Părerea criticului
De anvergura şi spectaculozitatea unor Moulin Rouge! ori Australia, The Great Gatsby e si turnat in 3D. Luhrman nu este deloc subtil în efortul său de a ne copleşi vizual. Nu are niciun fel de reţinere, îşi joacă toate cărţile.
Este atât de concentrat asupra seducerii prin spectacol, încât pare că a recurs la romanul cu tilu omonim al lui F. Scott Fitzgerald - plasat în tumultuoşii ani 1920 - în primul rând pentru a găsi justificare unei puneri în scenă efervescente, explozive. Sufletul romanului Marele Gatsby nu este prins în filmul lui Baz Luhrman, dar spiritul epocii da. Fervoarea, luxul, decadenţa ei.
Baz Luhrmann avea nevoie de ceva atât de efervescent pe cât a fost deceniul furtunos pentru a se manifesta în stilul lui caracteristic. „The Roaring Twenties" ne sunt arătaţi în reşedinţe, maşini şi costume luxoase, plus petreceri extravagante. Acestea îşi tot fac apariţia în The Great Gatsby sistematic, ca lumina unui far pe un chei, far ce se aprinde într-un ritm constant. Ne hipnotizează.
Pe de altă parte, 3D-ul nu ajută întotdeauna spectacolului. O scenă cu o cursă între maşini pe Manhattan Bridge arată bizar în 3D. Filmarea în trei dimensiuni a acestei scene în mişcare arată uşor caricatural, dă senzaţia unui desen animat. Apoi zoom-ul brusc pe figura lui Tobey Maguire arată nefiresc în 3D. Ţine mai mult de tehnica folosită în filmele de suspans ori horror-uri. Folosirea 3D-ul e în trend, este adevărat, dar pe alocuri mi s-a părut exagerată. Paradoxal, în consonanţă cu deceniul portretizat (acei ani nebuni, „années folles“, în contrapondere cu existenţa destul de puritană de până atunci).
Luhrman îşi mai ia libertatea de a recurge la o coloană sonoră modernă, pe care apar voci contemporane precum Lana Del Rey şi Beyonce, într-o poveste plasată în Epoca Jazzului.
Salvatoare este interpretarea lui Leonardo DiCaprio, ce reuşeşte să-l redea pe Gatsby cel din roman. Actorul încununează în această interpretare mai multe dintre ipostazele din cariera sa. Emoţiile, stângăcia şi fervoarea aproape adolescentine din Romeo + Juliet, obsesia aproape patologică din Aviatorul, tandreţea şi grija manifestate în relaţia cu personajul lui Marion Cotillard din Inception. În felul cum zâmbeşte, în felul cum se încruntă, şi în felul în care îşi pierde stăpânirea de sine îl recunoaştem în DiCaprio pe Gatsby cel imaginat de Fitzgerald.
Rămânând la distribuţie, Carey Mulligan o joacă pe Daisy, „obiectul dorinţelor" din film. Am fost surprinsă de constatarea că vocea şi tonul cu care Mulligan pune o întrebare-cheie în trailer, şi anume „Gatsby, what Gatsby?", nu au mai avut aceeaşi sonoritate în film. Daisy din romanul lui Fitzgerald seducea cu vocea sa... Avea „un glas cântat, care te subjuga, un 'Ascultă-mă' rostit în şoaptă [...], genul de glas pe care îl urmăreşti sesizându-i cel mai mic crescendo şi descrescendo, de parcă fiecare replică ar fi o partitură muzicală", scria Fitzgerald. Actriţa Carey Mulligan mi se pare că are exact genul acesta de voce, pe care m-am bucurat s-o aud în trailer; dar în film, Mulligan nu a mai dat personajului Daisy acea dulceaţă a vocii. Personajul Daisy creat de Mia Farrow în 1974 îţi trezea sentimente contrare - până la sfârşitul filmului o iubeai şi o dispreţuiai în acelaşi timp; deşi nici vocea ei nu avea muzicalitate, persoana ei cu totul te seducea.
Tobey Maguire e foarte bun în rolul celui care spune povestea lui Gatsby. Iar legătura pe care o creează cu personajul lui Di Caprio este impresionantă.
Isla Fitcher face din Myrtle un personaj aproape burlesc. Pare Un extras dintr-un spectacol de cabaret. Personajul creat de romancier era carnal, dar nu atât de vulgar. Baz Luhrmann face din Myrtle epitomul decadenţei acelui deceniu.
Adaptare a celebrului roman omonim al scriitorului american, The Great Gatsby, cu premiera în România pe 17 mai, evocă figura romantică şi tragică a lui Jay Gatsby (Leonardo DiCaprio), din perspectiva lui Nick Carraway (Tobey Maguire), totul pe fondul efervescenţilor ani 1920, pe coasta de Est a Statelor Unite. Un tânăr fascinat de visul american, proaspat venit la New York şi doritor de succes, Nick Carraway, ne împartăşeşte povestea transformarii lui James Gatz în Jay Gatsby. Totul este o enigmă despre acest bărbat care ţine petreceri după petreceri şi la care lumea vine invitată şi neinvitată. În ciuda acestor petreceri, foarte puţine persoane îl cunosc sau l- au văzut măcar pe Gatsby, acesta fiind o fire timidă. Toată lumea îl bârfeşte, este suspicioasă în privinţa averii sale şi chiar îl crede ucigaş sau spion. Nick, însă, este singurul care se apropie de el şi aceştia devin prieteni.
Pe fundalul unei Americi prospere, dar haotice, Gatz, mânat de mirajul iubirii faţă de Daisy Buchanan, îşi schimbă viaţa, devenind din student la Oxford gangster, traficant de băuturi alcoolice şi apoi milionar. Iubirea sa pentru Daisy rămâne, însă, povestea donquijotescă a Marelui Gatsby, desfăşurată odată cu un iluzoriu, nesfârşit American dream.
Este atât de concentrat asupra seducerii prin spectacol, încât pare că a recurs la romanul cu tilu omonim al lui F. Scott Fitzgerald - plasat în tumultuoşii ani 1920 - în primul rând pentru a găsi justificare unei puneri în scenă efervescente, explozive. Sufletul romanului Marele Gatsby nu este prins în filmul lui Baz Luhrman, dar spiritul epocii da. Fervoarea, luxul, decadenţa ei.
Baz Luhrmann avea nevoie de ceva atât de efervescent pe cât a fost deceniul furtunos pentru a se manifesta în stilul lui caracteristic. „The Roaring Twenties" ne sunt arătaţi în reşedinţe, maşini şi costume luxoase, plus petreceri extravagante. Acestea îşi tot fac apariţia în The Great Gatsby sistematic, ca lumina unui far pe un chei, far ce se aprinde într-un ritm constant. Ne hipnotizează.
Pe de altă parte, 3D-ul nu ajută întotdeauna spectacolului. O scenă cu o cursă între maşini pe Manhattan Bridge arată bizar în 3D. Filmarea în trei dimensiuni a acestei scene în mişcare arată uşor caricatural, dă senzaţia unui desen animat. Apoi zoom-ul brusc pe figura lui Tobey Maguire arată nefiresc în 3D. Ţine mai mult de tehnica folosită în filmele de suspans ori horror-uri. Folosirea 3D-ul e în trend, este adevărat, dar pe alocuri mi s-a părut exagerată. Paradoxal, în consonanţă cu deceniul portretizat (acei ani nebuni, „années folles“, în contrapondere cu existenţa destul de puritană de până atunci).
Luhrman îşi mai ia libertatea de a recurge la o coloană sonoră modernă, pe care apar voci contemporane precum Lana Del Rey şi Beyonce, într-o poveste plasată în Epoca Jazzului.
Salvatoare este interpretarea lui Leonardo DiCaprio, ce reuşeşte să-l redea pe Gatsby cel din roman. Actorul încununează în această interpretare mai multe dintre ipostazele din cariera sa. Emoţiile, stângăcia şi fervoarea aproape adolescentine din Romeo + Juliet, obsesia aproape patologică din Aviatorul, tandreţea şi grija manifestate în relaţia cu personajul lui Marion Cotillard din Inception. În felul cum zâmbeşte, în felul cum se încruntă, şi în felul în care îşi pierde stăpânirea de sine îl recunoaştem în DiCaprio pe Gatsby cel imaginat de Fitzgerald.
Rămânând la distribuţie, Carey Mulligan o joacă pe Daisy, „obiectul dorinţelor" din film. Am fost surprinsă de constatarea că vocea şi tonul cu care Mulligan pune o întrebare-cheie în trailer, şi anume „Gatsby, what Gatsby?", nu au mai avut aceeaşi sonoritate în film. Daisy din romanul lui Fitzgerald seducea cu vocea sa... Avea „un glas cântat, care te subjuga, un 'Ascultă-mă' rostit în şoaptă [...], genul de glas pe care îl urmăreşti sesizându-i cel mai mic crescendo şi descrescendo, de parcă fiecare replică ar fi o partitură muzicală", scria Fitzgerald. Actriţa Carey Mulligan mi se pare că are exact genul acesta de voce, pe care m-am bucurat s-o aud în trailer; dar în film, Mulligan nu a mai dat personajului Daisy acea dulceaţă a vocii. Personajul Daisy creat de Mia Farrow în 1974 îţi trezea sentimente contrare - până la sfârşitul filmului o iubeai şi o dispreţuiai în acelaşi timp; deşi nici vocea ei nu avea muzicalitate, persoana ei cu totul te seducea.
Tobey Maguire e foarte bun în rolul celui care spune povestea lui Gatsby. Iar legătura pe care o creează cu personajul lui Di Caprio este impresionantă.
Isla Fitcher face din Myrtle un personaj aproape burlesc. Pare Un extras dintr-un spectacol de cabaret. Personajul creat de romancier era carnal, dar nu atât de vulgar. Baz Luhrmann face din Myrtle epitomul decadenţei acelui deceniu.
Adaptare a celebrului roman omonim al scriitorului american, The Great Gatsby, cu premiera în România pe 17 mai, evocă figura romantică şi tragică a lui Jay Gatsby (Leonardo DiCaprio), din perspectiva lui Nick Carraway (Tobey Maguire), totul pe fondul efervescenţilor ani 1920, pe coasta de Est a Statelor Unite. Un tânăr fascinat de visul american, proaspat venit la New York şi doritor de succes, Nick Carraway, ne împartăşeşte povestea transformarii lui James Gatz în Jay Gatsby. Totul este o enigmă despre acest bărbat care ţine petreceri după petreceri şi la care lumea vine invitată şi neinvitată. În ciuda acestor petreceri, foarte puţine persoane îl cunosc sau l- au văzut măcar pe Gatsby, acesta fiind o fire timidă. Toată lumea îl bârfeşte, este suspicioasă în privinţa averii sale şi chiar îl crede ucigaş sau spion. Nick, însă, este singurul care se apropie de el şi aceştia devin prieteni.
Pe fundalul unei Americi prospere, dar haotice, Gatz, mânat de mirajul iubirii faţă de Daisy Buchanan, îşi schimbă viaţa, devenind din student la Oxford gangster, traficant de băuturi alcoolice şi apoi milionar. Iubirea sa pentru Daisy rămâne, însă, povestea donquijotescă a Marelui Gatsby, desfăşurată odată cu un iluzoriu, nesfârşit American dream.
