Categoria 51 - 60 de ani = filme cu actori in rol principal intre 51 si 60 de ani = Willem Dafoe la 56 de ani = mercenar, este trimis de către o misterioasă companie specializată în biotehnologie tocmai în sălbatica Tasmanie. pt Prinderea ultimul tigru tasmanian .
A fost la National TV Miercuri, 07 Dec 16 20:30
andystarx
pe 24 Februarie 2015 20:41
UN film despre un subiect controversat,care m-a atras ,dar datorita unui final surprinzator ,nu ii pot acorda mai mult de un 7 ! Si cam static,pe alocuri !
margott
pe 01 Octombrie 2012 15:33
Filmul e eronat incadrat ca film de aventuri, e o drama care reflecta starea sufleteasca a personajelor, in special a lui Martin, aflat in cautarea unui exemplar al unei specii pe cale de disparitie. Din atmosfera filmului si din putinele dialoguri dintre personaje intuiesti imediat ca nu-i un film american. Filmul nu-i ofertant decat din punct de vedere vizual, peisajele australiene sunt magnifice, in rest un film care nu releva nimic spectaculos, extinctia anumitor specii in raport cu supravietuirea populatiei locale nu-i un subiect nou. De mentionat jocul actorilor Dafoe si Sam Neill (care oricum nu cred ca mai aveau nevoie sa fie mentionati) si al micutei australience Morgana Davies, care are o inclinatie nativa spre actorie.
Pillowman
pe 30 Septembrie 2012 17:06
Foarte trist filmul (-_-) (-_-) (-_-) (-_-) enervanta tare faza cu 50 caractere
G3k0o
pe 03 August 2012 16:31
un film bun...finalul este prea trist....merita vizionat.
Bulldogul
pe 23 Mai 2012 16:27
Dafoe , un actor bun insa neevidentiat la adevarata lui valoare in acest film. Cred ca a fost un film cu buget mic, scenariu pe masura si ideea... Vanatoarea speciilor pe cale de disparitie este o problema mare, semnalata nu foarte remarcabil in acest film.
Dupa ce te face constient ca animalul vanat este ultimul din specia lui, regizorul subliniaza la final natura omului, care, desi evolueaza din punct de vedere tehnologic, involueaza spiritual si se indreapta catre autodistrugere.
DPMDV un film de nota 6. De vazut printre alte filme, in aceeasi zi.
Bafta all!
morfil
pe 28 Februarie 2012 15:25
Titlul ar rezuma oarecum acest film atipic zilelor noastre.
La început, nici n-am știut ce să cred despre poveste.
Totul decurge unidirecțional, fără prea mult tam-tam și fără efecte explozive, exact ca și în viața reală, banală, de zi cu zi.
Acest mod direct și simplu de a desfășura imaginile și de a intra pe scenă al personajelor recunosc că m-a atras.
Astăzi, când multe filme sunt atât de încâlcite, dar fără farmec, fără sens, atât de zgomotoase, atât de violente cu imaginea și sunetul, atât de vocale încât nu mai înțelegi nimic, acest film propune contrariul: simplitate și tăcere. Nu numai că aceste două elemente se desprind din piesajele Tasmaniei, dar și din interpretările foarte reușite ale lui Dafoe și ale copiilor...
Imaginea este excepțională! Nu prin efecte digitale, ci prin surprindere omului insignifiant pășind pe platouri imense, printre copaci înalți fără putere de luptă împotriva drujbelor...
Iar sunetul naturii, deși prezent, totuși lasă impresia liniștii, parcă omul ar deranja orchestra ei dacă ar spune ceva, parcă omul nu are nimic important de spus în fața naturii și trebuie să tacă!!!
E copleșitor, pe alocuri. Când Dafoe, când peisajele...
E emoționant când urmărești interacțiunea dintre copii și Dafoe...
Filmul mustește de umanitate, dar și de sălbăticie! Gesturile simple umane, atingerea, îmbrățișarea, încrucișarea privirilor, au o amplittudine specială aici, sunt gesturi aproape eroice, ceea ce este credibil când ne gândim la ce ne înconjoară!
Deși, înainte să urmăresc acest film, eram foarte obosit, aproape că picoteam în fața monitorului, pe parcursul său am început să mă trezesc, să îmi treacă gânduri vii prin minte, să deschid larg ochii... Ce efect complet anormal! Un film de o asemenea factură să te scoată din letargia cotidiană!!! Epic...
Trebuie să recunosc că nimic nu anticipa șocul morții, nu spun mai mult de atât, mai ales că mă gândeam la un happy ending... În acel moment, m-am trezit complet din orice visare, mi-am simțit picioarele grele, de piatră, înfipte adânc în podea, precum rădăcinile de sequioa... Cumva, prea bătrân pentru un final fără speranță...
Apoi, comiterea sacrilegiului, m-a aruncat într-un abis al mizantropiei... Știam cât de nenorociți sunt oamenii, dar preferam să fiu mințit, să mă mint. Totuși, acest flm n-a mai vrut să mintă, a rostit adevărul suprem. A durut.
Finalul m-a surprins cu lacrimi reci în colțurile ochilor...
Pentru cei care adoră acest tip rar de filme, în care tăcerea și natura vorbesc mai mult și mai coerent decât orice personaj, merită timpul alături de Hunter.
Îndemnat de povestire, am căutat mai multe informații despre Thylacine, cunoscut drept Tigrul Tasmanian, de fapt, marsupiale carnivore, găsind acest articol foarte interesant:
Scenariul bun, actori buni, dar parca i-a lipsit ceva, prea multa tacere care nu a adus nimic spectaculos in final.
cotzofica
pe 19 Februarie 2012 13:06
creatura este o imagine prelucrată pe calculator; nu e prea reuşită. Mă aşteptam la mai mult
Manusa
pe 07 Februarie 2012 22:08
Un film bun, mi-a placut, dar are un final cam trist. Ceea ce a facut Martin la final a fost un lucru bun, altfel acea companie ar mai fi trimis alti oameni sa caute tigrul.
MikeNight
pe 03 Februarie 2012 20:11
Un film cu imagini gen Nat Geo ... si un Lup Marsupial prelucrat in Lab.
emy_sinaia
pe 31 Ianuarie 2012 00:09
Nici daca nu aveti altceva de facut si tot nu merita osteneala, nu e nici un fel de ''drama senzationala'', oricum nu e pentru copii.
david62
pe 29 Ianuarie 2012 08:47
O aiureală de film. Pierdere de timp. Peisaje frumoase si doar atâta tot.
radu3455
pe 28 Ianuarie 2012 11:19
o drama senzationala mi-a placut foarte mult nota 9 din partea mea
A fost la National TV Miercuri, 07 Dec 16 20:30
Dupa ce te face constient ca animalul vanat este ultimul din specia lui, regizorul subliniaza la final natura omului, care, desi evolueaza din punct de vedere tehnologic, involueaza spiritual si se indreapta catre autodistrugere.
DPMDV un film de nota 6. De vazut printre alte filme, in aceeasi zi.
Bafta all!
La început, nici n-am știut ce să cred despre poveste.
Totul decurge unidirecțional, fără prea mult tam-tam și fără efecte explozive, exact ca și în viața reală, banală, de zi cu zi.
Acest mod direct și simplu de a desfășura imaginile și de a intra pe scenă al personajelor recunosc că m-a atras.
Astăzi, când multe filme sunt atât de încâlcite, dar fără farmec, fără sens, atât de zgomotoase, atât de violente cu imaginea și sunetul, atât de vocale încât nu mai înțelegi nimic, acest film propune contrariul: simplitate și tăcere. Nu numai că aceste două elemente se desprind din piesajele Tasmaniei, dar și din interpretările foarte reușite ale lui Dafoe și ale copiilor...
Imaginea este excepțională! Nu prin efecte digitale, ci prin surprindere omului insignifiant pășind pe platouri imense, printre copaci înalți fără putere de luptă împotriva drujbelor...
Iar sunetul naturii, deși prezent, totuși lasă impresia liniștii, parcă omul ar deranja orchestra ei dacă ar spune ceva, parcă omul nu are nimic important de spus în fața naturii și trebuie să tacă!!!
E copleșitor, pe alocuri. Când Dafoe, când peisajele...
E emoționant când urmărești interacțiunea dintre copii și Dafoe...
Filmul mustește de umanitate, dar și de sălbăticie! Gesturile simple umane, atingerea, îmbrățișarea, încrucișarea privirilor, au o amplittudine specială aici, sunt gesturi aproape eroice, ceea ce este credibil când ne gândim la ce ne înconjoară!
Deși, înainte să urmăresc acest film, eram foarte obosit, aproape că picoteam în fața monitorului, pe parcursul său am început să mă trezesc, să îmi treacă gânduri vii prin minte, să deschid larg ochii... Ce efect complet anormal! Un film de o asemenea factură să te scoată din letargia cotidiană!!! Epic...
Trebuie să recunosc că nimic nu anticipa șocul morții, nu spun mai mult de atât, mai ales că mă gândeam la un happy ending... În acel moment, m-am trezit complet din orice visare, mi-am simțit picioarele grele, de piatră, înfipte adânc în podea, precum rădăcinile de sequioa... Cumva, prea bătrân pentru un final fără speranță...
Apoi, comiterea sacrilegiului, m-a aruncat într-un abis al mizantropiei... Știam cât de nenorociți sunt oamenii, dar preferam să fiu mințit, să mă mint. Totuși, acest flm n-a mai vrut să mintă, a rostit adevărul suprem. A durut.
Finalul m-a surprins cu lacrimi reci în colțurile ochilor...
Pentru cei care adoră acest tip rar de filme, în care tăcerea și natura vorbesc mai mult și mai coerent decât orice personaj, merită timpul alături de Hunter.
Îndemnat de povestire, am căutat mai multe informații despre Thylacine, cunoscut drept Tigrul Tasmanian, de fapt, marsupiale carnivore, găsind acest articol foarte interesant:
http://extraordinaryintelligence.com/3663/the-unexplained/feared-in-life-loved-in-death-resurrection-of-the-tasmanian-tiger/#comment-2860