Sinopsis

Inspirat de romanul lui Mario Puzo, filmul este povestea grandioasa a lui Don Vito Corleone, un mafiot din Sicilia, ajuns cap al unei importante retele mafiote in America. Filmul prezinta o viziune extrem de realista a acestei lumi mai putin accesibile unde cuvantul dat si promisiunile facute au o valoare capitala, iar onoarea este la mare pret. Din pacate pentru el, in momentul in care viata ii este pusa in pericol, copii sai nu mai pot sa stea departe de pericole, fiind antrenati si ei in acest joc extrem de riscant al luptelor intre clanurile mafiote din America. Respect, crima, bani si, mai presus de toate, putere: acestea sunt cuvintele care definesc cel mai bine acest film si actiunea sa care a facut lumea filmului sa vuiasca.