Părerea criticului
Sequelul reprezintă un evident pas înainte faţă de prima parte a noii trilogii, în primul rând pentru că nu mai pierde vremea prezentând personajele. Adio festinuri de 15 pagini de scenariu şi voice over-uri interminabile, acum e timpul pentru acţiune! Bilbo (Martin Freeman) şi cei 12 gnomi conduşi de Thorin (Richard Armitage) se apropie de destinaţia lungii lor călătorii: Muntele Singuratic, ale cărui măruntaie pline de giuvaeruri sunt acum sălaşul giganticului Smaug, dragonul ce a gonit neamul gnomilor din fantasticul lor Erebor, sortindu-i unei vieţi de rătăciri prin Pământul de Mijloc. Alături de gnomi, Gandalf are parte şi el de o provocare: Dol Guldur pare a fi punctul central al unei răspândiri a răului, iar matusalemicul vrăjitor trebuie să descopere ce ameninţare se ascunde în măruntaiele fortăreţei.
Cele 160 de minute ale filmului sunt doldora de acţiune, iar Peter Jackson (regizorul apare într-un cameo scurtissim în primele cadre) pune iarăşi în mişcare o adevărată armată de scenografi pentru a aduce pe ecran extraordinarul tărâm imaginat de Tolkien. Totul se petrece pe repede înainte, pentru că pe urmele eroilor se află o întreagă armată de orci, iar aceştia nu ezită să-i urmărească pe Bilbo şi tovarăşii săi nici în regatul elfilor. Mai mult, tovarăşii au şi "deadline", căci intrarea secretă în Muntele singuratic este accesibilă, conform legendelor, doar la apusul unei zile ce se apropie cu repeziciune...
Chiar dacă Bilbo rămâne personajul principal, interpretat cu aceeaşi dedicaţie de britanicul Martin Freeman, hobbitul este întrecut în intensitate de mai toate celelalte personaje, rămânând doar un liant scenaristic al poveştii, cu ajutorul inelului său magic. Richard Armitage este excelent în rolul lui Thorin, tot mai obsedat de recuperarea regatului strămoşilor săi şi gata să sacrifice totul pentru a călca din nou pe piatra şlefuită din Erebor. O achiziţie extrem de importantă este Bard Arcaşul (Luke Evans), luntraş în Oraşul de pe lac, aşezarea umană din apropierea Muntelui singuratic ce aşteaptă cu mic cu mare împlinirea profeţiei ce-l va goni pe giganticul Smaug din ţinutul lor.
În sfârşit, Smaug este un succes total. În interpretarea (prin tehnologia motion capture) lui Benedict Cumberbatch, a cărui voce atent procesată sugerează orgoliul fenomenal al dragonului cu solzi impenetrabili, Smaug domină zeci de minute din film, dimensiunile sale umplând sălile gigantice ale acum întunecatului Erebor. Sunt secvenţe ce te vor ţine cu sufletul la gură, iar finalul filmului a venit pentru noi ca o surpriză. Fără să dăm spoilere, trebuie să spunem că Peter Jackson a ştiut unde să "taie" povestea, pentru ca cel de-al treilea film, The Hobbit: There and Back Again, să nu ducă deloc lipsă de acţiune. Confruntarea din finalul trilogiei promite să fie epică...
Chiar dacă scenariul este pe alocuri leneş, iar câteva secvenţe puteau fi cu uşurinţă tăiate (episodul cu Beorn, de exemplu), chiar dacă Legolas (acelaşi Orlando Bloom) pare a fi doar o statuie de ceară, iar Evangeline Lilly este doar o prezenţă atractivă şi nu un personaj în toată puterea cuvântului, Hobbitul 2 este clar un film de văzut pe marele ecran şi are toate şansele să devină hitul absolut al sfârşitului de an. Cu toate defectele, Peter Jackson dovedeşte din nou că poate fascina cu limbajul său cinematografic.
Cele 160 de minute ale filmului sunt doldora de acţiune, iar Peter Jackson (regizorul apare într-un cameo scurtissim în primele cadre) pune iarăşi în mişcare o adevărată armată de scenografi pentru a aduce pe ecran extraordinarul tărâm imaginat de Tolkien. Totul se petrece pe repede înainte, pentru că pe urmele eroilor se află o întreagă armată de orci, iar aceştia nu ezită să-i urmărească pe Bilbo şi tovarăşii săi nici în regatul elfilor. Mai mult, tovarăşii au şi "deadline", căci intrarea secretă în Muntele singuratic este accesibilă, conform legendelor, doar la apusul unei zile ce se apropie cu repeziciune...
Chiar dacă Bilbo rămâne personajul principal, interpretat cu aceeaşi dedicaţie de britanicul Martin Freeman, hobbitul este întrecut în intensitate de mai toate celelalte personaje, rămânând doar un liant scenaristic al poveştii, cu ajutorul inelului său magic. Richard Armitage este excelent în rolul lui Thorin, tot mai obsedat de recuperarea regatului strămoşilor săi şi gata să sacrifice totul pentru a călca din nou pe piatra şlefuită din Erebor. O achiziţie extrem de importantă este Bard Arcaşul (Luke Evans), luntraş în Oraşul de pe lac, aşezarea umană din apropierea Muntelui singuratic ce aşteaptă cu mic cu mare împlinirea profeţiei ce-l va goni pe giganticul Smaug din ţinutul lor.
În sfârşit, Smaug este un succes total. În interpretarea (prin tehnologia motion capture) lui Benedict Cumberbatch, a cărui voce atent procesată sugerează orgoliul fenomenal al dragonului cu solzi impenetrabili, Smaug domină zeci de minute din film, dimensiunile sale umplând sălile gigantice ale acum întunecatului Erebor. Sunt secvenţe ce te vor ţine cu sufletul la gură, iar finalul filmului a venit pentru noi ca o surpriză. Fără să dăm spoilere, trebuie să spunem că Peter Jackson a ştiut unde să "taie" povestea, pentru ca cel de-al treilea film, The Hobbit: There and Back Again, să nu ducă deloc lipsă de acţiune. Confruntarea din finalul trilogiei promite să fie epică...
Chiar dacă scenariul este pe alocuri leneş, iar câteva secvenţe puteau fi cu uşurinţă tăiate (episodul cu Beorn, de exemplu), chiar dacă Legolas (acelaşi Orlando Bloom) pare a fi doar o statuie de ceară, iar Evangeline Lilly este doar o prezenţă atractivă şi nu un personaj în toată puterea cuvântului, Hobbitul 2 este clar un film de văzut pe marele ecran şi are toate şansele să devină hitul absolut al sfârşitului de an. Cu toate defectele, Peter Jackson dovedeşte din nou că poate fascina cu limbajul său cinematografic.
