Gangsteri cu stil (The Gentlemen, 2024, Season I) – Când aristocrația descoperă că politețea nu ține loc de pistol
Există ceva profund amuzant în ideea că un gentleman englez, crescut să respecte tradițiile, să-și păstreze cumpătul și să nu-și murdărească pantofii prin locuri nepotrivite, ajunge să negocieze cu gangsteri, să gestioneze afaceri ilegale și să descopere că moștenirea familiei vine la pachet cu o lume pe care niciun arbore genealogic nu ar fi putut să o explice. Cam de aici pornește Gangsteri cu stil (The Gentlemen), serialul Netflix creat de Guy Ritchie, o producție care își asumă fără complexe plăcerea spectacolului, a umorului negru și a personajelor suficient de excentrice încât să nu te lase să te plictisești.
Cu Guy Ritchie la cârmă avem dialoguri savuroase, situații care scapă rapid de sub control, personaje pitorești, violență tratată uneori cu o ironie aproape absurdă și acea senzație că, indiferent cât de complicată devine situația, cineva va găsi o cale și mai complicată de a o rezolva. Diferența este că, de această dată, Guy Ritchie are la dispoziție opt episoade pentru a-și desfășura jocul.
O moștenire nobiliară cu miros de marijuana
Eddie Horniman, interpretat de Theo James, moștenește titlul de duce și impresionanta proprietate a familiei după moartea tatălui său. Numai că, odată cu domeniul și responsabilitățile aristocratice, descoperă și o moștenire ceva mai puțin convențională: pe terenurile familiei funcționează o afacere clandestină de cultivare a canabisului, parte a unui imperiu criminal administrat de familia Glass.
Situația este complicată și de fratele său, Freddy, care a reușit să acumuleze datorii serioase în fața unor oameni cu care nu este recomandat să negociezi de pe poziții de slăbiciune. Iar Eddie, care inițial își dorește doar să-și protejeze familia și să recupereze controlul asupra proprietății, ajunge treptat să înțeleagă că lumea în care a intrat are propriile reguli, propriile ierarhii și o definiție foarte flexibilă a noțiunii de gentleman.
Premisa este excelentă tocmai prin contrastul pe care îl propune. Pe de o parte, avem aristocrația britanică, cu proprietățile sale istorice, tradițiile și aparențele impecabile. Pe de altă parte, o lume interlopă în care loialitatea este negociabilă, răzbunarea poate fi o formă de comunicare, iar o întâlnire de afaceri se poate încheia într-un mod definitiv. Cele două universuri ajung să conviețuiască pe aceeași proprietate, iar rezultatul este un amestec delicios de politețe și brutalitate.
O galerie de personaje care nu suferă de lipsă de imaginație
Unul dintre marile atuuri ale serialului este distribuția, dar mai ales felul în care sunt construite personajele. Guy Ritchie nu pare interesat de oameni obișnuiți. Îi plac excentricii, indivizii imprevizibili, cei care intră într-o încăpere și reușesc să schimbe imediat temperatura atmosferică.
Theo James construiește un Eddie Horniman convingător prin această transformare graduală. Inițial, pare un aristocrat care încearcă să rezolve o problemă neplăcută, păstrându-și în același timp principiile și demnitatea. Dar, pe măsură ce situațiile se complică, descoperim un personaj mult mai adaptabil și mai strategic decât am fi bănuit. Nu devine peste noapte un gangster, ci învață să folosească inteligența, disciplina și sângele rece într-un univers în care bunele maniere nu sunt întotdeauna suficiente.
Kaya Scodelario este, în opinia mea, unul dintre marile câștiguri ale serialului. Susie Glass nu este un simplu personaj feminin puternic, introdus pentru a echilibra distribuția. Este inteligentă, calculată, pragmatică și perfect capabilă să-și apere interesele. Are autoritate, știe ce vrea și nu simte nevoia să demonstreze permanent că este cea mai periculoasă persoană din încăpere. Dinamica dintre ea și Eddie este una dintre cele mai interesante componente ale poveștii: doi oameni proveniți din lumi diferite, dar care ajung să se recunoască reciproc drept parteneri de joc.
Daniel Ings, în rolul lui Freddy, aduce o doză consistentă de haos comic. Este genul de personaj care pare să aibă un talent special pentru a transforma orice problemă într-o catastrofă și orice situație tensionată într-un spectacol al ridicolului. Iar Ray Winstone, în rolul lui Bobby Glass, oferă lumii criminale acea autoritate amenințătoare de care are nevoie. La toate acestea se adaugă o galerie de personaje secundare memorabile, fiecare cu propriile particularități și propriul mod de a complica lucrurile.
Umor britanic, sânge rece și o lume cu reguli proprii
Ceea ce face serialul atât de agreabil este felul în care combină violența cu umorul. Nu avem parte de o dramă criminală apăsătoare, în care fiecare moarte trebuie să devină o lecție morală. Aici, lucrurile pot lua o turnură absurdă, o neînțelegere poate declanșa un lanț de evenimente catastrofale, iar o problemă aparent banală poate deveni începutul unei confruntări sângeroase.
Accentele britanice, micile tabieturi locale și codurile sociale contribuie din plin la savoarea comediei. Contrastul dintre rafinamentul aparent al mediului aristocratic și lipsa totală de scrupule a personajelor din lumea interlopă este exploatat cu inteligență. Uneori, cea mai amuzantă parte a unei scene nu este ceea ce se întâmplă, ci calmul cu care personajele discută despre lucruri absolut scandaloase.
Serialul construiește, de altfel, o imagine aproape neverosimilă a Marii Britanii, în care pare că la fiecare colț există un alt grup de gangsteri, fiecare cu propriile ambiții, teritorii și metode de lucru. O țară în care moșiile aristocratice pot ascunde imperii ale drogurilor, iar negocierile comerciale pot necesita o pregătire mult mai serioasă decât o ședință obișnuită de consiliu de administrație. Evident, nu trebuie să căutăm aici realism sociologic. Este satiră, caricatură și spectacol, iar Guy Ritchie știe foarte bine ce face.
Vizual, serialul păstrează semnătura regizorului: montaj alert, cadre atent compuse, muzică bine aleasă și o estetică în care eleganța peisajelor englezești contrastează cu sordidul afacerilor care se desfășoară în spatele lor. Totul este construit pentru a susține ritmul și pentru a transforma chiar și cele mai violente momente în secvențe cu o identitate stilistică puternică.
Un spectacol care știe ce promite
Sigur că nu totul este perfect. Unele răsturnări de situație sunt previzibile, iar acumularea de personaje excentrice și conflicte succesive riscă, pe alocuri, să transforme mecanismul narativ într-o formulă recognoscibilă. Nu toate firele poveștii au aceeași greutate, iar serialul nu urmărește să aprofundeze psihologia personajelor până la nivelul unei mari drame.
Dar ar fi nedrept să-i reproșăm că nu este ceea ce nu și-a propus să fie. The Gentlemen nu este o meditație despre natura răului și nici o radiografie realistă a criminalității organizate. Este un spectacol de divertisment inteligent, construit în jurul unor personaje savuroase, al unei intrigi care știe să mențină curiozitatea și al unui stil regizoral recognoscibil.
Pentru mine, diferența dintre un serial bun și unul foarte bun stă tocmai în această personalitate. Nu doar că urmărești povestea cu plăcere, dar recunoști universul autorului, îi savurezi umorul și te bucuri de felul în care fiecare episod mai adaugă o piesă la acest puzzle criminal.
Verdict: 8/10
Gangsteri cu stil este o producție care își respectă promisiunea și care demonstrează că Guy Ritchie se simte la fel de bine în formatul serialului ca în cel al filmului. Are ritm, umor, personaje memorabile și suficientă inventivitate cât să transforme o poveste despre droguri și gangsteri într-o comedie criminală cu parfum aristocratic.
Nu este un serial care să-ți schimbe perspectiva asupra cinematografiei, dar este unul dintre acelea pe care le urmărești cu reală plăcere și la finalul cărora ai vrea să mai rămâi puțin în acel univers.
Iar dacă aristocrația britanică ar avea vreodată nevoie de un curs de supraviețuire în lumea interlopă, Eddie Horniman ar putea deveni un instructor surprinzător de competent. Cu o singură condiție: să nu uite să-și păstreze manierele. Nu se știe niciodată când îți pot salva viața.
Uneori, gentlemanul nu este cel care respectă toate regulile, ci cel care știe să supraviețuiască atunci când regulile dispar.
Laura Hărăbor
ioanaa_ioana
pe 16 Ianuarie 2025 08:23
Ecranizarea unei parti din felia de adevar care ne ucide si ne inconjoara. Asa, macar ca si cunoastere cum functioneaza.
Bun.
Mihai_Moise
pe 29 Octombrie 2024 11:20
Chiar mi-era dor de cinismul regizorului britanic!
Scenariu bun (ideea lordului traficant a fost deosebit de ofertantă), actori pe măsură, regie impecabilă. Cu o singură hibă: din episoadele seriei lipsește cu desăvârșire unul/mai mulți polițiști. Adică e ok sa prezinți acest gen de afaceri ilegale și razboiale declanșate de ele, dar mi se pare exagerat să scoți din firul narativ figurile unor polițiști, fie ei chiar corupți. E oarecum naiv să lipsești o intriga atat de faină de aportul adus de cei care se presupune c-ar fi de partea Bineului.
În rest, ma repet, e genul de serial pe care îl urmărești cu plăcere, cu atât mai mult cu cât chimia dintre Theo James și Kaya Scodelario este evidentă!
Asteptam continuarea....
MikeSB24
pe 29 Mai 2024 21:40
Grozav serialul. Super scenariu, regia la mare inaltime. Am vazut serialul intr-o zi, foarte fain facut si povestea curge fara cusur. Recomand
simona_r85
pe 19 Martie 2024 22:37
Fratele mai mare, un drogat, face tâmpenie după tâmpenie, pariază, pierde milioane de euro, împușcă în stânga și în dreapta, in timp ce fratele mai mic, bunul samaritean, lupta sa il apere și să il scoată din rahat. De fiecare data, i se da o nouă șansă pe care, evident, o irosește. Filmul se vrea a fi despre mafie, dar e un fel de gluma, din punctul meu de vedere, forțată și fără sare și piper.
circarul
pe 18 Martie 2024 19:33
l-am terminat de vizionat in 2 zile de vizionat, recomand !
Costirik
pe 17 Martie 2024 18:49
Nu am fost niciodată fan Kaya Scodelario, dar aici e o încântare în fiecare scenă. Plus că face un duo formidabil cu Theo James. E plăcut acel "dans" al seducției fără a fi dus până la capăt. În rest, e stilul inconfundabil care nu dezamăgește semnat Guy Ritchie.
Există ceva profund amuzant în ideea că un gentleman englez, crescut să respecte tradițiile, să-și păstreze cumpătul și să nu-și murdărească pantofii prin locuri nepotrivite, ajunge să negocieze cu gangsteri, să gestioneze afaceri ilegale și să descopere că moștenirea familiei vine la pachet cu o lume pe care niciun arbore genealogic nu ar fi putut să o explice. Cam de aici pornește Gangsteri cu stil (The Gentlemen), serialul Netflix creat de Guy Ritchie, o producție care își asumă fără complexe plăcerea spectacolului, a umorului negru și a personajelor suficient de excentrice încât să nu te lase să te plictisești.
Cu Guy Ritchie la cârmă avem dialoguri savuroase, situații care scapă rapid de sub control, personaje pitorești, violență tratată uneori cu o ironie aproape absurdă și acea senzație că, indiferent cât de complicată devine situația, cineva va găsi o cale și mai complicată de a o rezolva. Diferența este că, de această dată, Guy Ritchie are la dispoziție opt episoade pentru a-și desfășura jocul.
O moștenire nobiliară cu miros de marijuana
Eddie Horniman, interpretat de Theo James, moștenește titlul de duce și impresionanta proprietate a familiei după moartea tatălui său. Numai că, odată cu domeniul și responsabilitățile aristocratice, descoperă și o moștenire ceva mai puțin convențională: pe terenurile familiei funcționează o afacere clandestină de cultivare a canabisului, parte a unui imperiu criminal administrat de familia Glass.
Situația este complicată și de fratele său, Freddy, care a reușit să acumuleze datorii serioase în fața unor oameni cu care nu este recomandat să negociezi de pe poziții de slăbiciune. Iar Eddie, care inițial își dorește doar să-și protejeze familia și să recupereze controlul asupra proprietății, ajunge treptat să înțeleagă că lumea în care a intrat are propriile reguli, propriile ierarhii și o definiție foarte flexibilă a noțiunii de gentleman.
Premisa este excelentă tocmai prin contrastul pe care îl propune. Pe de o parte, avem aristocrația britanică, cu proprietățile sale istorice, tradițiile și aparențele impecabile. Pe de altă parte, o lume interlopă în care loialitatea este negociabilă, răzbunarea poate fi o formă de comunicare, iar o întâlnire de afaceri se poate încheia într-un mod definitiv. Cele două universuri ajung să conviețuiască pe aceeași proprietate, iar rezultatul este un amestec delicios de politețe și brutalitate.
O galerie de personaje care nu suferă de lipsă de imaginație
Unul dintre marile atuuri ale serialului este distribuția, dar mai ales felul în care sunt construite personajele. Guy Ritchie nu pare interesat de oameni obișnuiți. Îi plac excentricii, indivizii imprevizibili, cei care intră într-o încăpere și reușesc să schimbe imediat temperatura atmosferică.
Theo James construiește un Eddie Horniman convingător prin această transformare graduală. Inițial, pare un aristocrat care încearcă să rezolve o problemă neplăcută, păstrându-și în același timp principiile și demnitatea. Dar, pe măsură ce situațiile se complică, descoperim un personaj mult mai adaptabil și mai strategic decât am fi bănuit. Nu devine peste noapte un gangster, ci învață să folosească inteligența, disciplina și sângele rece într-un univers în care bunele maniere nu sunt întotdeauna suficiente.
Kaya Scodelario este, în opinia mea, unul dintre marile câștiguri ale serialului. Susie Glass nu este un simplu personaj feminin puternic, introdus pentru a echilibra distribuția. Este inteligentă, calculată, pragmatică și perfect capabilă să-și apere interesele. Are autoritate, știe ce vrea și nu simte nevoia să demonstreze permanent că este cea mai periculoasă persoană din încăpere. Dinamica dintre ea și Eddie este una dintre cele mai interesante componente ale poveștii: doi oameni proveniți din lumi diferite, dar care ajung să se recunoască reciproc drept parteneri de joc.
Daniel Ings, în rolul lui Freddy, aduce o doză consistentă de haos comic. Este genul de personaj care pare să aibă un talent special pentru a transforma orice problemă într-o catastrofă și orice situație tensionată într-un spectacol al ridicolului. Iar Ray Winstone, în rolul lui Bobby Glass, oferă lumii criminale acea autoritate amenințătoare de care are nevoie. La toate acestea se adaugă o galerie de personaje secundare memorabile, fiecare cu propriile particularități și propriul mod de a complica lucrurile.
Umor britanic, sânge rece și o lume cu reguli proprii
Ceea ce face serialul atât de agreabil este felul în care combină violența cu umorul. Nu avem parte de o dramă criminală apăsătoare, în care fiecare moarte trebuie să devină o lecție morală. Aici, lucrurile pot lua o turnură absurdă, o neînțelegere poate declanșa un lanț de evenimente catastrofale, iar o problemă aparent banală poate deveni începutul unei confruntări sângeroase.
Accentele britanice, micile tabieturi locale și codurile sociale contribuie din plin la savoarea comediei. Contrastul dintre rafinamentul aparent al mediului aristocratic și lipsa totală de scrupule a personajelor din lumea interlopă este exploatat cu inteligență. Uneori, cea mai amuzantă parte a unei scene nu este ceea ce se întâmplă, ci calmul cu care personajele discută despre lucruri absolut scandaloase.
Serialul construiește, de altfel, o imagine aproape neverosimilă a Marii Britanii, în care pare că la fiecare colț există un alt grup de gangsteri, fiecare cu propriile ambiții, teritorii și metode de lucru. O țară în care moșiile aristocratice pot ascunde imperii ale drogurilor, iar negocierile comerciale pot necesita o pregătire mult mai serioasă decât o ședință obișnuită de consiliu de administrație. Evident, nu trebuie să căutăm aici realism sociologic. Este satiră, caricatură și spectacol, iar Guy Ritchie știe foarte bine ce face.
Vizual, serialul păstrează semnătura regizorului: montaj alert, cadre atent compuse, muzică bine aleasă și o estetică în care eleganța peisajelor englezești contrastează cu sordidul afacerilor care se desfășoară în spatele lor. Totul este construit pentru a susține ritmul și pentru a transforma chiar și cele mai violente momente în secvențe cu o identitate stilistică puternică.
Un spectacol care știe ce promite
Sigur că nu totul este perfect. Unele răsturnări de situație sunt previzibile, iar acumularea de personaje excentrice și conflicte succesive riscă, pe alocuri, să transforme mecanismul narativ într-o formulă recognoscibilă. Nu toate firele poveștii au aceeași greutate, iar serialul nu urmărește să aprofundeze psihologia personajelor până la nivelul unei mari drame.
Dar ar fi nedrept să-i reproșăm că nu este ceea ce nu și-a propus să fie. The Gentlemen nu este o meditație despre natura răului și nici o radiografie realistă a criminalității organizate. Este un spectacol de divertisment inteligent, construit în jurul unor personaje savuroase, al unei intrigi care știe să mențină curiozitatea și al unui stil regizoral recognoscibil.
Pentru mine, diferența dintre un serial bun și unul foarte bun stă tocmai în această personalitate. Nu doar că urmărești povestea cu plăcere, dar recunoști universul autorului, îi savurezi umorul și te bucuri de felul în care fiecare episod mai adaugă o piesă la acest puzzle criminal.
Verdict: 8/10
Gangsteri cu stil este o producție care își respectă promisiunea și care demonstrează că Guy Ritchie se simte la fel de bine în formatul serialului ca în cel al filmului. Are ritm, umor, personaje memorabile și suficientă inventivitate cât să transforme o poveste despre droguri și gangsteri într-o comedie criminală cu parfum aristocratic.
Nu este un serial care să-ți schimbe perspectiva asupra cinematografiei, dar este unul dintre acelea pe care le urmărești cu reală plăcere și la finalul cărora ai vrea să mai rămâi puțin în acel univers.
Iar dacă aristocrația britanică ar avea vreodată nevoie de un curs de supraviețuire în lumea interlopă, Eddie Horniman ar putea deveni un instructor surprinzător de competent. Cu o singură condiție: să nu uite să-și păstreze manierele. Nu se știe niciodată când îți pot salva viața.
Uneori, gentlemanul nu este cel care respectă toate regulile, ci cel care știe să supraviețuiască atunci când regulile dispar.
Laura Hărăbor
Bun.
Scenariu bun (ideea lordului traficant a fost deosebit de ofertantă), actori pe măsură, regie impecabilă. Cu o singură hibă: din episoadele seriei lipsește cu desăvârșire unul/mai mulți polițiști. Adică e ok sa prezinți acest gen de afaceri ilegale și razboiale declanșate de ele, dar mi se pare exagerat să scoți din firul narativ figurile unor polițiști, fie ei chiar corupți. E oarecum naiv să lipsești o intriga atat de faină de aportul adus de cei care se presupune c-ar fi de partea Bineului.
În rest, ma repet, e genul de serial pe care îl urmărești cu plăcere, cu atât mai mult cu cât chimia dintre Theo James și Kaya Scodelario este evidentă!
Asteptam continuarea....