Sinopsis

Dialogurile tranșante și inteligente amplasate în lumea modernă a puterii și politicii fac din ZIUA TRĂDĂTORILOR o poveste profundă despre sex, ambiție, loialitate, trădare și răzbunare. Filmul urmărește traseul unui tînăr atașat de presă care cade pradă jocurilor de culise politice, manipulărilor profesioniștilor veterani în domeniu, dar și seducției unei tinere stagiare.

George Clooney este guvernatorul Morris, un candidat care participă la alegerile preliminare pentru președinție din partea partidului Democratic. Ryan Gosling este purtătorul lui de cuvînt, Philip Seymour Hoffman este șeful lui de campanie, Paul Giamatti e șeful campaniei rivalului său, Marisa Tomei e o reporteriță de la New York Times, Evan Rachel Wood e o stagiară în campania lui Morris, Jeffrey Wright este un senator important, iar Max Minghella e Ben Harper, angajat în campania lui Morris.

George Clooney, scenarist și regizor nominalizat la Oscar și Globurile de Aur a strâns laolaltă o distribuție de actori de frunte ai generației noastre pentru a da viață acestui thriller fascinant. Actorii însumează împreună 13 nominalizări la Oscar, 3 premii Oscar, 23 de nominalizări la Globurile de Aur și 6 Globuri de Aur câștigate.

Exclusive Films International și Cross Creek Pictures prezintă, în asociere cu Exclusive Media Group și Crystal City, ZIUA TRĂDĂTORILOR, o producție Smokehouse / Appian Way, cu Ryan Gosling, George Clooney, Philip Seymour Hoffman, Paul Giamatti, Marisa Tomei, Jeffrey Wright, Max Minghella și Evan Rachel Wood. Regia îi aparține lui George Clooney, iar scenariul, lui George Clooney & Grant Heslov și Beau Willimon. Filmul se bazează pe piesa de teatru "Farragut North" de Beau Willimon. Heslov, Clooney și Brian Oliver sînt producători, iar Leonardo DiCaprio, Nigel Sinclair, Guy East, Stephen Pevner, Todd Thompson, Nina Wolarsky, Jennifer Davisson Killoran și Barbara A. Hall sînt producători executivi. Director de imagine e Phedon Papamichael, ASC, scenografia îi aparține lui Sharon Seymour, montajul, lui Stephen Mirrione, A.C.E., iar costumele, lui Louise Frogley. Muzica îi aparține lui Alexandre Desplat, iar Linda Cohen este supervizor muzical. Castingul îi aparține lui Ellen Chenoweth.