Părerea criticului
The Hurt Locker este preponderent filmat cu camera în mână, în stilul cinéma vérité-ului, ceea ce te apropie extraordinar de mult de aceşti genişti, zilnic plecaţi în misiune. Scenariul este scris de Mark Boal, un reporter ataşat echipei de pirotehnişti trimisă în misiune în Bagdad. Cu toate acestea, inexactitatea faptelor şi a portretelor create soldaţilor a fost adusă în discuţie de specialişti care au activat în echipe de genişti deplasate în Irak şi chiar de pirotehnişti români, intervievaţi de reporteri ai publicaţiei Gândul. Filmul a fost acuzat de militari ca fiind "paralel cu realitatea", prin modul în care se utilizează tehnica militară şi prin modul în care se aplică procedurile (Gregory Bishop, PR-ul armatei SUA). Printre scenele neverosimile aduse în discuţie de geniştii români au fost cea în care personajul lui Jeremy Renner dă cu picioarele în portbagajul unei maşini încarcate cu explozibil, apoi cea în care încearcă să-i scoată vesta plină de explozibil unui kamikaze, tăindu-i lacătele cu cleştele. Or, "în război nimeni nu-şi pune echipaîn pericol". Sau scena în care geniştii se duc în misiune şi nu folosec un echipament de bruiaj, dând posibilitatea unui terorist să-i arunce în aer cu telefonul mobil în mână...
Şi "plasa de păianjen" a bombelor amplasate în mijlocul unei străzi aproape necirculate - imagine care apare şi pe afişul filmului - este o scenă contestată. Prea mult explozibil pe o stradă de mică importanţă...
Dar, dincolo de aceste contestări ale veridicităţii, The Hurt Locker e o călătorie în teroare, tensiune şi testosteron. Regizoarea a readus ceva ce de mult lipseşte din filmele de război: eroismul nu este unul clasic - are latura lui întunecată, şi acel curaj demn de admirat. The Hurt Locker poate fi considerat cel mai bun film cu războiul din Irak. Şi totuşi, nu e despre Irak: ar fi putut să fie despre Afghanistan sau orice alt loc unde armata americană are echipe de pirotehnişti. Acţiunea din The Hurt Locker nu te pierde nicio secundă, deşi evenimentele sunt repetitive, iar un alt plus este că povestea aruncă o perspectivă umană inclusiv asupra adversarului. Regizoarea Kathryn Bigelow oferă o formulă nouă la filmul de acţiune clasic, apoi nu dă lecţii de morală, nici de politică, te pune doar în pielea unor oameni care îşi riscă viaţa.
Dacă The Hurt Locker îşi merită Oscarul? Dramaturgic, Avatar nu era un real contracandidat. Dar ne puteam aştepta la orice - după ce am văzut palmaresul de la Globuri. Inglourilous Basterds a pierdut poate pentru istoria alternativă pe care a propus-o, dând filmului un aspect de bandă desenată sau joc video
, alegere care nu avea o altă motivaţie decât una de genul "aşa a avut chef regizorului". Asta ca să ne referim doar la principalii favoriţi ai categoriei "Cel mai bun film".
Şi "plasa de păianjen" a bombelor amplasate în mijlocul unei străzi aproape necirculate - imagine care apare şi pe afişul filmului - este o scenă contestată. Prea mult explozibil pe o stradă de mică importanţă...
Dar, dincolo de aceste contestări ale veridicităţii, The Hurt Locker e o călătorie în teroare, tensiune şi testosteron. Regizoarea a readus ceva ce de mult lipseşte din filmele de război: eroismul nu este unul clasic - are latura lui întunecată, şi acel curaj demn de admirat. The Hurt Locker poate fi considerat cel mai bun film cu războiul din Irak. Şi totuşi, nu e despre Irak: ar fi putut să fie despre Afghanistan sau orice alt loc unde armata americană are echipe de pirotehnişti. Acţiunea din The Hurt Locker nu te pierde nicio secundă, deşi evenimentele sunt repetitive, iar un alt plus este că povestea aruncă o perspectivă umană inclusiv asupra adversarului. Regizoarea Kathryn Bigelow oferă o formulă nouă la filmul de acţiune clasic, apoi nu dă lecţii de morală, nici de politică, te pune doar în pielea unor oameni care îşi riscă viaţa.
Dacă The Hurt Locker îşi merită Oscarul? Dramaturgic, Avatar nu era un real contracandidat. Dar ne puteam aştepta la orice - după ce am văzut palmaresul de la Globuri. Inglourilous Basterds a pierdut poate pentru istoria alternativă pe care a propus-o, dând filmului un aspect de bandă desenată sau joc video
, alegere care nu avea o altă motivaţie decât una de genul "aşa a avut chef regizorului". Asta ca să ne referim doar la principalii favoriţi ai categoriei "Cel mai bun film".
