Sinopsis

Bill Dietrich este contactat de catre o retea de spioni nazisti din New York pentru a transmite prin radio in Germania informatii codate despre celebrul "Proces 97" referitor la construirea bombei atomice de catre nord-americani. Tanarul devine insa agent FBI, lucrand pentru George Briggs si infiltrandu-se printre nazisti cu intentia de a afla identitatea misteriosului Mr. Christopher, liderul pe care nimeni nu l-a intalnit vreodata. Dupa ce este trimis la scoala de spionaj din Hamburg spre a invata secretele profesiei, Bill Dietrich revine la New York si este introdus in cartierul general al nazistilor, situat intr-o casa de pe strada 92 aflata in proprietatea frumoasei Elsa Gebhardt, acolo unde ii cunoaste pe agentii secreti Johanna Schmidt, Max Coburg, Conrad Arnulf si colonelul Hammersohn. In cursul investigatiei, George Briggs constata ca cel ce a furnizat nemtilor documente valoroase despre "Procesul 97" este omul de stiinta Charles Ogden Roper de la laboratorul Appleton, insa si suspicioasa Elsa Gebhardt descopera ca Bill Dietrich nu este aliatul lor, motiv pentru care il sechestreaza, il interogheaza si il loveste pentru a smulge adevarul de la el. Pentru a-si salva agentul dublu, George Briggs trebuie sa distruga reteaua de spioni a lui Mr. Christopher, a carui identitate ii va uimi pe toti cei implicati.