Sinopsis

Dealurile Morții este un film de groază clasic despre cea mai grotescă și sângeroasă producție filmată în anii '80, dar pierdută în mod misterios. Tyler (Tad Hilgenbrink), un fan al filmului, este obsedat de ideea găsirii locului în care a fost turnată una dintre cele mai sângeroase și înfricoșătoare pelicule. Căutările îl conduc la fiica regizorului, Alexa Concannon (Sophie Monk), pe care o convinge să-l însoțească, alături de alți doi prieteni, în adâncul pădurii care a servit drept platou de filmare. Interesați să filmeze un documentar, cei patru își dau seama, prea târziu însă, că filmările la Dealurile Morții nu s-au încheiat de fapt niciodată. Aceștia se văd prinși chiar în mijlocul acțiunii, fiind nevoiți acum să supraviețuiască unui coșmar violent sau devin o parte a filmului pentru totdeauna. O poveste terifiantă, plină de suspans și de situații neprevăzute, Dealurile Morții surprinde încercările disperate ale unor tineri de a scăpa din situația macabră în care s-au aventurat.