Sinopsis

Filmul e decris drept un basm fără zâne. Fără magie. Fără fericire. O fată naivă și cuminte decide să caute puțină aventură și părăsește viața prea simplă din micul ei orășel. Fata se angajează ca bonă în Silicon Valley, la o familie pe punctul de a se dezintegra. Ca dădacă, ea locuiește împreună cu familia la care lucrează și ajunge să fie fascinată de fostul soț al angajatoarei ei, un bărbat încăpățânat, dar foarte umblat. Acesta începe să-i dea de înțeles fetei că și el e interesat, așa că ea trebuie să se hotărască exact pentru cât de multă aventură e pregătită.