Părerea criticului
Marea mahmureală 3 este un nivel deasupra filmului anterior, dar la cât de slab a fost acesta nici nu era greu. Faptul că Todd Phillips renunţă la reţeta primelor mahmureli, cu petreceri ale burlacilor sfârşite prost, este îmbucurător, doar că sequelul alunecă pe o pantă uimitor de violentă! De această dată cei patru prieteni interpretaţi de Zach Galifianakis, Bradley Cooper, Ed Helms şi Justin Bartha au parte de cu totul alte probleme: Alan (Galifianakis) refuză să-şi mai ia pastilele, iar faptele sale au consecinţe tragice, printre ele numărându-se, în această ordine, moartea unei girafe şi a tatălui său.
Scăpat de sub control, Alan trebuie ajutat de prietenii săi, care se oferă să-l interneze într-un fel de sanatoriu de unde va ieşi "nou". Timp de 100 de minute aflăm cum Alan NU ajunge ca nou, cât de inteligent poate fi Leslie Chow (acelaşi dezlănţuit Ken Jeong) şi ce haos pot provoca nişte decizii neinspirate. Unul dintre aspectele pozitive ale sequelului este John Goodman, în rolul unui gangster supărat pe Chow, sau faptul că Philips omagiază inspirat evenimente din primele două filme. Cu toate acestea, la sfârşit rămâi cu impresia că prea puţini ar mai dori un Marea mahmureală 4.