Exista o lume in care vrajitoarele domnesc peste cerurile nordice, acolo unde ursii gheturilor sunt cei mai mari luptatori, iar sufletul oamenilor este inrudit cu cate o salbaticiune, care le este la fel de apropiata ca si propria fiinta.
Dar aceasta lume este dominata de Magisterium, care incearca sa controleze intreaga umanitate si care reprezinta cea mai mare amenintare pentru ultima Busola de Aur si singurul copil sortit sa o pastreze.
Lyra Belacqua (Dakota Blue Richards), o fetita de 12 ani traieste o viata extraordinara ca paznic al vestitului Jordan College. Haladuind liber pe strazi in cautarea aventurii, impreuna cu credinciosul sau prieten Roger (Ben Walker), Lyra este insotita pretutindeni de un spiridus, Pantalaimon (dublat de vocea lui Freddy Walker) - un mic animalut care-si schimba permanent infatisarea si care este pentru ea un fel de voce a ratiunii. Dar lumea Lyrei se afla in schimbare.
Unchiul ei, Lord Asriel (Daniel Craig), se pregateste sa faca o excursie la Cercul Polar pentru a studia un element misterios, denumit Dust, dar Magisterium e dispus sa faca totul - inclusiv sa inchida Jordan College - pentru a-l opri.
In acelasi timp, zvonurile care circula in legatura cu rapirea unor copii si ducerea lor in tinuturile nordice devin dureros de reale odata cu disparitia lui Roger, cel mai bun prieten al ei. Lyra jura sa mearga pana la capatul lumii pentru a-l salva si cand la colegiu apare o noua profesoara - sireata Marisa Coulter (Nicole Kidman), Lyra crede ca e momentul sa fuga.
Lyra descopera insa ca a fost atrasa intr-o capcana pentru a i se fura obiectul pe care-l detine si pe care Magisterium il cauta cu atata ardoare - Busola de Aur. Un dar din partea directorului colegiului Jordan (Jack Shepherd), Busola este un obiect fermecat, care are puterea de a spune adevarul, de a arata ceea ce altii incearca sa ascunda si de a prevedea - si chiar modifica - viitorul.
In momentul acesta, Lyra isi da seama ca trebuie sa se rupa de d-na Coulter si sa porneasca intr-o lunga calatorie pentru a-l salva pe Roger si pentru a zadarnici intentiile celor din Magisterium. Soarta o aduce in mijlocul si sub protectia unui trib de giptieni, condusi de Lord Faa (Jim Carter), Ma Costa (Clare Higgins) si Farden Coram (Tom Courtenay).
Incropind o prietenie ciudata cu giptienii, misterioasa vrajitoare Serafina Pekkala (Eva Green) si zburatorul texan Lee Scoresby (Sam Elliott), Lyra incepe o aventura care o poarta peste mari si tari, spre nordul inghetat, unde isi gaseste un aliat in marele urs Iorek Byrnison (dublat de vocea lui Ian McKellen), care jura sa o slujeasca pana va invinge.
Din nefericire, de dincolo de luminile nordului se apropie un mare razboi, care ameninta atat lumea Lyrei cat si celelalte lumi paralele. Pe langa trupa ei de prieteni si aliati si puterea Busolei de Aur, Lyra va avea nevoie de tot curajul si toata priceperea ei pentru a-l opri.
New Line Cinema prezinta The Golden Copmpass, o epopee fantastica de aventuri, in care joaca Nicole Kidman (The Hours), detinatoare a premiului Oscar, debutanta Dakota Blue Richards, Sam Elliott (We Were Soldiers), Eva Green (Casino Royale) si Daniel Craig (Casino Royale). Bazat pe primul roman din trilogia His Dark Materials a lui Philip Pullman, filmul este adaptat si regizat de Chris Weitz (About A Boy), care a primit o nominalizare la premiul Academiei.
Distinsa distributie ii mai include pe Tom Courtenay (The Dresser), nominalizat la premiul Academiei de Film, Derek Jacobi (Gosford Park), Jack Shepherd (Charlotte Gray), Ben Walker (productia BBC "Sweeney Todd"), Simon McBurney (The Last King of Scotland), Jim Carter (Shakespeare in Love), Clare Higgins (Stage Beauty), Magda Szubanski (Happy Feet) si legendarul actor Christopher Lee (trilogia The Lord of the Rings).
Pe coloana sonora a filmului se aud vocile actorilor Ian McKellen, nominalizat la Oscar ( Gods and Monsters, The Lord of the Rings), Kathy Bates, castigatoare a premiului Oscar (Misery, Titanic), Kristin Scott Thomas (The English Patient), nominalizata la Oscar, Freddie Highmore (Charlie and the Chocolate Factory) si Ian McShane, castigatorul unui Glob de Aur (emisiunea TV "Deadwood").
Echipa de creatie din spatele camerei este condusa Henry Braham (Waking Ned Devine, Flyboys) director de imagine si castigator al unui premiu Emmy; scenograful Dennis Gassner, castigator al premiului Academiei (Bugsy, Road to Perdition); directorii de imagine Peter Honess,ACE (Harry Poter and the Chamber of Secrets), Anne V. Coates, ACE (castigatoare a unui premiu Oscar pentru Lawrence of Arabia si de patru ori nominalizata la premiul Academiei - Becket, The Elephant Man, In the Line of Fire, Out of Sight) si Kevin Tent, ACE; creatoarea de costume Ruth Myers (Emma, L.A. Confidential), nominalizata la Oscar; directorul pentru efecte speciale Michael Fink, nominalizat la Oscar (X-Men 1 si 2, Constantine). Muzica este compusa de Alexandre Desplat, nominalizat la Oscar (The Queen).
Filmul mai pune in valoare si munca desfasurata de directorul de scena Barry Gibbs (Oliver Twist, Hannibal Rising), artistul de make-up si coafura Peter King, premiat cu Oscar (trilogia The Lord of the Rings) si coordonatorul cascadoriilor Paul Jennings (Batman Begins, Mission: Impossible).