Părerea criticului
Animația The Grinch, cu premiera pe marile noastre ecrane vineri, 23 noiembrie, readuce în atenție un personaj care are capacitatea de a se salva pe sine și o poveste cu valențe terapeutice, la aproape un deceniu de la ultima ecranizare (How the Grinch Stole Christmas, cu Jim Carrey, anul 2000) a poveștii clasice scrise de Dr. Seuss. Noua animație, în care Benedict Cumberbatch dă glas personajului titular, ne face - pe noi adulții - să lăcrimăm, dar și să râdem copios. În plus, funcționează ca o adevărată poveste moralizatoare pentru copii, punctând comportamentul antisocial al protagonistului, „soluția” (răzbunarea) găsită de personaj, care pare salvatoare, dar nu aduce fericire și rezolvarea finală, eliberatoare.
Povestea de viață a lui Grinch, cu copilăria privată de afecțiune, este semnificativă şi sensibilă, personajul e construit solid, în concordanță cu concepţia caricaturală proprie genului, arcul evoluției personajului e spectaculos, cu o răsturnarea de situaţie finală salvatoare și eliberatoare. Animația vorbește despre forța vindecătoare a bunătății și despre adevăratul spirit al Crăciunului.
The Grinch (2018) excelează prin regia surprinzătoare și creativă (Yarrow Cheney, The Secret Life of Pets/Singuri acasă e unul dintre regizori), prin modul în care este construit factorul dramatic, spectatorul având mereu perspectiva personajului „negativ”, de care - paradoxal (sau nu) - se atașează, reușitele continuând și în planul liric și al deciziilor plastice.
The Grinch, un soi de Scrooge dickensian mai nostim, reuşește să ne emoţioneze cu adevărat. Contribuie la acest lucru portretul inspirat care i se face: Grinch, antisocial, ursuz, răutăcios, are inefabil, te atașezi paradoxal de el tocmai fiindcă e atât de credibil în izolarea și „acreala” lui, pentru ca apoi să-l însoţeşti solidar pe tot parcursul poveştii. Deși nu arată uman, are reacții umane. Înconjurat de o puzderie de poante hazlii, „iluminarea” lui din final este eliberatoare și pentru spectator care - în adâncul sufletului - spera în transformarea lui Grinch sau credea în puterea inimii lui bune, așa mică de două ori cum este.
Scenariștii combină factorii dramatici, motivaţiile şi cauzalităţile pe cât de firesc, pe atât de imprevizibil şi semnificativ (dihotomia dintre răutățile de Crăciun ale lui Grinch și gesturile lui de umanitate emoționează - Grinch iubește muzica, eliberează renul pe care l-a capturat pentru tras sania, are momente de bunătate și tandrețe față de Max, companionul lui patruped).
Vibraţia sentimentală e, așadar, latura forte a creatorilor animației Grinch. Protagonistul se confruntă cu o dramă sfâşietoare, dar până la urmă se va „vindeca”. În plus, personajul fetiței cu codițe Cindy Lou (voce Kaitlyn Maher) ne atinge coarda sensibilă prin cadoul pe care vrea să îl ceară de la Moș Crăciun pentru mama ei și prin gestul de generozitate arătat lui Grinch, care tocmai îi stricase Crăciunul. Personajul cățelului Max, companionul lui Grinch, sursă de gaguri, îl iubește și servește necondiționat, în pofida răutății lui Grinch, e muncitor, harnic, tâmpiţel, cvasi-robotizat din cauza rutinei zilnice de „servire” a lui Grinch şi foarte sufletist.
Decorul din fortăreața lui Grinch e ingenios (scenograful animației Mune, le gardien de la lune s-a ocupat de designul producției), cu toate mecanismele inventate de morocănosul personaj, iar cel al orașului „Cinești”, împodobit de Crăciun, aduce căldură şi gingăşie în ansamblul deciziei plastice a filmului.
Povestea de viață a lui Grinch, cu copilăria privată de afecțiune, este semnificativă şi sensibilă, personajul e construit solid, în concordanță cu concepţia caricaturală proprie genului, arcul evoluției personajului e spectaculos, cu o răsturnarea de situaţie finală salvatoare și eliberatoare. Animația vorbește despre forța vindecătoare a bunătății și despre adevăratul spirit al Crăciunului.
The Grinch (2018) excelează prin regia surprinzătoare și creativă (Yarrow Cheney, The Secret Life of Pets/Singuri acasă e unul dintre regizori), prin modul în care este construit factorul dramatic, spectatorul având mereu perspectiva personajului „negativ”, de care - paradoxal (sau nu) - se atașează, reușitele continuând și în planul liric și al deciziilor plastice.
The Grinch, un soi de Scrooge dickensian mai nostim, reuşește să ne emoţioneze cu adevărat. Contribuie la acest lucru portretul inspirat care i se face: Grinch, antisocial, ursuz, răutăcios, are inefabil, te atașezi paradoxal de el tocmai fiindcă e atât de credibil în izolarea și „acreala” lui, pentru ca apoi să-l însoţeşti solidar pe tot parcursul poveştii. Deși nu arată uman, are reacții umane. Înconjurat de o puzderie de poante hazlii, „iluminarea” lui din final este eliberatoare și pentru spectator care - în adâncul sufletului - spera în transformarea lui Grinch sau credea în puterea inimii lui bune, așa mică de două ori cum este.
Scenariștii combină factorii dramatici, motivaţiile şi cauzalităţile pe cât de firesc, pe atât de imprevizibil şi semnificativ (dihotomia dintre răutățile de Crăciun ale lui Grinch și gesturile lui de umanitate emoționează - Grinch iubește muzica, eliberează renul pe care l-a capturat pentru tras sania, are momente de bunătate și tandrețe față de Max, companionul lui patruped).
Vibraţia sentimentală e, așadar, latura forte a creatorilor animației Grinch. Protagonistul se confruntă cu o dramă sfâşietoare, dar până la urmă se va „vindeca”. În plus, personajul fetiței cu codițe Cindy Lou (voce Kaitlyn Maher) ne atinge coarda sensibilă prin cadoul pe care vrea să îl ceară de la Moș Crăciun pentru mama ei și prin gestul de generozitate arătat lui Grinch, care tocmai îi stricase Crăciunul. Personajul cățelului Max, companionul lui Grinch, sursă de gaguri, îl iubește și servește necondiționat, în pofida răutății lui Grinch, e muncitor, harnic, tâmpiţel, cvasi-robotizat din cauza rutinei zilnice de „servire” a lui Grinch şi foarte sufletist.
Decorul din fortăreața lui Grinch e ingenios (scenograful animației Mune, le gardien de la lune s-a ocupat de designul producției), cu toate mecanismele inventate de morocănosul personaj, iar cel al orașului „Cinești”, împodobit de Crăciun, aduce căldură şi gingăşie în ansamblul deciziei plastice a filmului.
