Sinopsis

Aventură, risc și multă pasiune se împletesc pentru a crea o acțiune pe cinste. Drama este construită după firul narativ al nuvelei lui Charles Williams, Hell Hath No Furry și poartă amprenta inconfundabilă a marelui actor și regizor Dennis Hopper. Don Johnson este Harry Madox, rebelul singuratic care ajunge în sălbăticia Texasului și intră, așa cum obișnuiește de-o viață, în mari și tensionante aventuri. Își face datorii mari la niște oameni periculoși și este nevoit să se angajeze la un service de mașini uzate unde atmosfera nu va fi nici pe departe una liniștită. Proprietarul service-ului este George Harshaw, dar mult mai important este că soția patronului este o femeie atrăgătoare și recunoscută pentru cuceririle ei extraconjugale căreia i-a picat cu tronc. Între ei se aprinde o pasiune nebună și neîngrădită de nimic. În peisaj apare, pentru mai multă intrigă, o altă femeie cu o atractivitate diferită de a celeilalte. Amândouă îl învăluie cu farmecul lor, însă el nu este omul care să ocolească problemele, aventura și diversitatea...

Ca orice bărbat, Harry are sentimente și dacă îi sunt câștigate este în stare de orice. El se îndrăgostește de Gloria Harper, iar pe soția patronului său o folosește atât pentru senzaționalul pe care îl oferă, cât și pentru reușitele financiare pe care i le poate aduce. Însă se dezvăluie clar și tulburător o realitate: Dolly este în stare de orice atunci când descoperă că există un bărbat care o păcălește și mai ales care iubește o altă femeie. N-ar fi exclus să ajungă până acolo încât șă-și omoare soțul...