Părerea criticului
Daca anul acesta ne-am întâlnit într-un serial TV şi cu Legion, iată că acum avem ocazia să explorăm universul X-Men într-o nouă producţie de televiziune: este vorba de The Gifted. Spre deosebire de Legion, acţiunea din The Gifted are loc în universul X-Men deja familiar din producţiile pentru marele ecran. Iată mai jos ce ne-a plăcut şi ce nu la serialul Fox.
Un atu al serialului este faptul cum pune laolaltă forţe ce ar putea împinge povestea în direcţia bună. În centrul atenţiei sunt soţii Reed (Stephen Moyer, din nou într-un rol principal după True Blood) şi Caitlin Strucker (Amy Acker, la primul rol principal într-un serial de anvergură). Cei doi vor avea un şoc atunci când vor descoperi că fiul Andy (Percy Hynes White) şi fiica Lauren (Natalie Alyn Lind) sunt mutanţi. Când cei doi adolescenţi provoacă un accident de proporţii, ei vor fi imediat vânaţi de agenţia Sentinel Services, ceea ce determină membrii familiei să devină fugari.
Faptul că Reed Strucker este procuror specializat în acuzarea mutanţilor complică şi mai mult lucrurile în serialul creat de Matt Nix. Eroul se va trezi dintr-o dată nevoit să schimbe taberele, ceea ce îi va ridica o mulţime de întrebări despre modul cum sunt trataţi mutanţii în lume. Atenţie, ne aflăm într-o versiune alternativă a universului X-Men în care mutanţii sunt discriminaţi şi oprimaţi, putând să-şi piardă drepturile într-o clipă. Consideraţi terorişti de către autorităţi, ei sunt vânaţi de Sentinel Services de îndată ce puterile lor ameninţă să pună în pericol viaţa unui om obişnuit.
La sfârşitul lui septembrie am criticat Star Trek: Discovery pentru modul cum pune semnul egal între invadatorii klingonieni şi inamicii SUA din Orientul Mijlociu. În comparaţie, The Gifted are o poziţie mult mai ataşantă într-o echivalare a mutanţilor cu i(migranţii): percepuţi întotdeauna ca o ameninţare mai mult sau mai puţin latentă, serialul se opreşte adesea pentru a face comparaţii subtile între mutanţi şi membrii mai puţin favorizaţi ai societăţii americane.
The Gifted câştigă puncte serioase datorită relaţiilor dintre personajele principale şi datorită comentariului social, dar nu tot ce se întâmplă în primele două episoade deja difuzate merită lăudat. Există timp morţi, numeroase stângăcii scenaristice, iar mulţi mutanţi sunt prezentaţi pe bandă rulantă, mai degrabă ca accesorii colorate ale personajelor principale decât ca personaje în toată puterea cuvântului. În timpul unei confruntări a eroilor cu mai mulţi roboţi cu aspect arahnoid ai Sentinel Services, serialul pică într-una din capcanele favorite ale Hollywood-ului: inamicii atacă unul câte unul, aliniindu-se cuminţi să fie decimaţi de eroi.
În ciuda acestor probleme şi a aspectului uneori ieftin al efectelor speciale, The Gifted are totuşi cu ce-i atrage pe fanii universului X-Men, mai ales pentru că reciclează unele personaje mai puţin cunoscute din benzile desenate (de exemplu Eclipse, Polaris, Blink, Thunderbird, Sage, Shatter şi Pulse, printre mai mulţi alţi X-Men) şi oferă şi câteva legături interesante cu filmele X-Men, legături ce promit o dezvoltare atractivă a universului în episoadele următoare.