu, şi imediat constată că nu-i pe-a lui; faza doi: macho-manu' acceptă temporar compromisul, hotărât să nu se lase; faza trei: gâgâlicea face vraişte viaţa macho-manului, care începe să se ia cu mâinile de cap; faza patru: disperarea macho-manului atinge cote paroxistice, când constată căci, colac peste pupăză, s-a ataşat de gâgâlice; faza cinci: intră-n scenă The Element of Doom (care de obicei e un avocat, dar poate fi şi un escroc, impostor, ucigaş în serie, Mengele sau avatar al lui Shiva), fluturându-i pe la nas macho-manului o hârtie unde scrie că n-are dreptul la gâgâlice; faza şase: gâgâlicea i s-a dus, macho-manu' e distrus; faza şapte: macho-manu redevine ce-a fost şi mai mult decât atât (adică un fel de super-macho-man), se duce la mizerabil, în ovaţiile tuturor vecinilor şi colegilor, dă cu el de toţi pereţii (dar grijuliu să nu-i rupă ceva, căci a-nvăţat de la gâgâlice virtuţile compasiunii), şi-şi ia gâgâlicea-napoi; faza opt: ei cum trăiesc fericiţi până la adânci bătrâneţi.
E. În cazul de faţă, macho-manu' e un atacant de fotbal american d-ăla de rade tot şi marchează orice eseu, mulatru (evident!), ultra-bogat, hiper-sexos şi über-îndrăgostit-de-himself. Îl cheamă Joe Kingman (probabil au ezitat mult între "Kingman", "Champion", "Bester" şi "Hardestintheparking"). Îl joacă Dwayne "The Rock" Johnson. Gâgâlicea e fiica lui din flori de care el nu ştia (de ea, că florile le mai ţinea vag minte, de-acu' opt-nouă ani), Peyton pre numele ei, Madison Pettis pe-al interpretei. Ce se va-ntâmpla cu ei doi, v-am povestit în paragraful ăl-de-sus. Ar mai fi de adăugat, la nivel de story, că toată acea peltea curge parcă stă, compusă dintr-o înşiruire de momente disparate, toate menite să ne facă să ne râdem (n-am zâmbit nici măcar o dată - nici când gâgâlicea apasă pe butonul mixerului fără capac şi împrăştie pireul energizant al macho-manului prin toată bucătăria, nici când macho-manu' sare-mbrăcat s-o caute prin spuma care-a inundat toată baia lui cât o parcare subterană, nici chiar când redutabilul buldog al macho-manului apare înţolit c-un tutu roz de balet). Tot ce se-alege de-aici e că la un moment dat, exasperat cu legitimitate, macho-manu' îi scrie gâgâlicei un regulament cu ce să da şi ce să nu, care se cheamă "plan de joc". De unde şi titlul. Clar.
De remarcat că, pasă-mi-te simţind cât de stătătoare e dramaturgia, regizorul Andy Fickman se strofoacă s-o dinamizeze la nivel narativ, punând personajele să se zbânţuie ca mânate de draci, zbierând, sărind, tăvălindu-se pe jos, decupate-n cadre multe şi montate mai ceva ca-ntr-un videoclip hip-hop (drept e că Michael Jablow ştie să bage foarfeca la fix) - da' ce folos, când firul epic al filmului n-avea resurse pentru aşa ceva? Discrepanţa e şi mai mare, dând senzaţia ingrată că vezi un dulap jucând şotron - minus hazul aferent. Probabil din acelaşi efort disperat de a face bici dintr-un material cam impropriu, majoritatea personajelor sunt de o falsitate soră cu moartea. Cel mai deranjant se observă asta la micuţa Madison Pettis, o puştoaică realmente talentată, spontană şi expresivă, de un farmec incontestabil - care-i obligată, biata, să debiteze replici anost-sclipicioase de sitcom, potrivite cu psihologia unui copil de opt ani precum rochiţa aia roz pe buldog (exemplu - Macho-manu: "De ce nu-ţi cauţi tatăl?" Gâgâlicea: "Pentru că mă uit la el!"). Nici Dwayne Johnson n-ar fi rău, dacă tot rolul lui n-ar fi telefonat de la cap la coadă - apropo: în prima secvenţă, îşi priveşte autoadulator pe DVD-player un interviu înregistrat, rostindu-şi singur replicile în avans; acelaşi lucru se întâmplă şi la nivelul filmului în sine: ştim tot timpul şi ce va zice, şi ce va face, şi cum o să se-ncrunte sau o să zâmbească.
Nu ştiu pentru ce-o fi nominalizată Kyra Sedgwick la Emmy - ba... uite că acum ştiu, noroc cu IMDb-ul: pentru The Closer; cic-a mai luat pentru acelaşi serial şi Globul (ăla de nu i l-au dat lui Mungiu), anul trecut - dar în rolul Stellei Peck (agenta cinică şi scorpioasă a macho-manului) e atât de falsă, cabotină şi indigestă, încât îmi venea să dau cu ceva-n ecran. Noroc că mai salvează ceva Roselyn Sanchez (Monique Vasquez, profesoara de balet a gâgâlicei), care ştie să compună credibil şi cu bun-simţ un rol la fel de clişeatic ca toate celelalte. A treia femme-fatale care se preumblă prin cadru, deja apocaliptic de paralelă şi cu povestea, şi cu actoria, e Kate Nauta (Tatianna, o amantă de serviciu), iar Paige Turco, în rolul lui Karen (sus-menţionatul doom element care vine la sfârşit să-ncurce treburile, dar tot ea le descurcă, fiind fată bună finalmente) are şansa de a se suprapune peste singura parte cât de cât reuşită a filmului.
Şi ajungem, astfel, la trist-spectaculoasa răsturnare ce salvează The Game Plan într-al doisprezecelea ceas - taman la fel ca titlul de campion, pe teren, în ultimele patru secunde ale meciului.
Aşadar, în momentul când domnişoara doom factor intră-n scenă, avem în sfârşit surpriza unei lovituri de teatru la care nimeni nu se mai aştepta (nici ca substanţă, nici ca formulă) - şi, din acel moment, toate tentativele căznite de haz fără har sunt abandonate, slavă Domnului, în favoarea melodramei familiale. Chiar dacă haosul dramaturgic continuă şi aici (elemente ale unei poveşti complicate, îngrămădite de-a valma în ultimul sfert de oră, după ce nouăzeci de minute scenariul o lălăise copios), e limpede că acelaşi Andy Fickman anti-comic le are pe suflet cu genurile sentimentale. Dintr-o dată, cascadoriile de mizanscenă şi giumbuşlucurile de montaj încetează, şi filmul începe să respire. Culmea, deşi totul rămâne la fel de banal şi previzibil, abia acum ne implicăm alături de personaje, simţim disperarea lui Joe că o pierde pe Peyton, vibrăm alături de colegii de echipă care, din haidamaci plini de poante nesimţite s-au umanizat (tot pe nesimţite), ba chiar trepidăm în încleştarea finalei campionatului naţional de fotbal american, oricât am fi noi de europeni de pe Ghencea/Giuleşti/Ştefan-cel-Mare. Ştim că fata va reveni, ştim că apariţia îl va face pe Joe iarăşi om, ştim că vor lua cupa - ba chiar ştim şi că-n locul replicii de product placement în valoare de dooşcinci de milioane instant, Joe va trânti una de family placement de să te ungă pe suflet - şi totuşi... totuşi, da, te unge pe suflet, când mingea aia zboară în ralenti dirept spre fotbalistul care va marca eseul. Ceea ce nu-i tocmai egal cu zero.
Păcat, numai, de riscul ca, la ora acestor secvenţe finale, majoritatea spectatorilor cât de cât conştienţi, exigenţi şi cu gusturi cinematografice (dar nu şi culinare) mai educate să fie de mult la McDonald's-ul de la parter - se-aude? Băăă, ăia cu burgerii, aţi auzit ce-am zis? Păi daţi milioanele alea-ncoa', ce mai aşteptaţi?
22 ianuarie, 2007, h. 10:16-11:05
Bucureşti, România
multe glume bune,fetita e super,the rock e super,balerina e super...si mai ales catelul e super....
film ce trebuie neaparat vazut....
L-am vazut cu sotia, ne-am tinut in brate, am ras si am avut o seara placuta.
Nimic revolutionar, dar nici nu cred ca asta se asteapta de la o comedie de familie.
e Ok.