The House That Jack Built (2018)

Toate "filmele" care sunt filmate cu camera jucand perpetuu (stilul "realist-amatoriceste") sunt o batjocura la adresa publicului trebuie boicotate.

O adevărată surpriza pt mine jocul fabulos al lui Dillon! Dialogurile extrem de inteligente! Filmul este o construcție rafinata o disecție meticuloasa a comportamentului unui psihopat care vroia sa atingă perfecțiunea artistica. Pe alocuri greu de urmărit,terifiant , în nota șocantă specifica lui Van Trier.

Comentariu publicat in articolul "5 filme horror de văzut în weekend-ul de Halloween"
https://raresbarbu.xyz/5-filme-horror-halloween/

Un horror mai puțin convențional este The House That Jack Built, care urmărește povestea lui Jack, un criminal în serie inteligent și carismatic.
Pe parcursul a doisprezece ani, Jack este din ce în ce mai brutal.
Crimele sale devin din simple accidente, premeditări de-a dreptul monstruoase.

În ciuda subiectului, filmul este o experiență mai mult surprinzătoare decât terifiantă. Lars von Trier construiește niște scene meticuloase, chiar comice pe alocuri, pe care le populează cu personaje bine conturate. Acestea cară împreună greutatea narațiunii până la un final satisfăcător.

După vizionare acestui film mi-am pus o întrebare și aceia era:"Vai,vai ce film de câcat am putut să văd!!??"Pe bune ăsta e film?Zici că-i filmat cu telefonul,wtf?Un ???? ordinar .Vă atenționez nu vă uitați,cel mai de ???? film evăr meid. This ain't the shit, bish. Dind't like it, don't recomand it. P.s. my eyes are hurting right now.

Eșecul din plan profesional a lui Jack, lipsa de apreciere și incredere in sine se transformă intr-un coșmar pentru el și pentru victimele sale nevinovate pentru slăbiciunile lui.
Un personaj care ajunge să comită peste 60 de crime numai pentru afirmare și dorința egotică de a-și demonstra sieși că este mai mult decât un pion pe tabla de șah.
Din ambițiosul arhitect, cu planuri mărețe pentru viața lui, care avea de gând să-și construiască casa visurilor sale, ajunge să fie captiv al propriei minți, un psihopat care vedea numai sânge in fața ochilor, un candidat cu șanse reale la fotoliul de împărat în Iad, unde a și ajuns.
Filmul este construit din 5 crime detaliate minuțios pas cu pas, reflectând gândurile ascunse ale lui Jack, labirintul lui mental din care nici măcar el nu a reușit să iasă, in final prăbușindu-se acolo unde îi era locul, adică în Infern.
Accentul este pus pe evoluția personajului, decăderea și dezumanizarea lui și pune în lumină stingerea sufletului și nașterea monstrului din el, de aceea filmul poate fi greu de digerat pentru cei slabi de înger.
Pentru cei gură cască la orice știre șoc de la tv în care el a omorât n persoane sau alte grozăvii, acum aveți ocazia să vedeți și ce gândește un astfel de indivit, cum plănuiește , ce gândește și cât de galopant se îndreaptă spre pieirea conștiinței și a sufletului. Sigur că unii il vor considera grotesc, scârbos sau neortodox, dar filmul reflectă numai realitatea crudă sau roz, crudă in cazul de față și de accea trebuie privit ca o artă și nu ca o derulare de imagini sângeroase cu momente rele ochiului.
Conștiința este reprezentată de un personaj bătrân în film care ii arată lui Jack unde l-au adus faptele sale, adică la porțile Iadului. tentativa finală a lui de a se cătăra pe peretele ce il putea scoate din infern eșuează căci era prea încărcat de negativitate pentru a mai incăpea in propriul trup, așa că se prăbușeste ireversibil în abisul durerii, de unde probabil nu va mai ieși niciodată.
Dur, sângeros, grotesc, o prostie pentru unii, dar realist, tragic și verosimil gândindu-ne la câte se petrec pe frumoasa noaastră planetă.
Pentru Jack fiecare crimă reprezenta o artă, o manifestare liberă a creației lui diabolice.
Când si-a dat seama in final că ceea ce făcea nu era o artă, ci doar crime oribile a fost prea târziu, primind ceea ce merita, un loc la VIP cu vedere spre foc în Iad.
Regia este foarte bună, regizorul Lars von trier s-a ocupat atât de construcția personajului cât și de poveste și scenariu în mod egal, rezultatul fiind un film realist de macabru și o incursiune a personajului Jack spre pieirea umanității din el.

Pe de o parte are toate ingredientele unui produs Von Trier veritabil: simbolis, filosofie, trimiteri la istorie si la arta, cadre care iti raman intiparite in memorie, ura specifica pentru umanitate. Pe de alta parte, in comparatie cu majoritatea productiilor sale aici devine obositor. Prea aglomereaza ideile si le arunca la intamplare incat sa-si ia fiecare ce prinde, iar povestea care le sustine nu mi s-a parut suficient de captivanta incat sa nu resimt durata mare a filmului.

Prostia victimelor, prostia politistilor...Un film care deprima...nu prin excelenta sau prin mesaj, aduce a film cu prosti de prin secolul trecut. Pentru antren, puteau insera un "Inspirat din fapte reale"...cred ca atunci nu mai vedeam comentariii gen "ARTA PURA".

Un film superb. Finalul este excepțional. Artă pură.

Prostia adusă la nivel de artă devine o certitudine. .doar pentru unii.

Există și un scurtmetraj cu același titlu, realizat în 1900.
https://www.imdb.com/title/tt0000308/?ref_=adv_li_tt
Și un horror din 2009.
https://www.imdb.com/title/tt1122765/?ref_=tt_rec_tt
Și un serial de comedie
https://www.imdb.com/title/tt0328743/?ref_=tt_rec_tt.
Asta-i doar pentru a convinge că nici măcar titlul nu a fost o idee originală.

Mi-a plăcut foarte tare acest film, asa ca îl doresc în colecția mea de DVD-uri.Ma poate ajuta cineva sau măcar sa pot afla data la care se lansează pe acest suport.

Un film socant din toate punctele de vedere,ce poate fi in mintea unui pshihopat,jocul foarte bun al lui Matt Dillon,dar iti trebuie o doza mare de rabdare sa l urmaresti pana la capat,pentru asta i am acordat si un 6 ,foarte foarte lung,un mare minus !

Se pare ca suntem condamnati sa-i urmarim filmele.
Stim cam ce ne asteapta, dar nu ne putem abtine.
Dupa care unii ne declaram pur si simplu oripilati iar altii incercam sa il justificam prin simbolistica implicata in creatiile sale.
Dupa care ascultam un pic de muzica si ne mai revenim.
Sau nu.

This is the house that Jack built, y'all
Remember this house!This was the land that he worked by hand
It was the dream of an upright man
This was the room that was filled with love
It was a love that he was proud of
This was a life of a love he planned
Of a love and a life we loved
In the house that Jack built.
Remember this house!
...

Aretha Franklin
„The House That Jack Built” -1968

Este o mizerie care sfideaza orice s-ar numi " arta cinematografica ". Un film cu oameni mutilati si ucisi de un psihopat.
Orice interpretare psihologica sau filosofica a filmului este inutila. Regizorul probabil are nevoie de tratament serios !

Toate semnalele de pana acum prevesteau aparitia lui Jack. Astrele s-au aliniat de asa maniera ca o astfel de pelicula era menita sa se nasca. Lars von Trier, compune pe aceeasi linie melodica ce isi are deja primele acoduri in Breaking the Waves (1996), Dancer in the Dark (2000), Dogville (2003) sau Melancholia (2011). Coloratura operei sta in insasi arta prezenta in aceste filme, armonie auzita parca in crescendo, odata ce ascultam cate o noua opera marca inregistrata, ajungandu-se ca in acest ultim proiect sa se includa secvente in care tablouri celebre sa fie complet redesenate, compozitori in plinul act al creatie sa fie si ei inclusi prin calupuri video intercalate in parcursul normal al proiectiei, ori sa asistam la mici discursuri de arhitectura aplicata demonstrate cu pictograme. Insa toate aceaste intruziuni raman la nivelul unei experiente de impact, o exprimare a superficialitatii ce nu are continut. Von Trier se pliaza perfect pe conditia artei contemporane ce nu mai aprofundeaza studiul de caz ci loveste privitorul direct in moalele capului. Un exponat nu se mai admira contemplativ, el avand datoria doar sa atace vizualul, auditivul si de ce nu, chiar olfactivul. Este forma goala dar practica de a experimenta artistic un exponat. O tactica prin care se urmareste potentarea realizarii actuale, doar ca prin mulaje ale altor exponate celebre.
Insusi personajul principal, Jack, inginerul ratat ce aspira sa devina arhitect, esueaza in fix substanta fiintei sale literare, in formatia sa profesionala si nu reuseste sa realizeze o simpla citire-implementare a unui plan arhitectural. Dovedeste astfel o ratare a conturului definitoriu al caracterului caruia ii da viata, aceea de bun organizator si executant al unui proiect, de inginer recunoscut, lasand loc doar nesigurantei ori superficialitatii cu spoiala academica. Insasi abordarea scolastica a unor teme, menite sa dea aparenta unei documentera temeinice care apoi sa ofera discursului argumente irefutabile, se rediculizeaza pe sine venind din gura unui astfel de personaj. Prezentarea unor cercetatori, extras scos din cine stie ce alta filmare de arhiva, care masoara temeinic si cu instrumente de inalta precizie sunetul produs "de suferinta", nu cantareasc nici ei mai mult.
Insa The House that Jack Built nu e un simplu film. El traieste prin cee ce un obisnuit cu teoria artei, scoala pe care chiar daca nu a absolvit-o cu patalama, a parcurs-o temeinic, Von Trier si-a stabilit intregul discurs. Constuieste pe o fundatie pe care ceilalalti parteneri de breasla, ba chiar el in primele sale proiecte, o foloseau ca fiind motivul declansarii intrigii, nicidecum fundament. Casa lui Jack se edifica integral pe o premisa violenta. Contine si ridicol, absurd, exces, exagerari dar si abuz de opere artistico-plastico-muzicalo-filmice. Totul pe un decor sangvinic si cu o recuzita amenintatoare prin culoarea ei tot atat de rosie precum lichidul vital ce ne curge prin vene. Din pacate 80% din intreagul material nu e decat o "schweiss" (acea dara de sange pe care o lasa un animal ranit de vanator). Noroc cu ultimul capitol, cel al descendentei in iad, momentul in care cu adevarat incepe filmul, restul fiind o introducere de 90 de minute. Intra in scena reproducerea picturii lui Delacroix, Dante si Virgil in iad. O adaptare moderna in care Jack pare de-al casei. Ideea insasi de profet gresit inteles in care pozeaza protagonistul e deranjanta. Psihopatul este adus in discutie doar ca beneficiind de clementa unei neintelegeri colective. El simte si ne lasa sa intelegem ca este cumva ajutat de divinitate in realizarea marelui sau plan. Practic, noi toti nu suntem capabili sa patrundem in tainele creatiei autentice, in iadul unde se toarna o opera artistica. Doar un antagonist autentic are permis si capacitatea de a intelege. Semnificatii si substraturi ce se pot rediscuta si rastalmaci sunt cu duiumul. Intreaga pelicula este intretaiata de o multitudine de materiale adiacente, discutii si retorici ce au scopul clar de a genera dezbateri. Doar ca astfel de analize sunt subiective si difera de la om la om, fiecare intelegand exact atat cat vrea sau cat poate. Nu isi au locul intr-un review ce trateaza materialul per ansamblu.
Concluzie: Ce am realizat in urma vizioarii este ca nu am un numar favorit. Oricum ar fi, acum cred ca imi voi alege unul format din cel putin 3 cifre, doar ca sa fiu sigur. In rest, structura absurdului, mai ales cea care parodiaza organele de ordine publica, mi-a amintit de Elio Petri cu al sau Indagine su un cittadino al di sopra di ogni sospetto (1970). Nota 7,10 si mare atentie la copycat, ca tot e la moda: Jack chiar nu e un geniu!

Un film de nota 10. Dupa vizionare am adormit foarte greu, iti ramane intiparit in minte.

Fenomenal cum joaca Matt Dillon. Pana aproape de sfârșit când acest Trier a dat o cu mucii în fasole as fi văzut acest film un film de Oscar și o interpretare de Oscar al lui Dillon. Din păcate, ca de multe ori, și acest film à avut un final...idiot. Păcat pt Dillon care a fost senzațional.

The House That Jack Built

Lars a pregătit – iar – un film dur, greu de privit despre puterea demonică a întunericului dinăuntrul luminii. Încărcat cu durere și plăcere intensă, sofisticat, profund și brutal, clădește frumusețea decadenței – dar nu cu sensul de regres al artei, ci degradarea morală care își aduce contribuția în realizarea unei priveliști estetice. Planul arhitectural nebunesc din mintea protagonistului, provocată constant de negativul fotografiei în care este prinsă realitatea, constituie plotul unui film pe care îți va fi imposibil să-l uiți. Fiind din perspectiva criminalului, nu știm nici măcar la final care este de fapt realitatea, dar nici nu este nevoie. Ucigașul are o construcție ambiguă, tonală, contradictorie – un criminal cu dorința ascunsă de a fi prins, un suferind cu dereglări de mai multe tipuri, conștient de natura sa, uneori aproape vizibilă fiindu-i dorința de a se opri, care simte eliberare prin curățenie și mizerie deopotrivă.

,,Nu te uita la fapte, uită-te la lucrări”. Arta urâtului, după cum bine știm, poate lua multe forme – de cele mai multe ori în sensul opus al moralității, folosindu-se de frumusețea brutală a evenimentelor. De aceea, filmul acesta (și filmele lui LVT în general) a creat controverse. Unele persoane nu pot trece peste anumite ,,adevăruri” care le-au fost insuflate de mediul în care au trăit, pe cale religioasă, socială etc. și consideră că filmul trebuie să reflecte moralul și situații care să se integreze în normă, în așteptările pe care acestea le au de la viața construită comod în banalitate, comoditate și limitare. LVT a făcut, cumva, filmul ăsta și despre el, alegând câteva secvențe din filmele trecute, reprezentând o replică dată celor care nu judecă un film după valoarea estetică a acestuia, care nu înțeleg că dintr-un film nu tragi învățături.

Scena cu corpul târât de mașină, lăsând o dâră de sânge pe șosea, mi-a adus aminte de o altă scenă memorabilă de la sfârșitul lui Pieta (regizat de Kim Ki-duk). Doar că este o diferență majoră conceptuală – postura conștientă/postura inconștientă a persoanei care este trasă de mașină și ideea care diferă complet între cele două scene – mustrare a conștiinței și nevoia de a plăti pentru faptele comise în trecut, după procesul empatic în care a fost prins personajul, total diferită de cazul criminalului nostru care continuă crimele fără remușcare (cel puțin până în acel moment).
Un alt aspect uimitor al filmului este fundalul muzical. Unele segmente muzicale optimiste și vesele sunt în contradicție cu oroarea dezlănțuită într-un mod atât de calculat, obsesiv, complicat.

Finalul este unul dantesc (Verge-Virgil) – este greu să te joci cu asemena teme și să îți și iasă atât de bine. Coborârea în infern și tensiunea din ultimele secunde fac din acest final suprarealist un moment cinematic savuros, iar melodia care începe după finalul filmului chiar funcționează!
*life is evil and soulless*

Lars von Trier, acest criminal in serie al cinematografiei, are o mare placere in a ofensa oamenii, iar oamenii ii dau de fiecare data satisfactie. Din fericire, sub primul strat ofensator, filmul are idei interesante despre mentalitatea societatii. Ar trebui sa fim la fel de ofensati de zecile de filme horror lansate in fiecare an, care au ca unic scop chinuirea/asasinarea in moduri cat mai originale a protagonistilor, fara a transmite nimic. Nu zic sa nu se faca, dar macar sa nu fim ipocriti. Ca studiu psihologic al unui criminal in serie, filmul are valoare. Interesant si dialogul permanent intre criminal si 'calauza' acestuia spre adancurile iadului, marele actor german Bruno Ganz.

Nu recomand acest film! L-am văzut la cineva, dar atat de groaznic încât n-am așteptat finalul și am ieșit din sala.

De ceva ani incoace, orice mizerie cinematografica devine brusc capodopera promovata pe toate canalele media...
Ciudat cum, dupa ce anul trecut striga in gura mare ca a fost abuzata de Tarantino, Uma T. accepta un rol in care e "lovita" peste gura tocmai pentru ca vorbeste prea mult.
Serios - i-ati trecut in distributie pe Hitler si Willem Defoe (care apare cu un singur cadru de cateva secunde)?
Regizorul fragmenteaza si lungeste filmul cu scene si cadre din alte filme, inclusiv dintr-ale lui.
Matt Dilon - singurul lucru bun din tot filmul, interpretarea e magnifica.

Alt an, alt film marca Lars von Trier care te îngrozește și te face să-ți suni terapeutul după ce-l vizionezi, sperând să-l uiți cât mai repede. De data acesta, Lars pare că ne transmite un strigăt de ajutor, ceea ce m-a întristat oarecum. Sper totuși că e okay omul ăsta... Mi-a plăcut paralela cu Dante, însă mai mult nu. Un film bun, însă cei drept, nu am fost niciodată adept-ul filmelor făcute de Lars.

Recunosc si eu un film bine realizat dar nu e genul de film pe care vrei sa il revezi.Si nici sa te gandesti multa vreme la el.

Extrem de lung mai ales finalul inceputul e foarte promitator dar se pierde parerea mea cu mici ajustari de regie se putea face un film excelent are multe exagerari implicand si copii, cu indulgenta merita un 6.

Nu mai vazusem de ceva vreme un film in regia marelui cineast Lars von Trier, intotdeauna un film al unui regizor creator e o sarbatoare, nu m-au interesat “Antichrist” si “Nymphomaniac”, maestrul a avut momentele sale de ratacire, iata-l acum revenind in prim-plan chiar daca la Cannes doar in afara competitiei, studiul de caz al unui criminal in serie merita toata atentia, bineinteles ca e pentru suflete tari, trebuie sa ai stomac bine pregatit pentru a digera ceea ce propune artistul, cinci “ incidente”, crima in toate formele ei, ce declanseaza actul criminal, mecanismele prin care se ajunge la un act fara recurs, umor negru de cea mai buna calitate, ironie cat incape, referinte si autoreferinte, un final mirobolant menit sa ramana pentru multa vreme in memoria cinefilului, un regal cinematografic de neratat pentru fanii lui von Trier si nu numai pentru ei.

Ramai socat la acest film; despre profunzimea bolii, despre imaginile cu care ne "ataca" si despre impactul asupra mintii privitorului fiecare poate aduce ca argumente pentru placerea vizionarii acestui film sau nu.

Obsesia pentru curăţenie vine de multe ori „la pachet“ cu cea pentru ordine.Asa este personajul din film,un psihopat nebun

Enervant de bun! Dar si bolnav ,,Don't look at the acts, look at the works". trebuie sa fi atent la detalii ca sa fi multumit la final. ,,Imagine a man walking down a street underneath...

M-am uitat pe sarite prin film ,este o porcarie ,nu are nicio actiune ,nu este bun acest film nu recomand