Bună, Unde pot vedea acest film? Nu îl găsesc nici unde. Mulțumesc.
pceli2007
pe 27 Octombrie 2019 03:50
O transpunere a vieții multor femei musulmane. Sotii (partenerii) le sunt aleși, Nu simt plăcere din cauza mutilării sexuale avute de mici, în cazul divorțului doar bărbatul are puterea de a decide ce se întâmplă cu copii, Pe strada îmbrăcămintea lunga și capul acoperit sunt absolut obligatorii, Aproape fără nici un drept în societate, In caz ca vreo una calcă strâmb e condamnata la moarte. In acele tari totul e în numele religiei, iar bărbații sunt soldații, supervizorii și călăii lor.
lili22
pe 16 Aprilie 2018 16:49
Iti da fiori povestea aceasta.Sper sa nu existe o asemenea societate.Duvall a fost foarte bun
cosmin_kedii
pe 13 Aprilie 2013 08:28
cu această poveste de anticipare, Volker Schlöndorff discută problemele și amenințările pentru lumea modernă ,pe un script de Harold Pinter, el descrie revolta a unui surogat tânăr interpretat de Natasha Richardson într-o societate totalitara condusa de fundamentalisti
nyuszi
pe 02 Februarie 2013 13:44
Am citit cartea acum cativa ani, intr-o singura zi. M-a deprimat nevoie mare, dar nu am putut s-o las din mana. Filmul, cu toate schimbarile de rigoare, e la fel de deprimant.
Am citit recenzii/articole criticand atat filmul cat si cartea pentru lumea oarecum neverosimila pe care au creat-o. Mie personal nu mi se pare neverosimila. Mai degraba mi se pare realista, nu atat in detalii, cat in psihologie. Scopul autoarei (si al regizorului in acest caz) nu este sa prezinte o lume prefect viabila, ci un raspuns real si uman la o posibila lume.
A fost interesant de urmarit ce repede s-au impamantenit noile obiceiuri in societatea creata in Gilead. Exista rezistenta (activa sau pasiva), dar per total, oamenii au acceptat noua stare de lucruri, si, intr-o perioada asa de scurta au ajuns sa uite lumea in care au trait inainte, cu tot ceea ce tinea de ea. Poate pare ciudat, dar de multe ori ma gandesc la cei care sunt batrani acum, sau de varsta mijlocie, ca au trait intr-o lume fara telefoane mobile (sau chiar fara telefoane) si in mod definitiv fara calculatoare, cu toate astea multora li se pare catastrofal sa-si uite celularul. Oamenii se adapteaza asa usor, ajung sa accepte cele mai groaznice situatii iar viata dinainte devine un vis, o ceata.
Cred ca ceea ce m-a socat atat in film cat si in carte este cat de usor acceptam noi ca societate compromisuri care ne ciuntesc din libertate putin cate putin. Acum cativa ani nu aveam CCTV, acum e norma. Nu aveam nici atata securitate peste tot (mai ales prin aeropoarte, sau la evenimente publice), nu ni se urmareau telefoanele sau e-mailul. Nu eram tot timpul tinuti sub papuc cu "amenintarea terorista". Dar am acceptat sa ni se ia din libertati pentru o securitate iluzorie, si nu mi se pare exagerat sa cred ca incet incet intreaga civilizatie vestica sa se transforme intr-o versiune probabil mult mai bizara a Gilead-ului (eu tind mai mult spre universul Huxley-an, ca unul probabil, dar ideea e aceeasi). Cred ca in fictiune pare neverosimil pentru ca schimbarea e prea brusca, dar in realitate toate astea se intampla asa de incet, incat probabil nici nu ne vom da seama cand am devenit state totalitare. Si probabil nici nu ne va pasa, atat timp cat inghitim propaganda care ne spune ca suntem in siguranta.
Mda… m-a deprimat filmul. Si m-a mai deprimat si ideea ca Natasha RIchardson, o actrita asa talentata, a murit nu demult. Pacat.
paradox_utopic
pe 01 Noiembrie 2012 20:15
se abordeaza un subiect destul de inedit ...e interesant de vazut mai ales de urmasele Evei..intr-o zi ploioasa de noiembrie spre exemplu..!!!
klute
pe 07 Ianuarie 2012 03:37
The Handmaid's Tale nu este un film SF, cum îl clasifică Cinemagia, ci o distopie, lucru care înseamnă cu totul altceva. Sîntem, într-adevăr, într-o Americă a viitorului, însă accentul nu cade atît pe distanța temporală sau pe insolitul tehnico-științific, cît pe o modificare (violentă) de substanță politică, această fractură (poate chiar recentă), care desparte trecutul democratic de prezentul totalitar, fiind cea care dă naștere și impresiei de considerabilă îndepărtare în timp. Mai exact: tot ceea ce știm că este și înseamnă the good ole US of A nu mai corespunde cu noua stare de lucruri. Ideologia care structurează societatea e un soi de fundamentalism iudeo-creștino-machisto-procreaționist, așa cum ar putea fi el întîlnit în sînul vreuneia din acele secte decerebrate din America sau de aiurea, și a cărui perspectivă religioasă e absolut incapabilă să depășească literalismul biologic. Sînt interzise avorturile, iar sexualitatea e privită doar ca mijloc pentru perpetuarea speciei - perpetuare amenințată de o sterilitate despre care nu știm exact dacă e reală sau ea există doar în mintea autorităților. Oricum ar fi, creșterea natalității reprezintă obsesia majoră a celor care conduc, iar păcatul de moarte e acela de a nu (putea) da naștere la... pui vii, păcat de care, însă, nu se pot face vinovate decît femeile, testele de sterilitate pentru bărbați nefiind în vigoare. În plus, cei care se satură de atîta bine și vor să părăsească Țara Gilead (noul nume al SUA) sînt aspru pedepsiți: bărbații - împușcați, femeile - arestate și, dacă se constată că sînt fertile, trecute printr-un program-cateheză, în vederea atribuirii lor unor bărbați căsătoriți, dar fără copii.
E inutil să spun că această viziune asupra viitorului mi se pare total neverosimilă, una care nu intersectează în nici un punct tendințele actuale. Lumea de azi e mai degrabă îngrijorată de creșterea galopantă a populației globului, de epuizarea resurselor etc. și cochetează într-o mult mai mare măsură cu ceva opus acestui adevărat stahanovism al însămînțării, întîlnit atît aici, cît și în romanul care stă la baza filmului, semnat de Margaret Atwood. În acest sens, cred că ceea ce a imaginat Huxley în Brave New World, de pildă (mă refer la controlul eugenist al societății), este mult mai de luat în calcul, ca probabilitate pentru viitor, decît o umanitate intrată în zodia... iepurelui. Senzația mea e că scriitoarea (a cărei carte este din plin nutrită și de teoria feministă potrivit căreia sexul și maternitatea sînt/pot deveni mijloace de aservire a femeii de către bărbat) a fost atît de oripilată de unele din ideile (pseudo)religioase cu care va fi ajuns în contact, încît nu s-a putut opri să nu-și imagineze cum ar fi ca o ideologie inspirată de asemenea idei să pună stăpînire pe o țară întreagă. Mai mult decît cu o reușită de prospecțiune temporală, avem aici de-a face cu un exercițiu "spațial" de transpunere a unor realități oarecum periferice la nivelul unei țări cît un continent, iar mesajul care se desprinde este acela că tot ce nu e democrație este dictatură - idee, iarăși, cel puțin discutabilă, mai ales dacă avem în vedere societățile cu adevărat tradiționale, ale căror principii de organizare erau de sorginte metafizică. Și cînd spunem metafizică, spunem pur și simplu realitate.
(Una peste alta, adevărata reușită a filmului, trecînd peste jocul foarte bun al actorilor - Robert Duvall, Faye Dunaway, Natasha Richardson, Elizabeth McGovern - poate fi găsită la nivel vizual, cinematografic. Simțul artistic al lui Volker Schlöndorff funcționează precis, deși o diferență față de Toba de tinichea există. Dar nu e tocmai de bine.)
Am citit recenzii/articole criticand atat filmul cat si cartea pentru lumea oarecum neverosimila pe care au creat-o. Mie personal nu mi se pare neverosimila. Mai degraba mi se pare realista, nu atat in detalii, cat in psihologie. Scopul autoarei (si al regizorului in acest caz) nu este sa prezinte o lume prefect viabila, ci un raspuns real si uman la o posibila lume.
A fost interesant de urmarit ce repede s-au impamantenit noile obiceiuri in societatea creata in Gilead. Exista rezistenta (activa sau pasiva), dar per total, oamenii au acceptat noua stare de lucruri, si, intr-o perioada asa de scurta au ajuns sa uite lumea in care au trait inainte, cu tot ceea ce tinea de ea. Poate pare ciudat, dar de multe ori ma gandesc la cei care sunt batrani acum, sau de varsta mijlocie, ca au trait intr-o lume fara telefoane mobile (sau chiar fara telefoane) si in mod definitiv fara calculatoare, cu toate astea multora li se pare catastrofal sa-si uite celularul. Oamenii se adapteaza asa usor, ajung sa accepte cele mai groaznice situatii iar viata dinainte devine un vis, o ceata.
Cred ca ceea ce m-a socat atat in film cat si in carte este cat de usor acceptam noi ca societate compromisuri care ne ciuntesc din libertate putin cate putin. Acum cativa ani nu aveam CCTV, acum e norma. Nu aveam nici atata securitate peste tot (mai ales prin aeropoarte, sau la evenimente publice), nu ni se urmareau telefoanele sau e-mailul. Nu eram tot timpul tinuti sub papuc cu "amenintarea terorista". Dar am acceptat sa ni se ia din libertati pentru o securitate iluzorie, si nu mi se pare exagerat sa cred ca incet incet intreaga civilizatie vestica sa se transforme intr-o versiune probabil mult mai bizara a Gilead-ului (eu tind mai mult spre universul Huxley-an, ca unul probabil, dar ideea e aceeasi). Cred ca in fictiune pare neverosimil pentru ca schimbarea e prea brusca, dar in realitate toate astea se intampla asa de incet, incat probabil nici nu ne vom da seama cand am devenit state totalitare. Si probabil nici nu ne va pasa, atat timp cat inghitim propaganda care ne spune ca suntem in siguranta.
Mda… m-a deprimat filmul. Si m-a mai deprimat si ideea ca Natasha RIchardson, o actrita asa talentata, a murit nu demult. Pacat.
E inutil să spun că această viziune asupra viitorului mi se pare total neverosimilă, una care nu intersectează în nici un punct tendințele actuale. Lumea de azi e mai degrabă îngrijorată de creșterea galopantă a populației globului, de epuizarea resurselor etc. și cochetează într-o mult mai mare măsură cu ceva opus acestui adevărat stahanovism al însămînțării, întîlnit atît aici, cît și în romanul care stă la baza filmului, semnat de Margaret Atwood. În acest sens, cred că ceea ce a imaginat Huxley în Brave New World, de pildă (mă refer la controlul eugenist al societății), este mult mai de luat în calcul, ca probabilitate pentru viitor, decît o umanitate intrată în zodia... iepurelui. Senzația mea e că scriitoarea (a cărei carte este din plin nutrită și de teoria feministă potrivit căreia sexul și maternitatea sînt/pot deveni mijloace de aservire a femeii de către bărbat) a fost atît de oripilată de unele din ideile (pseudo)religioase cu care va fi ajuns în contact, încît nu s-a putut opri să nu-și imagineze cum ar fi ca o ideologie inspirată de asemenea idei să pună stăpînire pe o țară întreagă. Mai mult decît cu o reușită de prospecțiune temporală, avem aici de-a face cu un exercițiu "spațial" de transpunere a unor realități oarecum periferice la nivelul unei țări cît un continent, iar mesajul care se desprinde este acela că tot ce nu e democrație este dictatură - idee, iarăși, cel puțin discutabilă, mai ales dacă avem în vedere societățile cu adevărat tradiționale, ale căror principii de organizare erau de sorginte metafizică. Și cînd spunem metafizică, spunem pur și simplu realitate.
(Una peste alta, adevărata reușită a filmului, trecînd peste jocul foarte bun al actorilor - Robert Duvall, Faye Dunaway, Natasha Richardson, Elizabeth McGovern - poate fi găsită la nivel vizual, cinematografic. Simțul artistic al lui Volker Schlöndorff funcționează precis, deși o diferență față de Toba de tinichea există. Dar nu e tocmai de bine.)